Încântarea, aşa cum este ea definită de Guy Kawasaki, nu vorbeşte despre manipularea oamenilor. Acest sentiment transformă situaţiile şi relaţiile interumane. Converteşte ostilitatea în amabilitate şi remodelează amabilitatea în afinitate. Îi transformă pe sceptici şi cinici în persoane încrezătoare, iar pe cei indecişi în indivizi loiali. Sentimentul de încântare poate apărea în timpul unei tranzacţii comerciale, al unei negocieri dificile între companii concurente sau chiar atunci când îţi înnoieşti statusul pe Facebook. Încântarea este un instrument mai puternic decât tehnicile tradiționale de persuasiune și manipulare și chiar mai eficient decât tehnicile clasice de marketing de care toată lumea abuzează.
”Eu definesc sentimentul de încântare ca fiind procesul prin care oamenii se delectează cu un produs, serviciu, organizaţie sau idee.”
Guy Kawasaki
"Cartea lui Guy surprinde importanţa faptului – şi arta – de a crede într-o idee care îi oferă clientului ceva în totalitate unic. Puterea unei idei cu adevărat bune de a transforma piaţa şi experienţele consumatorului individual este imensă, iar această carte oferă o bogăţie de idei menite să ajute afacerile şi antreprenorii să fructifice acest potenţial."
Sir Richard Branson, fondator Virgin Group
"Kawasaki ne oferă idei într-atât de valoroase, încât cu toţii ne-am fi dorit să le cunoaștem cu mult timp în urmă."
Robert Cialdini, autorul cărţii Influence: Science and Practice
"Citiți această carte pentru a reuși să creați o companie la fel de încântătoare precum Apple."
Steve Wozniak, co-fondator Apple
"Cel mai bun tratat despre relaţii interpersonale de la cartea scrisă de Dale Carnegie, How to Win Friends and Influence People, încoace."
Michael Gartenberg, director Gartner
Încântare a apărut cu susținerea APAN Motors.
Guy Kawasaki a fost evanghelist şef la Apple. Este de asemenea şi co-fondatorul Alltop.com (o revistă online cu subiecte populare pe Web) şi managing partner la Garage Technology Ventures. Cărţile sale s-au bucurat de un enorm succes în rândul publicului și sunt traduse în mai multe limbi de circulație internațională, cum ar fi: Reality Check (2011), The Art of the Start (2004) sau Rules For Revolutionaries (2000). Este licențiat în științe umaniste în cadrul Universității Stanford şi deține un MBA obținut la UCLA.
Video: Autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura Publica.
Info:
Titlul original: Enchantment: The Art of Changing Hearts, Minds, and Actions
Ediția I 2012, paperback
Traducător: Anda Sebeși
Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
280 pagini
ISBN: 978-606-8360-00-3