Corinei Sârghi îi place mult să cânte în limba română și nu înțelege de ce toată lumea fuge de ea. Crede că e o limbă plină de adevăr și îi place să muște din fiecare cuvânt. Mai ales atunci când simte că unele cântece au fost scrise special pentru ea, cum e și Supărată sunt pe lume, piesa ei preferată din repertoriu. Corina se împarte în două lumi, una în care e alături de taraful ei, ca un destin ce i-a adus pe toți împreună, iar cealaltă, în care pianistul Cătalin Răducanu îi ghicește toate versurile și le așează pe nota perfectă.
Despre taraf nu știu ce să spun, mă observ cum mă învârt și cum încerc să patrund în alte lumi, cum îmi plac toate lumile muzicale, dar atunci când începe taraful să cânte lângă mine simt cum încep să capăt roșu în obraji, simt cum mă cuprinde o căldură în tot corpul, parcă, parcă, îmi vine să-i spun fericire.
Nu e fană muzică etno, poezii și citit de pe foi pe scenă și speră ca anul ăsta, daca se aliniază planetele, să scoată primul album. Povestea ei, pe firul muzicii, de la Dunăre la București, e mai jos.
Primul cântec
Primele cântece pe care le-am învățat au fost cele dobrogene, majoritatea din repertoriul Nataliei Șerbănescu și Elenei Roizen. Hai, Dunărea mea, Anica pânză ghilea, Ochii tăi, măsline negre. Apoi am învățat Prohodul Domnului și colinde vechi cu versuri care se întindeau pe jumătate de caiet studențesc. Țin minte că unul avea patru pagini și eu îl știam pe tot, nu m-am încurcat niciodată. La Prohod statăteam cu cărticica în față, mi se părea aproape inuman să înveți 176 de strofe. Se mai întâmplă să cânt Prohodul prin casă în mijlocul verii.
30 de secunde de colind
În fiecare an, de Crăciun, se făcea un fel de concurs între sate, concursul de colinde. Luna Decembrie ne găsea amorțiți de emoții, în fiecare zi repetam pentru singurul eveniment important de la noi din sat, dar și din tot județul Tulcea. Fiecare sat avea un cor cu care mergea la acest concurs. Bineînțeles că aveam și noi unul care mă avea pe mine în frunte. Zic asta pentru că eram singura care avea un moment solo. Așa am intrat eu prima oară pe o scenă. Așa a fost primul moment în care am făcut un pas mare și m-am trezit în fața unui microfon. Întainte de actul artistic participam la un fel de paradă prin tot orașul Măcin. Eram îmbrăcați în costume tradiționale, iar în fața noastră aveam un lider care ținea pancarta cu numele satului. Toate satele aveau pancartă, ornate, scrise cu tot felul de culori, împodobite cu beteală de brad, scara pisicii, globuri. Satul meu era Văcăreni și mie îmi era tare rușine că se numește așa. Nu voiam să știe nimeni că eu sunt de acolo. Dar cu toate astea eram aplaudați de la balcoane, priviți și foarte fericiți într-un minunat tablou comunist. Vorbim de anii 2000, dar noi eram oricum cu 30 de ani în urmă.
În fiecare an îmi dansa carnea pe mine de emoții. Așa m-am făcut mare. În fiecare an mă pregăteam emoțional pentru acele 30 de secunde de colind. Alții, la vârsta mea, făceau lucruri mărețe, poate.
Știam de atunci că pot mult, de pe la 10-11 ani, ardeam în interiorul meu, dar niciodată nu m-am lăsat să depășesc linia. Așa-mi spuneam eu, că nu trebuie să cad în capcana asta care te face să crezi ca ești prea bun sau prea puternic. Așa am ales să merg la concursul de desen la care am făcut față destul de bine, zic eu. Un desen cu soldați. Ceea ce vreau să spun e că talentul ăsta am putut să-l accept și să spun lumii că știu să desenez, lucru pe care nu l-am facut niciodată cu muzica. Încă mi se pare ceva foarte străin, ceva de care mă apropii în fiecare zi cu o oarecare teamă și singura luptă care mă ține în viață.
Visul orchestrei și alte instrumente
Nu știu dacă visam la o orchestră, dar cu siguranță visam la ceva. De chitară am fost apropiată pentru că era cam singurul instrument pe care îl știam și primul instrument care m-a acompaniat. Apoi am crezut că vioara e sufletul meu pereche, vreme de un an am avut o relație cu harpa, iar în prezent sunt căsătorită cu pianul.
Corina și taraful
Cu taraful s-a întâmplat ceva ca desprins dintr-o poveste. Am mers cu ochii închisi în toți anii ăștia și, în același timp, parcă la sigur. Să-i zicem destin! Toate cântecele din repertoriul meu au pătruns la fel, ca și cum le-am știut dintotdeauna, un lucru foarte straniu chiar și pentru mine. Despre taraf nu știu ce să spun, mă observ cum mă învârt și cum încerc să patrund în alte lumi, cum îmi plac toate lumile muzicale, dar atunci când începe taraful să cânte lângă mine simt cum încep să capăt roșu în obraji, simt cum mă cuprinde o căldură în tot corpul, parcă, parcă, îmi vine să-i spun fericire.
Taraful l-am construit împreună cu Shaun, iar langă noi au venit niște oameni care au avut încredere și care au contribuit cu ce au avut ei mai bun, Marian Șerban la țambal, Marian Mirea la vioară și Cristian Mirea la contrabas. Ne zbatem cum putem, câteodată ca niște pești pe uscat și câteodată ca niște pești în apă, un sentiment destul de comun în mediul independent.
Cantautori necunoscuți și ... Gigi Marga
Asta nu cred că vreau să spun. Sunt foarte egoistă când vine vorba de muzică și nu împart cu nimeni piesele mele preferate. Singura care m-a fascinat a fost Mița Păun, dar Mița nu se găsește pe nicăieri. Și îmi place să le-o mai arăt oamenilor pe Gigi Marga. Nu că ar fi Gigi vreo comoară ascunsă, dar îmi place să ghicesc oamenii care nu o știu și, pac, Gigi Marga.
Cântece preferate
Singurul cântec pe care îl cânt cu cea mai mare dragoste este Supărată sunt pe lume. Ceva sublim. Ceva ce, aparent, înțelege și cel de 18 ani, și cel de 60. Prima impresie a fost că cineva l-a scris pentru mine, cu toții pățim asta și, în fond, pentru asta e muzica. Ne lasă cu impresia că ne întelege și pe noi cineva.
Limba română
Am mai spus de multe ori cât de mult îmi place să cânt în limba romană și nu înțeleg de ce toată lumea fuge de ea. Sau, mă rog, așa mi se pare mie. Eu o văd o limbă grea și plină de adevăr. Îmi place să mușc fiecare cuvânt atunci când cânt pentru că sunt cuvinte pe care le înțeleg atât de bine.
Va veni o zi în care o să cânt în italiană.
Cum decurge lucrul la o piesa nouă
Când vreau să fac o piesă nouă, întâi o repet de cateva ori, o las la dospit vreo jumătate de an, poate și mai bine, iar apoi o scot într-o variantă a mea, una în care înțeleg ce cânt. Mă refer mai mult la text, dar și la melodie. Am piese care îmi plac foarte mult și pe care nu pot să le cânt. Nu fac niciodată un text greu dacă nu am o tragedie în viață. Pentru că în primul rând îmi place să îmi cânt mie, e ca un plâns de milă. Nu îmi place să spun poezii pe scenă și, mai ales, sa citesc versuri de pe foaie. Să nu deschidem subiectul versurilor citite de pe telefon sau tabletă.
Se poate carieră fără școală?
Se poate face. Se poate face orice. Pe mine nu m-a învățat școala să fac tot ce am făcut până acum. Instinctul mi-a fost mult mai puternic. În schimb, mi-a produs un deranjament sufletesc. Am fost taxată pentru timbrul vocal, sau mai rău, mi s-a spus, în semn de reproș, că sunt foarte norocoasă că am talent. Bănuiesc că pe lângă asta sunt tare prostuță. Mă rog, cert e că sunt norocoasă! Pe lângă micile neînțelegeri, care oricum se întâmplă la orice colț de stradă, am învățat și lucruri bune. Important e ce alegi să culegi.
Corina & Cătălin Răducanu
Concertele cu Cătălin sunt cireașa de pe tortul vieții mele și le savurez cu cea mai mare pasiune. Cătălin este un pianist extraordinar, un artist cu un simț așa cum eu nu am mai întâlnit. Între instrumentele noastre se întâmplă un dialog foarte firesc, dar si puternic, unul fără măsură. De pildă, Cătălin ghicește versurile mele preferate și le acompaniază atât de cald încât mă face să mă simt cea mai norocoasă cântăreață din lume.
Iar ce nu este muzică pentru taraf, înseamnă că este pentru mine și pentru Cătălin. Cam așa împart piesele.
Vocile care te inspiră
Mereu m-am plâns că nu am avut un idol sau pe cineva pe care să pun la icoană în casă. Îmi plac multe voci, iar dacă m-ar lua cineva mai tare la zguduit cred că m-aș pierde și n-aș mai ști să zic nici măcar despre una. Spre rușinea mea, acum mă aflu într-un moment în care nu ascult muzică, iar când o fac, îmi pun muzică din Italia, anii 60/ 70, muzică lăutărească fără versuri, zile întregi de Fairuz, zile întregi de Grup Abdal și mulți alții. Sunt nehotărâtă, îmi place cum cântă o romanță Ioana Radu, dar, în egală masură, îmi place cum cântă o romanță și Mia Braia, în concluzie, îmi plac romanțele, nu? Și, în general, îmi place să ascult toată muzica din lume. Mai puțin muzică etno.
Când vine albumul?
Ne-am gândit și ne gândim la tot. Sperăm să se alinieze astrele și să scoatem un album anul acesta. Având în vedere zona muzicală în care ne scăldăm cred că e puțin mai dificil să discutăm despre compoziții proprii. Mi-am dat timp să aștept, încă nu știu cu claritate ce vreau să zic prin versuri sau prin muzică.
