A 26-a ediție a Festivalului Filmului Francez trage cortina

A 26-a ediție a Festivalului Filmului Francez trage cortina

În acest an, Festivalul Filmului Francez a însemnat, în cifre: 11 oraşe, 12 zile, peste 100 de proiecţii cu 26 de filme franceze și coproducţii franco-europene, savurate „cu ochii larg deschişi” de peste 5000 de spectatori și 2 premii pentru două tinere regizoare promiţătoare. Acesta ar fi rezumatul celei de-a 26-a ediții a celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi, între 1 şi 12 iunie 2022.

Proiecţiile au avut loc în săli de cinema sau spaţii culturale, dar și în aer liber, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş. Producții franceze majore în premieră naţională, precum Les passagers de la nuit/Pasagerii nopţii de Mikhaël Hers, L'événement/Evenimentul de Audrey Diwan sau Viens je t’emmène/Eroul nimănui de Alain Guiraudie au compus secţiunea Panorama, debuturile tinerelor talente au încântat sau provocat în secțiunile competitive de scurt respectiv lungmetraj, iar noutatea acestei ediţii a fost secţiunea Regard vers l’Europe, o retrospectivă dedicată coproducțiilor franco-europene. Selecţia de filme a fost plasate sub semnul privirii, al diversităţii de viziuni artistice şi al empatiei, prin sloganul „nos yeux grands ouverts”.

În București, la cinema Elvire Popesco și la UnTeatru Open-Air -  în puţinele seri când ploaia a permis-o - peste 2200 de spectatori au vizionat filmele festivalului, număr care dovedește apetitul publicului de a reveni în faţa marilor ecrane şi de a se bucura de experienţe culturale colective. Printre evenimentele speciale ale acestei ediții s-au numărat un cineconcert extraordinar cu filmul Coeur fidèle de Jean Epstein, realizat în urmă cu 100 de ani şi acompaniat muzical la acordeon de artistul francez Virgile Goller, dar şi concertul trupei franceze Labotanique care a adus conceptul de „pop vegetal” în deschiderea Festivalului.   

Spectatorii bucureşteni au avut ocazia să îi întâlnească şi să-i asculte pe invitaţii Festivalului sosiţi din Franţa:

 - Thierry de Peretti, regizorul filmului „Enquête sur un scandale d'état”;
- Saïd Ben Saïd, renumitul producător franco-tunisian, care a ținut un masterclass despre coproducţia europeană și a povestit amănunte din culisele filmul Elle de Paul Verhoven.

La Cluj, spectatorii s-au întâlnit cu Cristian Mungiu şi cu Judith State, proaspăt sosiţi de la Cannes, cu ocazia proiecţiei RMN care s-a desfăşurat cu casa închisă.

Cooperarea europeană în materie de cinema înseamnă şi capacitatea de a folosi eficient mecanismele de finanţare existente la nivel comunitar pentru a coproduce filme, motiv pentru care secţiunea Regard vers l’Europe a avut şi o dimensiune dedicată profesioniştilor din domeniul audiovizualului. Timp de două zile, la Institutul Francez din Bucureşti, formatorii Christian Popp și Maud Gari le-au explicat celor 13 tineri producători români participanţi la formare cum să-și folosească toate resursele pentru a obține finanțare prin programul Creative Europe Media.

Laureatele celor două secțiuni competitive dedicate tinerelor talente sunt regizoarele Charline Bourgeois-Tacquet pentru filmul Les amours d’Anaïs, în Competiţia Tinere Talente Lungmetraj și Lila Pinell pentru filmul Le roi David  în Competiția Tinere Talente Scurtmetraj. Ambele filme au fost alese dintr-o selecţie de cinci titluri.

În secţiunea Lungmetraj, câştigătorul a fost ales prin vot de publicul din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Deşi scorul dintre cele mai bine clasate filme a fost extrem de strâns, premiul a mers în final către Les Amours d’Anaïs, o comedie despre (dez)amăgirile amoroase ale unei tinere de 30 de ani jucată de Anaïs Demoustier, deopotrivă meditativă şi lejeră, amuzantă şi melancolică. Regizoarea Charline Bourgeois-Tacquet va primi o bursă în valoare de 1000 de euro acordată de Institutul Francez. Mai mult, un pachet de susţinere din partea TV5 Monde va fi oferit distribuitorului român care va aduce filmul pe ecranele din ţară.

În secţiunea Scurtmetraj, filmul câştigător a fost decis de un juriu format din trei tineri critici de film: Dora Leu, Călin Boto şi Andreea Chiper. „Premiul nostru merge către Le roi David pentru simțul actualității, pentru capacitatea de a capta spiritul complicat, dulce-amărui al generațiilor recente. Ne-a impresionat protagonista filmului - o feminitate nuanțată, arătată în totalitatea momentelor sale puternice, cât și în cele ridicole. O feminitate pe care o știm, pe care o putem recunoaște.” Premiul oferit regizoarei Lila Pinell pentru Le Roi David este un sejur de creaţie la Résidence de Poche/Rezidența de buzunar la Bucureşti a Institutului Francez din România.

Ambele filme vor putea fi revăzute marţi, 14 iunie, de la 20h30, la Cinema Elvire Popesco.

Festivalul Filmului Francez a fost: 
organizat de Institutul Francez din România - București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara
co-organizat de: Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Asociaţia K’Arte Târgu Mureş
Prezentat de Orange 
Partener: Groupama 
Parteneri media: TV5Monde, RFI România, Phoenix Media, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Observator cultural, LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania, Films in Frame, The Shape of Eye, Code Noir Style, Munteanu, This is fruit, Europa FM 
Parteneri locali București: Unteatru, Creart, Eventbook.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related