Pentru că se cunoșteau încă din facultate și știau că pot crea împreună proiecte care să spună povești complexe, Vlada Untila și Patricia Cheveresean și-au luat inima în dinți și au pornit împreună la drum la The Alternative School for Creative Thinking. Dăruirea, creativitatea și originalitatea lor le-au ajutat nu doar să fie una dintre echipele finaliste în competiția Young Lions 2022, ci și să o câștige. La reușita asta au contribuit mult și speakerii de la The Alternative School – faptul că fiecare dintre ei era foarte diferit și niciodată nu auzeau același lucru de 2 ori le-a ajutat să înțelegă mai bine ce înseamnă să gasești un insight puternic și să ai idei care să iasă în evidență.
Participanții la cursurile The Alternative School of Creative Thinking urmează traininguri timp de o lună cu speakeri din țară și din afară. Simultan primesc briefuri reale pe care le rezolvă, iar la final 16 jurați români și străini evaluează rezolvările. Cea mai bună echipă se califică pentru experiența Young Lions care presupune livrarea unei soluții în 24 de ore de la primirea briefului. În 2022, la The Alternative School au fost 40 de participanți și 12 echipe finaliste.
Speakerii de la The Alternative School m-au ajutat să depășesc un blocaj creativ de care nu reușeam să scap de un timp bun. Mi-au amintit despre faptul că designul e însuflețit doar de încărcătura emoțională care stă în spate. Adesea uităm să ne ascultăm inima și ne restricționăm la rațional, deși acestea funcționează doar în coeziune, spune Vlada
Fiecare dintre ele și-a propus să se bucure de moment și să învețe cât mai multe lucruri despre industrie. Deși vestea că au câștigat competiția le-a luat prin surprindere, reușita demonstrează cât au crescut de când au pornit la drum și până acum. Mai multe despre provocările de la început de drum, modul în care s-au pregătit pentru competiție și cum privesc ele această reușită ne-au spus Vlada și Patricia în rândurile de mai jos.
Începutul în lumea publicității
Vlada Untila: Consider că mereu am avut o anumită predispozitie către vizual și artă. Arta a devenit pentru mine un mijloc de verbalizare a gândurilor și emoțiilor. Astfel, mi-am propus să nu mă abat de la calea mea incipientă, conturându-mi ulterior direcția și ținând pasul cu metamorfozarea pieței, ajungând finalmente în zona publicității.
Trăim într-o lume în plină expansiune; iar dacă ulterior schimbările erau definite de evenimente de impact, atunci la momentul de față noi am devenit acel impact, eu, tu, și orice alt omuleț care-și propune să evolueze. Cred că asta ne-ar fi și menirea, să palpăm domenii noi, să mergem la riscuri, schimbări și să ne menținem deschiderea către cunoaștere.
Patricia Cheveresan: Publicitatea mi s-a părut mereu interesantă, așa că am decis să studiez cât mai multe despre ea. Contactul cu publicitatea il avem cu toții de la vârste foarte fragede, dar nu-i înțelegem importanța și influența, decât atunci când o studiem.
Ce v-a atras la zona asta
Vlada Untila: Consider că advertisingul este o extensie a designului. Iar designul la rândul său nu se limitează la vizual, el poate inspira, induce schimbări și schimba viziuni. El jonglează cu emoția și percepția finală, devenind finalmente o voce.
Patricia Cheveresan: Consider că modul prin care te poți folosi de advertising pentru a spune o poveste, este într-adevăr magic. Deși există deja o multitudine de afaceri și companii într-o continuă dezvoltare, încă se mai poate ieși în evidență cu ajutorul advertisingului.
Provocările pentru cineva aflat la început de drum
Vlada Untila: Partea cea mai dificilă pentru un începător e modul prin care ajungi să te lansezi. Există o lacună enormă între ce studiezi la Facultate și ce urmează să faci odată ce ajungi să activezi în domeniu. Nu există acea trambulină ce ți-ar permite să-ți faci avânt, ba din contra, e nevoie de perseverență, atfel încât cunoștințele tale să se contureze într-un element demn de pus în practică.
Patricia Cheveresan: Toată lumea se așteaptă să fii foarte bun la ceea ce faci. Ceea ce majoritatea nu ia în considerare, este faptul că nu poți deveni cel mai bun dacă nu începi de undeva.Toată lumea vrea să ai experiență, dar nu ți se oferă ocazia de a o face. Ieșim de pe băncile facultății și nu avem unde să ne angajăm din cauza experienței. Este o piedică foarte mare pentru cineva la început de drum, uneori atât de mare încât unii se opresc acolo.
Primele campanii la care ați lucrat
Vlada Untila: Primele campanii la care am lucrat îmi amintesc de acea ardoare de a înțelege cum funcționează piața, care-i procesul din spatele unei campanii și care-i echilibrul necesar dintre ideile trăsnite și cele realiste pe care trebuie să le pui ulterior în practică.
Patricia Cheveresan: Prima lecție pe care am primit-o a fost faptul că nu faci design pentru tine, faci pentru clientul tău. Nu poți face ceva ce îți place ție și ți se pare cool, dacă nu rezonează cu clientul. La The Alternative School, dacă nu ne gândeam la consumatorul final în rezolvările de briefuri, sigur nu ajungeam atât de departe. Este important ca lumea să se regăsească puțin în ceea ce ai făcut.
Skill-urile necesare în industria asta
Vlada Untila: Întrebarea asta m-a făcut să-mi amintesc de ready-made-ul lui Marcel Duchamp “Bottle Rack”. Orice industrie necestă dedicație, fără de aceasta, orice nu ai face, rămâne neînsuflețit, precum și instalația menționată mai sus. Oferi ceva complex în aparență dar maxim de pustiu în esență. Speakerii de la The Alternative School m-au ajutat să depășesc un blocaj creativ de care nu reușeam să scap de un timp bun. Mi-au amintit despre faptul că designul e însuflețit doar de încărcătura emoțională care stă în spate. Adesea uităm să ne ascultăm inima și ne restricționăm la rațional, deși acestea funcționează doar în coeziune.
Patricia Cheveresan: Poate sună a clișeu, dar creativitatea este numărul unu atunci când ne întrebăm de skill-urile necesare în industria asta. Trebuie să poți să vii cu idei inovative și să fii mereu inspirat. Pe lângă creativitate, să poți să lucrezi în echipă, să știi cum să comunici și să asculți sunt alte skill-uri necesare.
Competiția Young Lions
Vlada Untila: Young Lions este în esență despre networking. Mă entuziasmează gândul că pot cunoaște spirite creative din toate colțurile lumii. Nu e neapărat despre a câștiga competiția, cât despre experiență.
Patricia Cheveresan: Este cu siguranță un booster pentru carieră. Ceea ce a contat mai mult, a fost drumul parcurs până la acest rezultat. Orele de studiu, de ascultat și luat notițe au făcut acest lucru posibil. O evoluție constantă și stimuli care să te mențină inspirat sunt “musai”.
Cum v-ați pregătit pentru această provocare
Vlada Untila: M-am pregătit din punct de vedere emoțional, am căutat acel echilibru de care ai nevoie atunci când treci prin avalanșe de schimbări și etape ce-ți pot marca și redefini ulterior calea. Sunt o fire perseverentă, dacă-mi pun în plan ceva, trebuie să o fac. Așa a fost și în cazul ăsta, mi-am pus în plan să concentrez în soluții creative tot ce-i mai bun din mine, să arăt ce pot și să-mi verbalizez vocea interioară prin intermediul ăsta. Iar dacă aceasta a fost ulterior apreciată, înseamnă că am făcut-o bine.
Patricia Cheveresan: Cu Vlada ma cunosc din primul an de facultate. Ne-am băgat cumva împreună în competitie. Am știut să comunicăm și să ne ascultăm ideile și părerile ca să ajungem la un acord. Cumva, contează chimia pe care o ai cu coechipierul tău și asta se reflectă în produsul final. Pe scurt, comunicare, înțelegere și insight. Toti speakerii de la The Alternative School au fost foarte diferiți și nu auzeam același lucru de două ori. Ceea ce am extras de la ei, pe scurt, este faptul că insight-ul primează mereu, că ideea este cea mai importantă parte dintr-un proces de creație, că trebuie să vii cu idei cel puțin neobișnuite ca să ieși în evidență și că trebuie să faci lucruri pentru care “ți-ai vinde rinichiul”.
Vestea câștigării competiției
Vlada Untila: Am rămas surprinsă, intenția mea era de a participa, iar dacă urma să câștig, era să fie un bonus dulce. Așa și a fost. M-am îndulcit la maxim.
Patricia Cheveresan: La început nu mi-a venit să cred. Nici mie, nici Vladei. Ne așteptam să mai vină alte rezultate sau ceva. Vestea ne-a luat prin surprindere. Nici acum nu-mi vine să cred că am ajuns atât de departe.
Cu ce a venit nou 2022 pentru industrie
Vlada Untila: 2022 a adus in industrie acel curaj de care avea mereu nevoie.
Patricia Cheveresan: Nevoia de o experiență personalizată. Nu este nouă, dar este o tendință de comunicare digitală care cu siguranță s-a dezvoltat acum. După pandemie oamenii caută tot mai mult experiențe personalizate.
Planuri de viitor
Vlada Untila: Nu am o cale bine definită, sunt deschisă către orice îmi oferă viitorul. Prefer spontaneitatea și schimbările, fără de care consider că aș fi pierdut acea ardoare pe care o acompaniez cu absolut orice-mi propun să fac.
Proiecte la care lucrați acum
Vlada Untila: La momentul de față lucrez la campanii interne pentru agenția în cadrul căreia activez.
Patricia Cheveresan: Sunt masterandă la Facultatea de Arte și Design din Timișoara si asta primează acum.