În perioada 1-3 iulie, Barbă Lată Events și Asociația Blueberry organizează la Iași cea de-a doua ediție a festivalului Jazz City, o explozie perfectă de ritmuri de jazz, artiști apreciați și seri relaxante de vară.
După succesul primei ediții de anul trecut, Jazz City revine anul acesta și aduce iubitorilor de jazz dar și publicului larg cea de-a doua ediție a festivalului. Ineditul acestei ediții este faptul că festivalul se va desfășura simulatn pe două scene diferite, ambele pe frumosul deal al Copoului. Prima scenă este la Turnul de Parașutism din Parcul Copou și presupune achitarea unui bilet pentru a participa la activități și concerte, iar cea de-a doua este Parcul Expoziției și are acces liber pentru publicul larg.
„Ne adresăm oamenilor pasionați de acest gen de muzică și celor care își doresc să participe la un eveniment cultural inedit în orașul lor. Pentru oamenii iubitori de frumos din Iași, vrem să transformăm orașul într-un uriaș club de jazz, unde muzica bună nu se oprește niciodată”, declară Adrian Hantelmann, co-organizator Jazz City.
Scena de la Turnul de Parașutism din Parcul Copou va fi desfătată de ritmurile următorilor artiști: Andra Botez, Avalon Jazz Band & Tatiana Eva - Marie, Blazzaj, Ioan Streba Balkans Jazz - Gypsy Blues, Jazzappella, Mark Oselski Trio, Moonlight Breakfast, Sebastian Studnitzky. La Turnul de Parașutism vor avea parte și copiii de un loc de joacă, echipamente sportive, în timp ce părinții se relaxează cu o băutură sau ceva de mâncare.
Biletele tip abonament sunt disponibile pe jazzcity.ro și biletele de zi vor putea fi achiziționate la intrarea în spațiul festivalului. Vor fi 2 categorii de bilete în fiecare zi, prima categorie la prețul de 35 lei, valabil până la ora 15:00, iar a doua categorie la prețul de 70 de lei, începând cu ora 15:00 în fiecare zi.
Pe scena din Parcul Expoziției vor urca A-C Leonte & The Bash, CALI Quartet, Cristina Dima & Band, Irina Gorga & EuTo Jazzperience, John Mantucci Trio, Kernfusion, Soul Serenade, Trigon Jazz. Parcul se va bucura și de un târg cu artizani locali, vendori de mâncare și băutură. Aici accesul este liber pentru toată lumea care își dorește să facă cunoștință cu jazzul.
Asociația Blueberry și Barbă Lată Events au apărut cu scopul de a aduce publicului ieșean evenimente de calitate. Ele propun orașului două festivaluri de anvergură pe măsura statutului său, Hangariada, un festival care aduce împreună arta, muzica și zborul și singurului festival de jazz din regiunea Moldovei, Jazz City.