Un documentar real și necosmetizat despre viața Irinei Rimes și, implicit, despre industria de muzică din România. Destul de greu să ții echilibrul distanței într-un astfel de proiect intim, după cum povestește Barna Nemethi, regizorul „Pe drumul meu”, difuzat de HBO Max. Barna Nemethi este fotograf, producător, regizor și scenarist, scriitor, creator de campanii publicitare și Managing Partner la Curtea Veche Publishing. Înainte să înceapă filmările, nu știa prea multe despre Irina Rimes decât un simplu consumator de popculture.
Cu un documentar e foarte greu să intuiești cum o să fie. Iar noi ne-am propus din start ceva destul de greu de arătat, ceva intim, ceva care să arate valențele pe care un artist de mainstream trebuie să le aibă pentru a rezista pe scenă. Trebuie să spun că Irina m-a surprins în primul rând prin determinarea și asumarea pe care a avut-o față de subiect, spune Barna.
Povestim cu el mai jos despre experiența acestui proiect, filmări dificile, colaborarea cu Irina Rimes, întâmplări memorabile și cum au reușit să păstreze tot acest traseu neregizat și toată echipa de producție să țină pasul cu aventurile Irinei, în timp real.
Cum ai ajuns să lucrezi la acest documentar
Cred că pentru un regizor e foarte greu să răspundă la întrebarea asta. Pitch-uim enorm de multe proiecte și foarte rar aflăm de ce anume unul este acceptat sau altul refuzat. Cert este că, la un moment dat, HBO și Global Records au dat undă verde acestui documentar în jurul căruia am încercat să alcătuiesc cea mai potrivită echipa. Am fost onorat de încrederea primită și, cum îmi place să traduc din engleză, sper că „i-am făcut justiție”.
Ce știai despre Irina înainte de filmări
La începutul filmărilor aveam deja toate temele făcute, dar trebuie să recunosc că înainte de proiect nu știam mai multe decât un simplu consumator de mainstream media. Sincer, a fost foarte bine așa, pentru că am putut să-mi fac research-ul de la zero și să întru în universul ei fără păreri preconcepute. Mai mult, cred că asta a lăsat loc să fim surprinși și să o urmărim mult mai atenți pe parcursul filmărilor.
Cum a fost colaborarea cu ea
Cu un documentar e foarte greu să intuiești cum o să fie. Iar noi ne-am propus din start ceva destul de greu de arătat, ceva intim, ceva care să arate valențele pe care un artist de mainstream trebuie să le aibă pentru a rezista pe scenă. Trebuie să spun că Irina m-a surprins în primul rând prin determinarea și asumarea pe care a avut-o față de subiect. Ne-a lăsat să intrăm în toate cotloanele universului ei. M-a surprins viziunea pe care o are asupra muncii ei, iubirea față de trupă și relația ei cu oamenii importanți din viața ei, indiferent cât de des sau mult are ocazia să petreacă timp cu ei. Dar mai bine vă uități la documentar și descoperiți o Irina foarte diferită de ce vedeți la TV. O să vă surprindă și pe voi.
Conceptul de la care ați plecat
Cumva noi am gândit direct un concept care să includă și eventualele schimbări sau abateri de la plan. Știam că vrem să facem un roadtrip în care Irina să-și termine cel mai recent album. Și cum acest album se cheamă „Acasă”, care alta să fie destinația finală decât Izvoare, Moldova, casa părintească de unde a plecat totul? Cam atât a fost structura bătută în cuie. În rest, știam că vrem să ne oprim în tot felul de locuri, în funcție de inspirația Irinei, și ce subiecte mai descoperim pe drum. Așa am ajuns să facem o ședința de înregistrări cu Cotoi pe Transfăgărășan, să facem un concert spontan și improvizat în Brașov sau să vizităm cea mai mare rezervație de urși din Europa.
Ne-am gândit că dacă o lăsăm pe Irina să-și vadă de treabă, să-și găsească inspirația și să îi dăm spațiul și timp să lucreze la piese, o să ne dea destule oportunități că să arătăm cum stă treaba cu presiunile unui artist față de muzică pe care o crează.
Cea mai grea parte. Și cea mai frumoasă
Partea cea mai grea a fost să iasă un documentar. Adică nu un reality show sau ce online content se mai pitch-uiește astăzi. A fost o nebunie să păstrăm absolut tot traseul neregizat, iar echipa de filmare și de producție să încerce să țină pasul cât mai bine cu aventurile Irinei.
Apoi provocarea a apărut în a găsi distanța perfectă de la care să filmăm, astfel încât să nu fim nici prea intruzivi, să lăsăm destul loc pentru acțiune, dar să nu fim nici prea departe și să relatam doar acțiunea, doar evenimentele. Unul dintre cele mai frumoase momente a fost când am reușit să facem un oneshot de 5 minute cu Irina, familia ei și orchestra de la Chișinău sau când am reușit să ridicăm o scenă pe stadionul din Izvoare și Irina să cânte în premieră albumul pentru satul ei natal. Tot ce pot să spun e că a plâns multă lume la documentarul ăsta, atât când s-a filmat, dar și când a fost vizionat.
Filmări dificile
Pe lângă oneshot-ul amintit și alte momente destul de spectaculoase, în mod ironic, cred că cel mai greu a fost să filmăm în rulotă. Spațiul era foarte mic, și huruia și se zgâlțâia întruna. A durat un pic până am găsit colțurile cele mai bune, shout out to Nicolae Anghel, care a filmat impecabil din orice poziție, locuri în care a așteptat cu răbdare momentele de sclipire și de dialog importante. Documentarul e foarte mult despre stat la pândă, despre așteptat și intuit când și unde o să aibă loc o scenă. De asemenea, am filmat în apogeul restricțiilor de pandemie, lucru care a îngreunat considerabil filmările, făcând și lucruri care erau simple să devină dificile.
O experiență unică
Am fost foarte emoționat când Irina a spus la lansarea filmului că acest documentar a însemnat foarte mult pentru ea și pentru trupă, mai ales pentru roadtrip-ul avut împreună, care i-a ajutat să bond better într-o lume care trage de fiecare dintre ei în toate direcțiile. De câte ori m-am văzut de atunci cu fiecare dintre ei am dezbătut ce momente au intrat în documentar și ce nu. A fost o experiență cu adevărat unică să mergem în acest roadtrip. A fost mai mult decât o filmare și cred că ne-a unit într-un fel special.
Ce ai descoperit despre industria de muzică din România
Nu știu dacă am descoperit ceva nou despre industrie, o cunosc totuși de ceva timp, dar cu siguranță mi s-au confirmat lucruri. Mi s-a confirmat că e o industrie extrem de dură și de mercantilă. Trebuie să fii asemenea unui atlet că să reziști ritmului și trebuie să fii asemenea unui politician să reziști criticii. Trebuie să fii foarte multe lucruri diferite și cred că și de asta vedem atât de mulți artiști care se pierd odată ce ajung în lumina reflectoarelor, pentru că ai nevoie de cu totul și cu totul alt set de aptitudini că să te menții decât cele de care ai dat dovadă ca să reușești să spargi gheața.
Un documentar real
Tot ce vedeți este real și necosmetizat. Pentru cineva care e interesat de industria muzicală de la noi, sau de universul Irinei, e un documentar din care pot învăța foarte multe lucruri dacă se uită atent.
