AdBreak. Punct si de la capat.

Miercuri, 8 noiembrie 2006, incepand cu orele 20:00, IQads si Orange va invita la AdBreak in acelasi Music Club, de pe Baratiei 31. Cea de-a 19-a editie AdBreak porneste de la numeroasele schimbari de pozitii la nivel inalt din publicitatea romaneasca. Sa fie din cauza Golden Drum-ului abia incheiat? Sa fie nevoia unui nou inceput dupa reintoarcerea din concedii? Sa fie numai toamna care favorizeza migratiile? Ema Prisca, Mihai Coliban, Victor Dobre si Daniel Gavrila vor incerca sa ofere informatii suplimentare cu privire la aceste intrebari si la cele ce vor aparea pe parcurs.

Dupa o perioada indelungata pe postul de copywriter la Leo Burnett&Target, Ema Prisca a decis sa paraseasca agentia fara avea in vedere niciun alt job. Dupa o perioada petrecuta ca freelancer, Ema a primit oferta de a deveni Associate Creative Director la Graffiti BBDO. Ramane sa o chestionam cum se simte la noul loc de munca si care este sursa motivatiei de a continua tot in publicitate si tot in creatie.

Proaspat divortati de LOWE & Partners, Mihai Coliban, nu cu mult timp in urma directorul de creatie al agentiei, si Daniel Gavrila, fost managing director, sunt inca misteriosi cu planurile lor de viitor. In timp ce Coliban isi ia o perioada pentru a reflecta, Gavrila se gandeste sa faca strategie de marketing. Unde, cum si in ce fel, vor povesti in detaliu la AdBreak.

De la finele verii, IAA are un nou Director Executiv in persoana lui Victor Dobre. Aflat 7 ani la conducerea agentiei Scala JWT, Victor Dobre a decis sa colaboreze permanent cu asociatia, gasind o focusare mai interesanta decat clientii agentiei: dezvoltarea unor proiecte care sa ajute la cresterea nivelului publicitatii romanesti. Ce s-a schimbat in activitatea lui si ce mai pune la cale IAA-ul sunt doar doua puncte din discutia pe care Victor Dobre o va purta cu Mihai Anton si ceilalti invitati.

"Vestile legate de "transferuri" sunt intotdeauna urmate de o serie de intrebari. Necunoasterea adevaratelor motive face loc comentariilor de multe ori ironice. Parada unor importante demisii sau 'schimbari de trupe' din aceasta toamna cereau o discutie a temei, tocmai pentru a inlatura putin misterul", declara Marius Cristea din partea IQads.

"O miscare haotica. Imi creste pretul daca plec. Cunosc oameni noi. Ma despart de trecut. Mi se deschide orizontul. De ce sa plec? Unde sa plec? Ma mai ia cineva daca vreau sa plec? Pacalesc? Sunt corect? Imi justific salariul? Ocup locul cuiva mai bun? De ce fac ceea ce fac? Si acum toata lumea cu mine! Sau toata lumea impotriva mea! Sau fiecare pe cont propriu! Adica ce pasarile migratoare n-au drepturi? Ba da! Adica ce? Daca e cineva prost platit si pleaca sa fie mai bine platit e rau? Nu stiu fratilor, dar o sa aflam cu siguranta la AdBreak-ul nostru drag. Ne vedem acolo!", a declarat plin de suspiciuni Mihai Anton. Acesta va incerca sa afle de la invitatii acestei editii care au fost cauzele pentru care si-au parasit locul de munca, care sunt noile lor perspective si care este "bagajul" de preferinte al fiecaruia in materie de spoturi tv.

AdBreak este un eveniment care isi propune, editie de editie, sa aduca in fata pasionatilor de publicitate, a membrilor comunitatii IQads, cele mai creative reclame internationale, pe cei mai importanti oameni ai industriei romanesti de advertising si sa propuna spre dezbatere cele mai fierbinti teme.

AdBreak este un eveniment IQads, prezentat de Orange, sustinut de Kiss FM, HotNews.ro si de Grupul de Presa Catavencu, prin Cotidianul si 24-FUN.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related