Cum a fost la cea de-a 10-a ediție Hangariada

Cum a fost la cea de-a 10-a ediție Hangariada

Am trecut de a 10-a ediție Hangariada, singurul festival de artă, muzică și zbor din România.
În perioada 27-29 mai, Aerodromul „Alexandru Matei” din Iași a fost punctul de întâlnire al comunității ieșene și a festivalierilor din Regiunea Moldovei.

Hangariada 2022 a însemnat 3 zile de show-uri aviatice, 22 de trupe și DJ locali și naționali, peste 7000 de participanți, 1800 m2 de spațiu de joacă și instalații artistice.

Ne-am bucurat să fim din nou pe aerodrom, am așteptat acest moment încă de la finalul ediției din 2019. Au fost luni intense de pregătiri, dar a meritat să vedem cum prinde din nou viață festivalul și cum se adună lumea la hangar. În săptămâna cu festivalul, eu am făcut 290 000 de pași pentru a amenaja tot spațiul împreună cu echipa, cât să se bucure artizanii, vendorii și publicul”, declară Ștefan Adespi, Creative Director Hangariada.

În cele 3 zile, ieșenii au putut să se bucure de o escapadă aproape de oraș, unde s-au relaxat, au lăsat copiii să se joace și au trecut pe la tarabele artizanilor locali și vendorilor de mâncare. Festivalierii au putut să participe la ateliere de dans, pregătite de Quasar Dance, ateliere de jonglerii marca Artipic și la activități fizice cu Oxigen și cu echipamente Decathlon Iași.

Hangarul a găzduit o expoziție de artă coordonată de Maria Bilasevschi, profesoară la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, conținând mai multe lucrări de artă textilă tip mandale și compoziții artistice pe pânză.

Dacă perioada de zi a fost acaparată de familii cu copii, serile au adunat tinerii iubitori de muzică alternativă românească. DJ locali au angrenat comunitățile lor, trupa Kev x Dice a venit pentru prima oară în Iași și l-a avut invitat pe DJ Undoo, cel mai vechi DJ din România. Facem Records au avut în premieră un takeover în formulă completă: CTC, DJ Nasa, Vlad Flueraru, Tomi Marfă, iar Iașiul a cântat alături de ei piese cunoscute care au marcat scena muzicii rap și hip-hop din România.

După încă o rotație de avion, duminică a urcat pe scenă Valeria Stoica, întâmpinată de un public pe pături ce se bucura de glasul ei de basm.

„Am cântat pe la mai multe festivaluri, dar acesta s-a simţit foarte diferit. Atât ca organizare, cât şi din punct de vedere al oamenilor. Mi se pare că este altă atmosferă în Iaşi şi în partea asta a Moldovei în general. Aici e alt spirit şi sunt oameni mult mai faini decât în multe alte locuri pe unde am fost. Eu stau în Bucureşti de 4 ani şi mi-a fost tare greu să mă adaptez, mi-a fost foarte greu să-mi găsesc oamenii mei, dar aici m-am simţit din start acasă pentru că oamenii sunt autentic buni, ceea ce nu întâlneşti peste tot. Asta am găsit şi la organizatorii Hangariada, mai ales, exact ca nişte prieteni de demult”, este de părere artista Valeria Stoica.

Iar cel mai așteptat moment artistic a fost takeoverul Culese din Cartier, încă o premieră pentru Iași și pentru aceștia. În aplauze energice au urcat mai întâi pe scenă Faust și Motanu, să introducă publicul în lumea folclorului underground, urmați de ritmurile reggae ale trupei Basska. Cred Că Sunt Extraterestru a ținut tot aerodromul într-o stare de libertate și zbor, ca mai apoi să îi împartă în două tabere pentru un MC Battle. Toată Hangariada a strigat SUB - CAR - PAȚI la urcarea acestora pe scenă, ca finalul takeover-ului Culese din Cartier să aparțină artiștilor noștri de la Iași, Argatu’ și Moș Martin, cu toată brigada în spatele lor.

Șoimii României au dus spectacolele aviatice la noi înălțimi, cu acrobații fără cusur care au ținut publicul cu respirația la gură la fiecare ieșire pe pistă. Deși vremea instabilă a ridicat provocări, dorința participanților de a vedea show-urile aviatice au alungat norii, permițând Șoimilor să se înalțe deasupra Iașiului.

George Rotaru, director general al Aeroclubului României: „Anul acesta am venit formația Șoimii României, cu patru avioane de înaltă acrobație și cu alte trei aeronave. Și ca o premieră, de anul acesta organizăm zboruri acrobatice cu cei care doresc să facă acest lucru pentru a fi mai aproape de acrobația cu avionul. Este o specialitate a aviației, pot să spun, atrage foarte mult, multă adrenalină, ceva similar a unui salt cu parașuta de la patru mii de metri.”  

Tot din elementul aerian, în perioada festivalului au avut loc și 4 tipuri de zboruri introductive la care s-a putut înscrie publicul:

  • 11 zboruri cu avion acrobatic tip 300 L, alături de echipajul Șoimii României;
  • 7 zboruri cu avionul tip cruiser;
  • 19 zboruri cu motoplanorul;
  • 40 de zboruri cu planorul;

Zborurile au fost organizate cu sprijinul Aeroclubului României și al Aerodromului Iași, echipajele acestora au coordonat toată activitatea de zbor.

Vlad Dobrescu, CTC, a avut parte de un zbor acrobatic oferit de Șoimii României.

Hangariada revine pe 26 - 28 Mai 2023 în Iași și pregătim aceeași formulă de festival și pentru încă 2 orașe.

Festivalul Hangariada este organizat de Barbă Lată Events și Asociație Blueberry, în colaborare cu Aeroclubul României.
Partenerul principal al festivalului este CGM Software România, firma de IT medical din Iași care creează produse software pentru piețele medicale internaționale. Au mai venit ca parteneri Aeroclubul României, Aeroclubul „Alexandru Matei" Iași, Teo's Cafe, Continental, Zizin, Brainia, Maxcode, Evoluce, Levi 9, Stalinskaya Music, Alten, Iulius Mall, Palibo, Decathlon.
Susținători: Logarithmic, Iașisting, Recumedis, Coca Cola, Peroni, Dentesse, Pleiada, Twinkle Star.
Partenerul media principal al festivalului Hangariada este Radio Guerrilla, avanpostul unde binili învinge. Prietenilor de la Guerilla li s-au alăturat ca parteneri media Agerpres, IQads, Iașul Nostru, TVR Iași, Iași TV Life, Radio HIT, Impact FM, Munteanu Recomandă.

Asociația Blueberry și Barbă Lată Events au apărut cu scopul de a aduce publicului ieșean evenimente de calitate. Ele propun orașului două festivaluri de anvergură pe măsura statutului său, Hangariada, un festival care aduce împreună arta, muzica și zborul și singurul festival de jazz din regiunea Moldovei, JazzCity.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related