Pasiunea Laurei Călin pentru sectorul non-guvernamental a fost amplificată la orele de educație civică în limba engleză din liceu, pentru că aceea a fost materia datorită căreia a învățat că lucrurile pot fi făcute și altfel. Povestea ei a început cu voluntariat în singura organizație pe care o cunoștea din orașul ei, Crucea Roșie. În anii de facultate s-a înscris Parlamentul European al Tinerilor, iar după cursurile de specializare din China destinul a purtat-o prin multe ONG-uri cu specializări diverse. Acum 5 ani, proaspăt întoarsă în țară, a primit un dosar pentru traducere din chineză în română și acela a fost momentul 0 pentru Translating for Humanity, ONG-ul înființat de Laura care oferă servicii de traducere în scopuri umanitare.
Traducerea întregului dosar îl costase 6800 lei. Mulți bani pentru cineva a cărei viață depinde de fiecare pastilă luată. Foarte mulți! În momentul acela am știut că trebuie să fac ceva. Ultimul lucru de care ar trebui să se preocupe un om aflat într-o astfel de situație este traducerea dosarului medical. Și astfel s-a născut Translating for Humanity.
Când lucrurile nu se mișcă sau oboseala își spune cuvântul, în mintea Laurei apare gândul renunțării. Dar e suficient să citească mesajele de mulțumire ale părinților care, datorită muncii ei și a echipei pe care a strâns-o, au reușit să primească tratamentul necesar pentru copiii lor grav bolnavi. Despre astfel de momente care fac ca totul să merite și despre cum, în organismul România, ONG-urile reprezintă pielea am povestit în rândurile de mai jos.
Începutul în ONG-uri
În liceu profesoara de engleză și-a dorit să facem un alt fel de opțional si a optat pentru Educație Civică in limba engleză, pe sistem britanic. Fiecare oră aborda o anumită tematică si fiecare oră si-a lăsat amprenta asupra mea. Fiecare oră a reprezentat, practic, un “Wow, se poate așa?!”
Nu am știut atunci, însă acel opțional avea să îmi influențeze semnificativ traiectoria vieții.
Călătoria prin lumea ONG-urilor
Ca urmare a clasei de educație civică mi-am dorit să implic in Crucea Roșie, fiind singurul ONG (de care știam eu) din orașul unde locuiam. In facultate m-am înscris in Parlamentul European al Tinerilor si am fost selectată drept reprezentanta României. În timpul cursurilor de specializare din China m-am înscris într-un alt ONG, de data aceasta in domeniul artei, cu care însă nu am rezonat. Câțiva ani mai târziu am voluntariat într-un centru pentru copiii nou-născuți, abandonați. Apoi m-am implicat în strângeri de fonduri si bunuri pentru diverse cauze. Practic, fiecare mutare geografică a însemnat o nouă apartenență la o organizație non-guvernamentală. De cele mai multe ori nu le căutam eu, ci îmi apăreau în cale.
Când am revenit în România acum 5 ani nici prin gând nu mi-a trecut că voi înființa chiar eu un ONG. Eram încă bulversată de mutare si implicată in diverse proiecte, astfel că nu aveam planuri de voluntariat, cel puțin nu in viitorul apropiat. Însă “socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg”.
Aum 3 ani am fost contactată de o agenție privind traducerea unor documente medicale din limba chineză în limba română. Am acceptat proiectul, fară să stiu exact despre ce era vorba. De abia în momentul în care am început să traduc mi-am dat seama de tipul documentelor și mi s-a format un mare gol în stomac. Când m-am întâlnit cu clientul să îi livrez documentele am cunoscut un domn blând, îmbătrânit mult peste cei 35-40 de ani ai săi, care mi-a spus că avea nevoie de traducerea documentelor pentru obținerea unor subvenții și decontări. Mi-a povestit că soția sa avea cancer în stadiu terminal, că au încercat tot ce s-a putut în România, că au consultat medici din Germania si Franța, că au mers până și în China în speranța că medicina orientală va avea alte rezultate, că orice plan a eșuat și că în urma acestei lupte contratimp au rămas fară bani, fără mașină și fără casă. Spera acum ca suma obținută din aceste decontări să fie suficientă pentru a acoperi tratamentul soției pentru scurtul timp pe care îl mai avea. Nu am întrebat mai mult și nici nu am vrut să îl jignesc oferindu-i bani. Comanda era deja plătită și știam că agenția care mă contactase va refuza să îi ramburseze suma achitată, însă întreg corpul mi s-a umplut de un amalgam de furie și neputință. Traducerea întregului dosar îl costase 6800 lei. Mulți bani pentru cineva a cărei viață depinde de fiecare pastilă luată. Foarte mulți! În momentul acela am știut că trebuie să fac ceva. Ultimul lucru de care ar trebui să se preocupe un om aflat într-o astfel de situație este traducerea dosarului medical. Și astfel s-a născut Translating for Humanity.
Proiectele cele mai dragi la care ai lucrat
Toate proiectele îmi sunt dragi și mi-e greu să aleg dintre ele, însă sunt câteva momente pe care le voi păstra cu mine mereu.
Atunci când făceam voluntariat în centrul de nou-născuți din Beijing atenția mea s-a îndreptat asupra fetelor care aveau grijă de copii, care fuseseră și ele tot copii abandonați, crescute tot în centru. Și momentul în care una dintre fete mi-a spus ca s-a reînscris la școală datorită mie, a fost unul de fericire deplină. Ani mai târziu am aflat că fata a terminat liceul, apoi o facultate și lucrează acum drept consilier terapeut, tot într-un centru similar.
Un alt moment este mai apropiat zilelor noastre: pe 30 decembrie ne-a scris o mamă, care ne ruga să o ajutăm cu traducerea actelor bebelușului ei până a doua zi, pentru că obținuse în sfârșit o programare online la un medic in Turcia. Starea de sănătate a copilului era cel puțin îngrijorătoare, medicii din România nu reușeau să gaseasca nici cauza si nici sa prescrie un tratament, astfel ca programarea din Turcia era îndeosebi de importantă.
Am primit actele si i-am comunicat ca facem tot ce putem, insa eram destul de sceptică, pentru ca știam deja ca majoritatea voluntarilor nostri sunt in vacanta, iar actele nu erau deloc putine.
Nu ma asteptam sa imi răspundă aproape nimeni, insa, spre surprinderea mea, am terminat de trimis actele la 22:30, iar până a doua zi la 06:00 aveam traducerile integrale în Inbox. Mi-au dat lacrimile când am văzut mailurile. Voluntarii nostri mi-au demonstrat inca o dată că umanitatea nu cunoaște limite.
Planurile pentru 2022 ale Translating for Humanity
Anul acesta vrem să ne mărim echipa, să ne creștem expunerea publică și să majorăm numărul de pagini traduse, respectiv de beneficiari - direcți si indirecți - ajutați.
În prezent lucrăm la câteva parteneriate îndeosebi de importante, care vor semnifica trecerea ONG-ului la un alt nivel și ne vor permite dezvoltarea de proiecte la nivel național și internațional. Promitem să le anunțăm cât de curând!
Perspectiva ta de la început asupra ONG-urilor
În trecut am luat contact ori cu asociații mici, care au și dispărut in mai puțin de un an de la înființare, ori cu organizații mari, precum Crucea Roșie. Astfel că părerea mea despre sectorul non-guvernamental din România era una eronată, sau, mai bine zis, incompletă. Nu înțelegeam magnitudinea acestora si impactul major pe care il au asupra vieții noastre de zi cu zi.
Sunt asociații civice care au generat schimbări legislative, organizații in domeniul medical care au construit sau au renovat spitale, voluntari care au creat parteneriate în domeniul imigrării cu cele mai importante foruri internaționale, ONG-uri care au contribuit real la diminuarea gradului de analfabetism în România, și lista poate continua.
Asociațiile non-guvernamentale din România au un rol primordial în dezvoltarea României!
Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum
Cu răbdare și determinare orice este posibil!
Cea mai grea experiență prin care ai trecut în ONG
Cea mai grea perioadă a fost, fără îndoială, marcată de invadarea Ucrainei de către Rusia. Sute de telefoane, multe nopți nedormite, disperarea din glas a oamenilor care ne sunau, senzația de neputința că nu putem ajuta mai mult, conectarea si coordonarea a zeci (poate chiar sute) de vorbitori de ucraineană și rusă, și lista poate continua.
Îmi vine în minte o situație anume când, din cauza haosului creat, cineva a publicat într-un grup de refugiați numărul meu personal si preț de câteva zile mi-a sunat telefonul non-stop. Efectiv îmi era fizic imposibil să raspund tuturor apelurilor. Oamenii voiau ajutor cu orice: de la solicitări de azil, la cazare, mâncare, asistenta cu transportul, șamd. La primele apeluri mi s-a rupt inima când le-am răspuns ca nu ii putem ajuta, pentru ca obiectul asociației noastre il constituie traducerile. După primele conversații, însă, mi-am dat seama ca trebuie sa facem ceva, astfel ca am început sa conectam oamenii cu instituții; si, prin intermediul unui vorbitor de ucraineana, ii conectam telefonic cu instituția responsabila, de la ISU la Imigrări, transport, hoteluri, chiar și bănci sau locuri de muncă. A fost o mobilizare in masă atât din partea echipei Translating for Humanity, dar mai ales a tuturor celor care ni s-au alăturat temporar in calitate de voluntari. Chiar si acum, povestind aceste lucruri, mă emoționez amintindu-mi de tot ajutorul primit si de bunătatea infinită a celor care ni s-au alăturat.
Ce preconcepții există în România față de ONG-uri
Mulți cred ca persoanele care lucrează într-un organism non-guvernamental trebuie să lucreze pe gratis, că doar “de asta este ONG”. Implicarea mea in Translating for Humanity este in integralitate pro bono, însă avem angajați sau colaboratori care trebuie plătiți, de exemplu Directorul Asociației sau contabila. Ori acest aspect ii contrariază pe unii oameni. Cu timpul însă, prin educație și deschidere, vom înțelege cu toții că fiecare om trebuie răsplătit pentru munca lui, fie că este intr-o multinațională sau intr-o asociație non-guvernamentală.
Viața de ONGist in România
Interesantă. :) Sunt zile pline de stres și de senzații de neputință, si altele pline de zâmbete si de satisfacție. Ca in orice organizație.
Dificultățile sunt create de lipsa de fonduri, de birocrație si de lipsa de personal. Însă toate acestea sunt balansate într-un mod pozitiv de viețile pe care le schimbăm, de beneficiarii pe care ii ajutam, de lacrimile de fericire ale parinților care reușesc sa ajungă la analize sau operații cu micuții lor si de sentimentul de mulțumire că facem bine.
Ce nu știu oamenii despre munca mea?! Că nu este munca “mea”. Este munca unei întregi echipe! Avem în prezent 91 de voluntari și numărul este în continuă creștere.
Schimbări în bine în domeniul ONG-urilor
Oamenii au căpătat mai multă încredere in asociațiile non-guvernamentale. Dacă până nu demult mulți aveau senzația că donația era o înșelătorie, o modalitate prin care se îmbogățeau cei care înființaseră respectiva asociație, acum există o deschidere mai mare spre a contribui financiar (fie prin redirecționarea impozitului, SMS, sau donații recurente). Acest lucru nu poate decât să mă bucure si sa imi dea speranța ca in într-un viitor apropiat ne vom apropia si noi de Vestul Europei.
Din punctul meu de vedere problema cea mai mare o reprezintă lipsa fondurilor. Desi există, asa cum menționam mai sus, o deschidere mai mare către donații (comparat cu primele doua decenii ale anilor 2000), inca ne lipsește motivația de a contribui financiar in fiecare luna/trimestru către o cauză cu care empatizăm. Există o schimbare la nivel național, însă opinez că vor mai trece câțiva ani pana să devină normalitate.
Nici la nivel guvernamental lucrurile nu stau mai bine. Deși se deschid periodic linii de finanțare, acestea sunt adeseori destul de greu de accesat de către asociațiile mici sau aflate la început de drum. Dar învățăm făcând, deci trebuie sa ne înarmăm cu determinare și multă răbdare!
Gândul renunțării
Atunci când lucrurile nu merg conform planurilor, când mă lovesc de birocrație, de lipsa de fonduri sau de nedreptate, dar mai ales atunci când mă simt aglomerată și obosită peste putință, mă trec și astfel se gânduri. Dar citesc apoi un mesaj de mulțumire de la unul dintre beneficiarii noștri si orice îndoială dispare instant.
Daca Romania ar fi un organism, ce organ ar fi ONG-urile ei
Pielea. Pielea acoperă și protejează tot ceea ce se află în interiorul corpului României. Fără piele (ONG-uri), mușchii, oasele și organele statului ar fi “împrăștiate” și lipsite de direcție. Pielea (sectorul non-guvernamental) ține totul laolaltă.