Nu uităm că Bucureștiul nu înseamnă doar Calea Victoriei, Romană și cafenele de specialitate, dar preferăm să ne concentrăm fiecare pe acel București personal, frumos, în care respirăm cum ne place. Și totuși. Dacă am ieși din bulă și am încerca să mărim geografia personală și să transformăm și zonele periferice ale orașului în locuri în care să ne placă să trăim și să socializăm? Mai ales că ele au o istorie surprinzătoare și generoasă, gata să ne ofere motive de celebrare. Este una din misiunile proiectului Perifonie: O istorie senzorială a periferiei bucureștene, finalist al Programul „Bucureşti RE:imaginat”.
Autoarele lui, Smaranda Ciubotaru, Stanca Maria Manoleanu și Maria Ionescu-Mariț vor să reactiveze zonele periferice ale orașului prin promovarea unor personalități culturale care au fost legate de aceste zone. Evenimentele vor pune în valoare artiști locali, iar istoria fiecărui concert va fi prezentată într-un mod interactiv de către o serie de actori-povestitori. Ideea lor este una din cele 33 alese să transforme orașul și să aducă mai aproape arta de locuitorii lui în cadrul programului Bucuresti Re:imaginat – Burse de idei pentru proiecte culturale organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.
”București și zonele sale de periferie reprezintă locul unde am crescut toate trei. Cred ca în aceste zone lipsește sentimentul de comunitate, lipsa unor zone de socializare adecvate și a unor evenimente care sa implice comunitatea”, spun autoarele proiectului.
Smaranda, Stanca și Maria povestesc în rândurile de mai jos despre cartierele în care au crescut și cum vor să le readucă la viață și să le dea sens, într-un nou circuit cultural al orașului.
Ideea de la care ați pornit
Citind o carte despre marea pianista Clara Haskil, care s-a născut la București, aproape de locul unde se află acum biblioteca națională, am început sa caut poze, informații despre cum arăta acum 100 de ani vechiul cartier evreiesc. Vorbind între noi, am început să facem tot felul de descoperiri despre vechiul București în special a periferiilor de demult și a zonelor mai puțin centrale. Am conceput un fel de eveniment cultural care să îmbine profesiile noastre (Stanca este soprană, Maria pianistă și Smaranda este istoric de artă) - un tip de eveniment care leagă obiective cu valențe istorice de un repertoriu muzical.
Vrem să prezentăm o istorie predominant nespusă a Bucureștiului într-un mod interdisciplinar, ce pune accent pe senzorial. Evenimentele concepute de noi îmbină mersul la concert, la muzeu și la teatru, vrând în același timp să contribuie la o descentralizare a ofertei culturale.
Misiunea
L-am gândit ca o întoarcere în timp, într-o altă epocă a Bucureștiului, de dinainte de sistematizarea comunistă, în care viața de pe străzile Bucureștiului avea cu totul alt ritm, alte imagini, sunete. A fost destul de dificil să alegem periferiile ale căror istorie să o povestim prin muzică și povestire, alegând în final zona Colentina-Bucur Obor fiind zonă foarte ofertantă pentru proiectul noastră și care de asemenea, a suferit transformări foarte mari. Misiunea este de a conecta Bucureștiul cu locuitorii acestuia prin cunoașterea și conștientizarea unor istorii mai puțin cunoscute publicului larg.
Urmărim, de asemenea, să implicăm comunitatea locală în fiecare etapă a acestui demers. Este important pentru noi să aflăm istoriile lor legate de aceste locuri, informațiile pe care ei le au deja în ceea ce privește istoria locului. Vrem sa știm ce impact au avut asupra lor aceste evenimente și cum le-au asimilat.
Realizarea
Prima etapă este cea de cercetare - alegerea unor elemente arhitecturale, clădiri care au o poveste pe care să o spunem publicului. După aceasta, urmează conectarea acestei cercetări cu un program artistic (muzică și teatru/povestire), prin care este Re-imaginată, de fapt, istoria locului.
Urmează etapa de desfășurare propriu-zisă a proiectului, în lunile de vară, printr-o serie de evenimente care vor avea loc în zona Bucur Obor. Propunem o serie de concerte în aer liber, o parte destinată copiilor, iar alta comunității și tuturor persoanelor interesate de proiectul propus de noi.
Ultima fază este documentarea acestei inițiative prin realizarea unor panouri, în care va fi prezentată și vizual istoria expusă prin muzică și teatru. Astfel, vrem să asigurăm o perpetuare a proiectului post-factum.
De ce tocmai periferia bucureșteană
București și zonele sale de periferie reprezintă locul unde am crescut toate trei. Cred ca în aceste zone lipsește sentimentul de comunitate, lipsa unor zone de socializare adecvate și a unor evenimente care sa implice comunitatea. Proiectul nostru vine oarecum în întâmpinarea acestei probleme, care pare uitată de toată lumea.
In acest sens am fost inspirate de Londra, oraș unde am locuit o perioada 2 dintre noi. Acolo, ideea de comunitate este promovată atât prin evenimente culturale cât și prin deciziile luate de autorități în ceea ce privește spațiile publice și grădinile. De exemplu, la noi, zonele verzi dintre blocuri, grădinile sunt spații irosite, de care nu se poate atinge nimeni. O utilizare mult mai fericită ar fi deschiderea acestora pentru oameni și crearea unor facilități de socializare/petrecere a timpului liber.
Zonele de periferie par entități separate, indeziarbile, fiind excluse adesea din diversele narative ce privesc istoria orașului. Patrimoniul pare concentrat în centrul Bucureștiului, motiv pentru care mulți mirăm dinspre periferie pentru a avea acces la oferta culturală. Am vrea să atragem atenția asupra istoriei existente la periferia orașului (în zonele rezidențiale sau defavorizate), asupra unor locuri simbolice ce au rezistat fenomenelor precum sistematizarea din anii ‘70, ‘80.
Obor-Colentina este una dintre zonele vizate și una dintre zonele în care am copilărit. Vrem să le amintim rezidenților de monumente precum Ansamblul Ghika sau Moara lui Assan și să le punem în vedere obiective noi cum ar fi casa soprano Arta Florescu (o casă ce nu este înscrisă în lista monumentelor istorice). Vrem să aducem aceste zone la viață, să le reintroducem în circuitul cultural al Bucureștiului.
Zona culturala din Ro: teme de discuție, subiecte, obsesii
Eu am observat aceleași subiecte și nemulțumiri permanente: lipsa finanțărilor, lipsa susținerii sectorului independent, lipsa perspectivelor, lipsa motivării și a promovării pe baza rezultatelor. Cu toate astea, mi se pare că inițiativele independente se dezvolta și dezmorțesc un pic oferta culturala a instituțiilor de stat. Din fericire, avem parte de un ‘teren fertil și propice îndeplinirii tuturor ideilor celor care promovează și produc artă.
Exista de câțiva ani încoace o tendință absolut benefică a generațiilor tinere de aplecare atat către artă cât și către susținerea artistului independent. Cât despre peisajul artistic, observ o înclinare către exprimarea prin diferite mijloace a realității înconjurătoare atât de învolburate. Artistul dorește, are nevoie să își exprime propria viziune a realității prin mijloace noi, contemporane și nu mai dorește să se exprime printr-o tendință impusă de gustul publicului. Arta contemporană devine încetul cu încetul clasică, dar niciodată în detrimentul capodoperelor care dăinuie de secole în viața tuturor. Există loc, există gust și public pentru toți. Nu este acest lucru minunat?
Noul val de artiști. Ce v-a surprins
De rolul fiecăruia în dezvoltarea unei relații cu publicul. Probabil atenția mai mare acordată implicării publicului, dar și abordare/intergrarea cauzelor sociale în actul de creație. S-a făcut treptat o trecere de la o mentalitate de tip l’art pour l’art la o folosire a actului creativ pe post de catalizator pentru schimbarea socială.
Am observat asta atât pe durata pandemiei cât și acum în contextul conflictului din Ucraina. Arta a devenit o unealtă puternică în procesul de angrenare a unui publicului dornic să ajute, dar și un mod de a aborda anumite subiecte mai sensibile.
Efectele pandemiei
Cel puțin în prima perioada a pandemiei, arta a fost mult mai accesibilă prin intermediul Internetului. Din păcate, a urmat o alta perioada cu multe restricții, care a afectat acest sector și probabil a diminuat impactul primelor efecte pozitive aduse de pandemie. Pandemia a dus la sporirea creativității în ceea ce privește tranziția către digital - mulți au fost nevoiți să se adapteze mediului virtual. S-a făcut mult progres în acest sens, ba chiar am putea spune că s-a democratizat încă și mai mult accesul la cultură.
Totuși lipsa interacțiunii umane, a interacțiunii directe cu actul artistic s-a resimțit. Îmi este teamă că tocmai prin această obișnuință a lipsei interacțiunii directe artist-public, să pierdem adevăratul scop al artei, acel motiv pentru care fiecare dintre noi participăm la orice fel de act creativ, iar cu timpul să dispară, să se evapore. De aceea, prin arta pe care o propunem, încercăm să menținem cât putem de vie, energia care crește și se produce numai live, între toți participanții din actul artistic.
Noua relație a oamenilor cu arta
Publicul a devenit mult mai conștient de oferta culturală… sunt mult mai curioși motiv pentru care aceasta s-a și diversificat. Dacă acum câțiva ani ne refeream la un eveniment/act cultural ca fiind un concert, o vizită la muzeu sau la teatru, acum au fost incluse și evenimente precum serile de poezie (poetry readings) în conștiința colectivă. Publicul este din ce în ce mai dornic să consume frecvent artă, fie ea pictură sau o compoziție muzicală contemporană iar acest consum se produce în locuri din ce în ce mai diverse și neconvenționale.
Este bine totuși că noile generații cresc cumva cu un flux de schimbări extrem de rapide, ei fiind foarte adaptabili în gând și suflet acestei viteze. De aceea, găsim o paletă mult mai largă de a ne exprima artistic conturand în acest fel și gustul publicului, care se dezvoltă și el. Astfel , observ spre fericirea mea, o contopire frumoasă între public și artiști, formându-se o legătură strânsă între cele două lumi atât de îndepărtate în trecut. Artiștii devin spectatori, spectatorii devin artiști….toți suntem oameni.
