Învățarea este sufletul speciei noastre. De la primul pas la ultimele cuvinte, suntem ceea ce învățăm. Educația prezice cât vom câștiga, cât de mulțumiți vom fi, chiar și cât de mult vom trăi. Dar, în ciuda importanței sale evidente, învățarea a pierdut contactul cu progresele umane. Trăim într-o epocă informațională și muncim într-o economie a cunoștințelor, însă școlile noastre sunt relicve ale epocii industriale.
În această carte, expertul în educație Alex Beard ne duce într-un tur uimitor prin viitorul învățării, pentru a ne arăta cum putem – și de ce trebuie – să obținem rezultate mai bune. Combinând informații din interior, anecdote amuzante și cercetări inteligente, Beard ne conduce de pe coridoarele aglomerate ale unei școli generale din Londra, pe holurile tehnologizate din Silicon Valley, în „fabricile de examene” din Coreea de Sud și în sălile de clasă incluzive din Finlanda, pentru a ne arăta că ne aflăm, în prezent, la marginea unei revoluții în domeniul învățării.
Cartea abordează probleme ce merg de la inteligența artificială la înțelegerea noastră tot mai bună a creierului bebelușilor și de la rădăcinile creativității la modul în care pot sălile de clasă să fie motoare involuntare de extremism, oferind un ghid pentru a transforma învățarea în secolul XXI și a deveni mai buni.
Vor fi înlocuiți profesorii de roboți?
Ce este atât de special la școlile finlandeze?
De ce sunt elevii chinezi atât de buni la matematică?
Poate duce la adevărate revoluții alegerea materiilor?
Ce îl face pe om – haina sau educația?
Poți învăța să fii creativ?
Este cunoașterea o adevărată armă?
Alex Beard lucrează în educație de peste zece ani. A început ca profesor de engleză într-o școală generală londoneză, a obținut masteratul la Institute of Education, apoi s-a alăturat Teach For All, o rețea globală tot mai mare de organizații care muncesc pentru a se asigura că următoarea generație își îndeplinește potențialul. Are norocul să-și petreacă timpul călătorind prin lume, în căutarea unor practici care să influențeze viitorul învățării, și scrie despre experiențele sale pentru Guardian, Financial Times, Evening Standard, Independent și Wired.
Video: Autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura Publica.
Info:
Titlul original: Natural Born Learners
Ediția I 2019, paperback
Traducător: Raluca Chifu
Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
480 pagini
ISBN: 978-606-722-340-8