Mihai Gongu este singurul reprezentant al unei agenții locale în juriul D&AD, cel mai prestigios festival al industriei globale de comunicare

Mihai Gongu este singurul reprezentant al unei agenții locale în juriul D&AD, cel mai prestigios festival al industriei globale de comunicare

Mihai Gongu, Executive Creative Director al agenției Cheil | Centrade, hub-ul pentru Europa de sud-est al rețelei Cheil Worldwide, este singurul reprezentant al unei agenții româneşti în juriul D&AD Awards 2022.

Selecționarea de anul acesta vine după ce agenția a mai trimis un reprezentant în juriul categoriei Branded Content & Entertainment în 2021.

Agenția a obținut un prestigios Wood Pencil pentru campania „Voci Netăcute” pentru Asociația ANAIS, o campanie neconvențională de conținut care a suprapus peste filme mute de acum mai bine de un secol, voci ale victimelor violenței domestice, pentru a atrage atenția asupra creşterii cazurilor de abuz domestic.

Mihai va juriza în cadrul juriului de PR campaigns alături de unii dintre cei mai recunoscuți profesionişti ai industriei de comunicare şi relații publice din lume, precum Nicola Miller, Director Hill+Knowlton Strategies, Diego Wallach, Chief Creative Officer, Publicis Worldwide Mexico, Marianne Stefanowicz, Chief Communication Officer TBWA\ Media Arts Lab Los Angeles, Lisa Bright, Chief Creative Office Ogilvy San Francisco, Matthias Spaetgens, Partner & Chief Creative Officer Scholz&Friends pentru Germania şi Elveția, Ramzi Moutran, Fondator & CCO Do Epic Sh*t, Ashleigh Burton, consultant de comunicare digitală pentru comunicare guvernamentală, politică şi non-profit în Dubai, şi Severine Autret, Partener şi Co-CEO al Fred&Farid Paris. Juriul este condus de Valerie Pinto, CEO Weber Shandwick India.

“Primul trofeu D&AD Yellow Pencil din cariera mea, probabil unul dintre cele mai râvnite trofee din lumea publicității, a venit pentru o campanie pe care am coordonat-o în Germania în 2018, pentru clientul meu de atunci, BMW. În 2019 am obținut primul trofeu D&D New Blood în calitate de profesor de comunicare integrată la Miami Ad School. Mă bucur să ajung în postura şi mai onorantă de a vota trofeele Yellow Pencil pentru 2022, reprezentând România. Este o recunoaştere a excelenței creative pe care o oferă Cheil |Centrade de ani buni atât pentru clienții locali, cât şi pentru branduri internaționale de top, dar și o ocazie excepțională de a învăța de la cei mai buni din lume și de a împărtăşi aceste learnings echipei și partenerilor noştri”, remarcă Mihai Gongu, Executive Creative Director Cheil | Centrade.

Festivalul celebrează excelența creativă în disciplinele advertising, craft, cultură şi design, acoperind peste 30 de categorii din industria comunicării, de la design grafic şi design de produs, la cel de cărți şi reviste, de la art direction la writing, editare, ilustrație, fotografie, typograhy şi animație, de la programare creativă şi UX până la e-commerce şi gaming, de la relații publice şi media.

Festivalul va anunța câştigătorii mult râvnitelor trofee Wood, Graphite, Yellow şi, respectiv, Black Pencil pe 25 si 26 mai în ceremonia de premiere transmisă live pe site-ul D&AD.

Născut în 1962, D&AD a inspirat o comunitatea creativă globală de creativi celebrând şi stimulând excelența în design şi advertising. D&AD este un brand recunoscut la nivel internațional drept cea mai de preț recunoaştere creativă, atrăgând astfel, an de an, cel mai bune campanii al planetei. 

Membrii D&AD au acces la programe de învățare de ultimă generație şi la networking de cel mai înalt nivel pentru industria de comunicare. Fiind o entitate non-profit, încasările D&AD sunt direcționate în dezvoltarea de programe precum New Blood,  menite să inspire generația următoare de talent creativ și să stimuleze industria pentru a propune şi implementa campanii ce sprijină un viitor mai sustenabil.

Cheil | Centrade este una dintre cele mai mari companii de comunicare integrată din România și servește drept hub regional pentru rețeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei, coordonând strategia de comunicare și creație pentru Samsung. Din portofoliul Cheil | Centrade mai fac parte PROFI România, Hochland România, First Bank, ENGIE Romania, NN România, Carrefour România, Alpin 57, Mondelez, Raiffeisen Bank, Point Pickup, Asociația ANAIS și United Way. Din 2018, Cheil | Centrade București a lansat și divizia Digital Intelligence and Analytics (DIA), un centru unic de servicii de data intelligence care deservește mai multe piețe din Europa.

Divizia nou-înființată de Digital Media vine să completeze mixul de servicii pe care Cheil | Centrade îl pune la dispoziția clienților săi, beneficiind și de avantajul că agenția are propriul centru de servicii digitale și analiza datelor. Diviziile DIA şi Digital Media colaborează pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților cu soluții digitale personalizate, folosind expertiza profesioniștilor și cele mai noi instrumente analitice din sfera digitalului.

Cheil | Centrade este cea mai premiată agenție la cea mai recentă ediție Webstock Awards și Cresta Awards, dar a obținut recent premii și la London International Awards, The Mixx Awards, Gaming Video Awards, Internetics, D&AD Awards și Effie Awards. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Ogilvy Group România

Ogilvy România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare,... vezi detalii »

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related