ETi continuă parteneriatul cu UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România, a doilea din Europa și al patrulea ca mărime din lume. Prezent cu brandul DARE, în calitate de unic sponsor din categoria dulciurilor, ETi este și anul acesta The Sweetest Festival Partner.
La fel ca la edițiile anterioare, producătorul de dulciuri ETi aduce la UNTOLD The Taste of Happiness pentru fanii muzicii și distracției din întreaga lume. Între 4 și 7 august 2022, cei 130.000 de participanți la festival sunt așteptați în zona DARE, special amenajată, cu chef de distracție, multe premii și surprize inedite.
”Continuăm parteneriatul cu UNTOLD, cel mai așteptat eveniment al verii, după o perioadă în care cu toții avem nevoie să ne relaxăm și să ne bucurăm împreună cu prietenii de muzică și de cei mai apreciați artiști. Pregătim momente speciale, cu multe surprize, iar în paralel, avem în plină desfășurare campania națională DARE, care pe lângă multe alte premii, vă trimite la UNTOLD alături de prieteni. Sper că și fanii DARE sunt la fel de entuziasmați ca și noi de tot ceea ce avem în plan vara aceasta. Cine n-ar vrea să experimenteze magia UNTOLD alături de gașca de prieteni și David Guetta sau G-Eazy?”, declară Cristina Săndulescu, Marketing Category Manager, ETi European Food Industries.
Parteneriatul dintre ETi si UNTOLD este marcat printr-o campanie promoțională la nivel național, desfășurată în perioada 18 aprilie – 19 iunie 2022, având în centrul atenției cel mai apreciat brand din portofoliul ETi: DARE. După o perioadă marcată de pandemie și restricții, campania îi încurajează pe români să revină la relaxare și să se distreze din nou împreună cu cei mai buni prieteni, la cel mai mare eveniment de muzică din România, iar după încheierea acestuia să se bucure în continuare de muzică prin premiile oferite în cadrul campaniei.
Cei care cumpără produse DARE în valoare de minimum 5 lei pe același bon fiscal, în perioada 18 aprilie – 19 iunie 2022, și se înscriu pe site-ul campaniei, în formularul dedicat campaniei ”Îndrăznește să intri într-o lume magică la UNTOLD, cu DARE!”, pot câștiga pachete de acces la festival și boxe portabile, în valoare totală de peste 120.000 de lei.
Campania națională DARE te trimite la Untold împreună cu 5 prieteni ai tăi, prin intermediul celor 3 premii mari, oferite prin tragere la sorți (1 x 6 abonamente cu acces VIP la UNTOLD, 2 x 6 abonamente cu Access General la festival), plus zeci de abonamente General Access pentru o persoană și 30 de boxe portabile cu care să se bucure în continuare de atmosfera de festival și în confortul de acasă.
Campania beneficiază de comunicare 360 de grade și include un spot TV dedicat, prezență pe posturi de radio naționale, în online prin Google Display, YouTube, Facebook, Instagram, Tik Tok, OOH (la metrou) și colaborări cu influenceri și display-uri în punctele de vânzare.
DARE face parte din portofoliul producătorului de dulciuri ETi Group, alături de alte branduri precum Milk Burger și ETi Puf.
Lansat pe piața românească în 2018, DARE a primit din partea consumatorilor români o distincție specială pentru inovație pentru napolitana DARE acoperită cu ciocolată neagră, fiind votat 2 ani la rând în 2019 și 2020. În 2020, Dare obține aceeasi distincție cu gama DARE Dark Chocolate în cadrul categoriei de tablete de ciocolată, iar in 2021 pentru gama de napolitanele neglazurate.
În 2021, DARE a câștigat la Premiile Piața titlul de cel mai puternic brand în categoria Dulciuri, premiu oferit în urma voturilor acordate de către retaileri.
Batonul de ciocolată neagră și napolitana DARE este al doilea cel mai bine vândut brand în categoria de napolitane glazurate (conform datelor Nielsen 2019 – 2021).
Produsele Dare se adresează consumatorilor care apreciază ciocolata neagră, savoarea unor ingrediente speciale și de calitate, cele mai frecvente ocazii de consum fiind atunci când doresc să se bucure de gustul intens al ciocolatei sau în momentele de relaxare, pentru o stare de bine și răsfăț.