Departe de urban și rutina zilnică, Electric Castle înseamnă pentru mulți locul în care, an de an, își regăsesc echilibrul și bucuria lucrurilor cu adevărat importante: prieteni, muzică bună, pofta de a descoperi și plăcerea de a stabili ritmul zilnic așa cum își dorește fiecare. O stare de bine pe care organizatorii și-au propus s-o prelungească și post festival, cu ajutorul invitaților selectați anul acesta în sesiunile EC Talks. Sub umbrela Sustenabilitate vs. Conflict, jurnaliști, psihologi și influencers vin cu soluții pentru o „curățenie generală” și câteva principii ce pot schimba modul în care oamenii gândesc sustenabil, pe termen lung.
Detox: How to? este panelul în care jurnaliștii Cristian Lupșa (DoR), Alex Enășescu (Press One) și Oana Dimofte (Educație privată) vor dezbate moduri în care publicul poate fi parte din combaterea fenomenului fake news. Antonio & Răzvan, alături de Ruxandra Pătrașcu, vor discuta despre provocările conviețuirii într-o societate plină de prejudecăți când faci parte din comunitatea LGBTQIA+.
Cristian China-Birta (Chinezu) și fiica sa, Mara, împreună cu Vlad Tăușance, vor încerca să facă Pace între generații într-un panel completat de Răzvan Exarhu și analiza sa asupra modului în care conflictele dintre generații sunt tratate în mass media. Despre viitor și tot ce poate aduce el, bun sau rău, vor vorbi activistul Șerban Suciu și psihoterapeutul Silvia Guță, în sesiunea Next Gen(der), pe 16 iulie, în care sunt invitate și jurnalistele Emilia Șercan și Mona Dîrțu, pregătite să vorbească despre leadership la feminin.
Ultima zi de festival e perfectă pentru câteva concluzii și teme de casă: rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, psihologul Daniel David vorbește despre Wellbeing și cum să transferi starea de bine din festival în viața de zi cu zi. O posibilă soluție va fi oferită și de arhitecții Eugen Pănescu și Cosmina Goace, din perspectiva frumosului urban.
Panelurile din fiecare zi sunt completate de sesiuni masterclass cu antropologul Radu Umbreș, artista ucraineancă Alina Pash, Matt Black - fondatorul casei de producție Ninja Tune, trupa Balkan Taksim, și inginerul Daniel Butucel.
EC Talks se vor desfășura în cadrul Electric Castle, între 14 și 17 iulie, în zona Backyard Stage.