Vara se numără ideile de proiecte culturale la Școala de Vară Culturadata

Vara se numără ideile de proiecte culturale la Școala de Vară Culturadata

Între 20 și 24 iunie 2022, Școala de Vară Culturadata „Managementul și marketingul proiectelor culturale” îi aduce în fața studenților și masteranzilor de la facultățile cu profil artistic și umanist pe Catinca Drăgănescu – Regizor de teatru și Producător cultural, Bianca Boitan-Rusu – Specialist în comunicare culturală, Andrei Borțun – CEO The Institute, Președinte al Fundației „Gala Societății Civile” și Silvia Floareș – co-fondator Mezanin Market, Roditor Food Market și Weekend Sessions, în calitate de invitați a căror experiență este o sursă de inspirație pentru activitatea din domeniul cultural. Cursul se desfășoară la Creart – Grădina cu Filme (Piața Lahovari, nr. 7, sector 1, București).   

Este al doilea an în care personalități din sfera managementului și marketingului cultural se alătură formatorilor Școlii de Vară Culturadata: conf. univ. dr. Carmen Croitoru – Director General INCFC, prof. asoc. dr. Raluca Rădoi – Director Formare-Dezvoltare INCFC și CDA drd. Cristian Avram – Director de Marketing Opera Națională Cluj-Napoca, pentru a prezenta studenților creativi modele de bune practici în domeniu. Formatul interactiv le va permite participanților să descopere resursele și soluțiile pentru numeroasele oportunități și provocări existente în lumea culturală și artistică.

"Nu m-am simțit ca la școală, în sensul de venit la ore, stat și învățat, ci discutat, aflat, explorat și vorbit despre anumite lucruri pe care nu le știam [...]. Simțeam că ei chiar vor să mă ajute să le înțeleg.", Andrada-Ioana Coiciu, studentă la UNATC și absolventă a primei ediții Școala de Vară Culturadata.

Succesul primei ediții s-a datorat, în primul rând, lectorilor și invitaților, dar și entuziasmului participanților care au apreciat experiența din cadrul programului.

Studenții se pot înscrie până luni, 13 iunie 2022, printr-un mail la: [email protected] în care vor trimite o scurtă prezentare însoțită de o scrisoare de motivație. Participarea este gratuită (cazarea și transportul nu sunt incluse). La finalizarea cursurilor Școlii de Vară Culturadata, studenții vor primi un Certificat de participare, recunoscut la nivel național.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related