- O nouă rundă de atragere de fonduri este derulată de azi prin SeedBlink
MOCAPP, companie tech care ajută brandurile să își crească vânzările online prin tool-uri digitalizate, intră de astăzi într-o nouă rundă de finanțare prin SeedBlink, pentru a-și susține intrarea pe piața britanică. Această nouă rundă de finanțare este una de tip bridge, are o valoare de €320.000 și este condusă în calitate de lead investor de ROCA X, care asigură €150.000.
Noul produs software L!NK este dedicat pieței eCommerce și deține un algoritm proprietar unic, care ajută magazinele online cu prezența internațională să își crească vizibilitatea și vânzările cu ajutorul influencerilor care sunt deja în baza de date de clienți și pot accelera atragerea de noi consumatori digitali.
Aplicația L!NK și procesele sale au fost deja auditate și validate de Shopify, unde este deja funcțională, iar în primele 3 luni de la lansare, peste 200 de magazine din 41 de țări au folosit-o pentru a identifica clienții influenți, pentru a obține recenzii autentice despre produse și pentru a genera mai multe vânzări.
„De la prima noastră prezență pe SeedBlink din 2020, valoarea companiei a crescut de la €2.4 milioane la €3.8 milioane, iar în portofoliu s-a adăugat un nou produs, L!NK , care îi ajută pe marketerii din comerțul online să își pună procesele pe pilot automat. Vom folosi investiția pe care o ridicăm prin SeedBlink pentru marketing și vânzări în Marea Britanie, precum și pentru dezvoltarea de noi funcționalități în aplicație, patente și creșterea echipei suport în UK”, spune Florin Grozea, fondator și CEO MOCAPP.
Campania actuală este una de tip bridge, o rundă de trecere între două vânzări de acțiuni (Equity). Investiția este de tip Convertible, cu împrumut cu promisiune de vânzare viitoare, cu discount de 20%.
Pentru dezvoltarea și poziționarea aplicației pe piata britanică, antreprenorul Florin Grozea și-a bugetat pentru 2022 investiții de aproximativ €500.000, după ce MOCAPP a ajuns, pe piața din România, la un nivel de stabilitate ca volum de business.
„În 2021, MOCAPP a crescut bugetele rulate prin platformă de la €184.000, la €395.000. Avem aproape 1000 de campanii derulate, cu clienți din 5 țări. Am crescut sănătos, atât din punct de vedere clienți si venituri, cât și a capacității noastre de a genera valoare: suntem prezenți în puncte strategice din perspectivă clienți și am atras în echipă talente cu ajutorul cărora am dezvoltat un nou produs software. L!NK va genera în următorii 2-3 ani jumătate din veniturile companiei noastre. Strategia de creștere MOCAPP este setată și validată împreună cu investitorii și fondurile care ne susțin, si ne va conduce la finalul anului 2023 la o evaluare de peste €6 milioane”, menționează antreprenorul.
Elementele de inovație ale aplicației L!NK
L!NK se afla la intersecția a 3 trenduri cheie în zona digitală: eCommerce, Social Media și Creator Economy. Nicio aplicație Shopify, WooCommerce, VTEX (platformele cu leadership global în comerțul online) nu livrează beneficiile pe care le aduce L!NK, prin algoritmul său unic în Europa.
Software-ul agregă date complexe în timp real, analizează aceste date și împarte detaliile fiecărui client în 40 de puncte de analiză pentru a alcătui un sistem de Scoring cu o acuratețe de 98,5%, iar procentul crește pe măsură ce algoritmul continuă să scaneze.
Scanarea comenzilor unui magazin online este anonimă, iar procesul implică generarea unor hash-uri criptate, care pot fi decodificate cu o cheie unică pe care doar magazinul online o deține. Algoritmul de criptare folosit este SHA256, soluție folosită de majoritatea aplicațiilor digitale din domeniul bancar și financiar, precum și de platformele de comerț electronic europene și americane.
L!NK se adresează brandurilor de eCommerce B2B, retail și D2C (direct-to-consumer) din UE și Marea Britanie, cu venituri lunare între €50.000 și €250.000. Aplicația este de tip SaaS (Software as a Service) cu abonamente lunare pentru diferite stadii de dezvoltare ale magazinelor online: Starter (€29), Grow (€96), Advanced (€499).
Investiția inițială în dezvoltarea L!NK s-a ridicat la 120.000 euro, iar startup-ul își propune să atragă clienți din 30 de țări și să intre pe break-even pe acest produs după primul an de la lansare.
MOCAPP, unul dintre primele startup-uri de tehnologie in marcom lansate în Romania, este condus de către antreprenorul Florin Grozea. Alături de el, în dezvoltarea afacerii au investit Cătălin Chiș (antreprenor în tehnologie și marcom), 57 investitori privați (campanie de crowdfunding SeedBlink), respectiv 2 fonduri de investiții.
Pentru dezvoltarea afacerii, compania a atras, în ultimii 2 ani, peste 600.000 de euro de la investitori privați, inclusiv de la ROCA X și NETOPIA Ventures, în mai multe runde de finanțare.
Anul trecut, MOCAPP a realizat o cifră de afaceri de aproape 200.000€, iar numărul influencerilor prezenți în platforma a depășit 1.000 de nume din 9 țări.