Si de ce nu? E o "meserie" cinstita, in care tot timpul vii si pleci, te pui la punct cu noutatile si esti tratat cu ce e mai bun. Nu-ti bati capul cu "resturile" ramase in urma, te bucuri de moment, dupa care, cand te-ai plictisit, pleci in alta parte si o iei de la capat. Dar cum ar fi daca atitudinea asta s-ar aplica insasi existentei tale?
Alegerea serviciilor in favoarea produselor pare sa fie tendinta spre care societatea consumerista, aflata in continua cautare de senzatii usor de obtinut si usor de abandonat pentru alte noi provocari, se indreapta cu pasi rapizi. Inclinatia de a acumula bunuri care se demodeaza din ce in ce mai repede incepe sa dispara cam ca magarul in ceata. Pentru ca, recunoaste, investirea intr-un produs pe o durata lunga te constrange la investitii financiare, de timp si de energie, Spre exemplu, o masina noua te obliga la rate pe ani de zile, reparatii periodice, intretinere, costuri pentru benzina. Inmulteste aceste indatoriri cu zecile de obiecte casnice de care te folosesti zilnic si vei observa ca oops grija pe care trebuie s-o ai fata de ele iti cam acapareaza viata. Cum ar fi insa daca pur si simplu ai veni si ai pleca atunci cand iti place, fara sa mai porti responsabilitatea obiectelor de care ai nevoie in viata de zi cu zi?
Oaspete in propria viata
asa te-ai numi. Sau "transumer" (transition consumer), respectiv un consumator aflat tot timpul in miscare si axat nu pe ideea de a avea niste obiecte, ci pe acumularea de experiente, trairi si povesti, traind aici si acum. Pentru ca ceea ce vrei sunt experientele care iti schimba si iti imbogatesc viata, nu cele care ti-o acapareaza si asupra carora nu mai ai control. Este asa-zisul comportament de calator, oglindit in viata de zi cu zi, tradus mai exact prin "libertate temporara". Iar din aceste doua cuvinte-cheie, comertul poate extrage mai multe beneficii decat o companie miniera de la Rosia Montana. Transumerism-ul, acest nou "stil de viata in leasing", se caracterizeaza prin posibilitatea de a inchiria obiecte sau de a cumpara servicii de care te poti debarasa imediat ce te-ai plictisit de ele. Crezi ca exista bariere in a aplica acest trend? Mai gandeste-te o data: lasand la o parte deja clasicele inchirieri de apartamente sau avioane, s-a zis, de exemplu, cu mofturile feminine in materie de haine sau bijuterii. De acum, iubita ta poate sa isi managerieze singura look-ul, inchiriindu-si genti de piele sau bijuterii de la Bag, borrow or steal contra a 5 dolari pe luna. Cand modelul nu-i mai place, va returna poseta sau inelul, iar "ratele" lunare vor inceta. La fel poti face si tu, in materie de masini fiind mai simplu ca niciodata sa schimbi un Ferrari cu un Lamborghini, in loc sa platesti o viata pentru o masina scumpa, toate astea fara nicio bataie de cap. Si nici macar de card, deoarece acest curent actioneaza ca o gigantica piata second-hand, care vinde produsele deja folosite. Cumulul de produse se fluidizeaza, fiind ca si cum ai pune in circulatie o suma fixa, in loc sa tii banii la ciorap. trendul transformand astfel o societate de "acumulatori" intr-una de "rulatori". Nu este vorba insa doar de produse: serviciile pot dobandi aceeasi tenta de "come and go", asemanandu-se mult cu pop-up retail-ul, sau pot capata un aer foarte intim si personalizat, ca in cazul being space-urilor (spatii publice care incearca sa recreeze cat mai mult intimitatea unui camin, oferind locuri in care poti bea o cafea, citi o carte, privi o emisiune sau chiar face un dus). Orice persoana aflata in aeroportul Schiphol din Amsterdam isi poate downloada de la huburile Fuel for Travel muzica, filme sau carti in format audio sau, daca asta nu i se pare prea mult, se poate chiar casatori in incinta aeroportului care a infiintat recent un astfel de serviciu. Dusuri, fitness, masaj, saloane de cosmetica masculine, degustari de vinuri, mancaruri alese - tot ce te poate face sa te simti mai putin calator si mai mult acasa, fara bataile de cap aferente ingrijirii unui camin - se pot gasi in aeroporturile din Australia, SUA sau Franta.
Si totusi
Sa nu o dam chiar in personalitati borderline. Orice om are nevoie de stabilitate, iar investitiile de lunga durata vin din nevoia de a lega niste radacini si din dorinta de securitate, de a detine ceva la care doar tu poti ajunge, nu si altii. Desi transuming-ul se poate dovedi o afacere avantajoasa de ambele parti, indiferent ca produsele se inchiriaza sau se dau la schimb, nimeni nu poate face din asta un stil de viata permanent. Nu este cazul extremelor, al curentului Insperience, de exemplu, in care dorinta de a-ti transforma casa intr-un cuibusor de nebunii tehnologice de ultima ora devine o obsesie, dar probabil ca sanse de a deveni un transumer profesionist nu exista decat daca scopul tau in viata este rolul principal din "The Terminal 2". Ceea ce nu va dorim si dumneavoastra.