Putem crește copii buni într-o lume negativă! - Zig Ziglar | Editura Curtea Veche, 2019

Putem crește copii buni într-o lume negativă! - Zig Ziglar | Editura Curtea Veche, 2019

Dacă vă doriţi copii optimişti, încrezători în sine, perseverenţi, cu umor, afectuoşi, atenţi, loiali, responsabili, devotaţi, entuziaşti şi cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmaţi sfaturile din această carte.

Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.

Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră.

E cazul să ne întrebăm cum ne creştem, în realitate, copiii. Îi cunoaştem, cu adevărat? Ştim ce probleme au? Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet? Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi? Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinaţie: părinţii determină în mod esenţial viitorul copiilor lor.

"O carte surprinzătoare: deși are patină, respiră un aer proaspăt. Și este în același timp, cât se poate de inovatoare."
Amazon

 

Hilary Hinton „Zig” Ziglar s-a născut pe 6 noiembrie 1926, în Coffee County, Alabama, SUA. A studiat la University of South Carolina, după care a urmat o carieră în vânzări, fiind agentul mai multor companii. În 1968 a devenit vicepreşedintele unei astfel de corporaţii, mutându-se în Dallas, Texas.

Începând cu anul 1970, a început să călătorească în întreaga lume, susţinând seminare pe teme motivaţionale. În paralel, a publicat o serie de cărţi cu foarte mare succes la public. După ce devine baptist, Ziglar începe să integreze învăţăturile creştine în lucrările sale. A murit pe 28 noiembrie 2012.

 

Cartea a apărut în România la Editura Curtea Veche.

 

Info:

Titlul original: Raising Positive Kids in a Negative World 
Ediția  a III-a 2019, paperback
Traducător: Irina-Margareta Nistor
Dimensiuni: 13.0 x 20.0 cm
304 pagini
ISBN: 978-606-44-0286-8

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related