Cea de-a X-a ediție a turneului SoNoRo Conac, intitulată „La Grande Bellezza”, se încheie la finalul lunii iunie cu trei concerte în câteva dintre cele mai frumoase conace și palate din România: marți, 28 iunie, ora 17:00, în Sala de Muzică a Palatului Peleș din Sinaia, miercuri, 29 iunie, ora 19:00, la Conacul Miclescu, de la Călinești, județul Botoșani și joi, 30 iunie, ora 19:00, în Palatul Culturii din Iași.
Programul concertelor cuprinde lucrări de Camille Saint-Saëns și Clara și Robert Schumann, în interpretarea muzicienilor Alissa Margulis (vioară), Răzvan Popovici (violă), Răzvan Suma (violoncel) și Cristiana Mihart (pian).
Accesul la concerte este gratuit, în baza rezervării locului.
Lucrările interpretate au fost compuse în aceeași perioadă în care au fost construite emblematicele clădiri de patrimoniu în care vor avea loc concertele – finalul secolului XIX și începutul secolului XX –, un moment marcat de plenitudinea artelor frumoase. Astfel, muzica va reliefa decorațiunile sălilor de concerte și va purta publicul pentru câteva ore în La Belle Époque. Primul concert va avea loc în Sala de Muzică a Palatului Peleș, construită datorită preocupărilor culturale ale Reginei Elisabeta. Sala a fost decorată cu un mobilier primit în dar de la maharajahul de Karurtala și a găzduit cei mai importanți muzicieni ai vremii. În timpul domniei Regina Maria, Sala de Muzică va fi locul în care George Enescu va concerta adesea sau va găsi inspirație pentru studiu.
"Încheiem ediția aniversară SoNoRo Conac X „La Grande Bellezza” cu un regal, ce se va manifesta nu doar prin repertoriul ales pentru aceste concerte sau măiestria artiștilor, ci și prin grandoarea fiecărui spațiu în care vom concerta. Invităm publicul la o ultimă escapadă concertistică Conac din acest an, pe urmele Reginei Maria a României, în Sala de Muzică a castelului său, apoi în camera pe care a ocupat-o la Conacul Miclescu, pentru a încheia parcursul nostru în Palatul Culturii din Iași, inaugurat de Regele Ferdinand și de Regina Maria în 1925. Finalizăm astfel un traseu emoțional care și-a propus să puncteze acele locuri în care cultura românească a luat naștere sau a înflorit sub oblăduirea acelora care au făcut din munca de mecenat cultural o misiune a vieții lor. Printre aceștia s-au numărat și capete încoronate, și oameni de cultură, dar și industriași sau negustori care au știut că o țară fără un învățământ puternic și investiții în artă și cultură este o țară fără coloană vertebrală. Le suntem recunoscători și ne simțim datori să le ducem mai departe moștenirea, fiind ceea ce ne-am propus încă de la primul concert SoNoRo Conac. Cu susținerea publicului și a partenerilor noștri vom continua încă 10 ani de acum înainte, pentru că mai sunt foarte multe locuri frumoase în țara noastră de redescoperit și prin muzică", declară Răzvan Popovici, inițiatorul și directorul turneului SoNoRo Conac.
Al doilea concert din ultima parte a turneului va avea loc la Conacul Miclescu de la Călinești, proprietatea familiei Miclescu, amintită de Dimitrie Cantemir ca o veche familie moldoveană, dovedită cu documente încă din secolul al XV-lea.
În 1991, Radu Miclescu, ultimul descendent al familiei, a revenit în România, iar în 1996 a reintrat în posesia patrimoniului familiei sale și a refăcut conacul copilăriei sale. Conacul a fost restaurat cu sprijinul arhitectului Șerba Sturdza, nepotul lui Radu Miclescu, și cuprinde 11 camere la parter, 14 încăperi la etaj, un salon de recepții în corpul central și alte două saloane.
Interioarele edificiului sunt reamenajate cu mobilier ce datează din secolele XVIII-XIX și reprezintă mai multe stiluri și culturi: Biedermeier, Napoleon al III-lea, Louis Phillippe sau în stil Empire rusesc. În interior se află amenajat și un apartament al reginei, în aripa dreaptă a clădirii se află și un apartament în care a locuit regina Maria a României, când a fost oaspete al conacului. Biblioteca originală cuprindea aproximativ 16.000 de volume, dintre care 100 de incunabule.
Ultimul concert al turneului este programat la Palatul Culturii din Iași, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest. Acesta reprezintă o îmbinare a mai multor stiluri arhitecturale – neogotic, romantic și neobaroc – și a marcat puternic arhitectura vechii capitale a Moldovei. Cu 298 de încăperi și 19 ani dedicați construirii sale (1906-1925), Palatul de Cultură a fost inițial Palatul de Justiție și Administrație din Iași. Construit după planurile arhitectului I.D. Berindey, s-a distins prin dimensiunile sale remarcabile: turnul central al clădirii, care atinge 55 de metri înălțime, făcea ca Palatul să fie considerat în epocă cea mai înaltă clădire din oraș.
Sala Voievozilor, în care se găsește monograma Reginei Maria, este cea mai frumoasă şi monumentală încăpere a palatului, fiind ornamentată distinct de celelalte săli. Inaugurarea oficială a Palatului a avut loc în 11 octombrie 1925, în prezența familiei regale, Regele Ferdinand și Regina Maria. În anul 1955, vechiul Palat de Justiție a devenit Palat al Culturii, găzduind unele dintre cele mai de seamă instituții culturale ale țării, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași care cuprinde patru muzee de talie națională: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă și Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc şi de a aduce în atenția publicului şi al autorităților remarcabile valori româneşti date uitării.
Inițiat în 2013, turneul SoNoRo Conac și-a propus încă de la început, prin asocierea muzicii cu diverse opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural. În cele nouă ediții, turneul SoNoRo Conac a pus pe harta emoțională a țării noastre peste 100 de clădiri de patrimoniu, unele dintre ele complet necunoscute publicului din România, dar a și atras atenția publicului internațional asupra unora dintre cele mai frumoase simboluri arhitectonice de aici.
Turneu prezentat de: BRD – Groupe Société Générale
Card preferat: Mastercard
Partener principal: Ministerul Culturii
Partener pentru un mâine mai bun: Sistemul Medical MedLife
Sponsori: Illy, Casa Boema
Parteneri: Cărturești, Librăriile Humanitas, Fundația Calea Victoriei, Golden Tulip Ana Dome, Restaurantul Hochmeister
Gazde: Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Oradea, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica de Stat Arad, Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Timiș, Muzeul Național de Artă Timișoara, Filarmonica George Enescu, Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Fundația Pentru Poezie Mircea Dinescu, Port Cultural Cetate, Casa Memorială Compozitor George Stephănescu, Asociația AREFU, Teatrul Maria Filotti Brăila, Muzeul Național Peleș, Conacul Miclescu – Călinești, Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Rador, Capital, Evz.ro, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, LiterNet.ro, TIMPUL, IQads.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Media Image