Totul a început cu o chitară cumpărată de la magazinul Muzica din București. Au urmat multe ore petrecute pe youtube, acorduri noi, audiții și încercări de a scoate ce-i mai bun din instrument, la modul cel mai autodidact cu putință. Apoi a venit prima trupă de coveruri, iar după ce a cunoscut-o pe Ada în 2010 lucurile au luat o cu totul altă turnură, culminând cu formarea Soul Serenade. Au urmat multe concerte atât pe plan local cât și internațional și un premiu secund la un festival/concurs european de blues de la Toulouse, Franța. Dintr-o dată, cei 60 de oameni de la concertele din București au devenit 4000.
Cântăm muzica anilor 20, 30, dar oamenii care vin la concerte nu ne spuneau că ar asculta muzica asta acasă. Și ăsta e cel mai frumos lucru posibil fiindcă înseamnă că sunt curioși.
Soul Serenade se pregătesc să lanseze primul lor album, iar momentan sunt în faza de înregistrări. L-am prins pe Andrei Rotariu fix înainte de a merge la cursurile de chitară pe care le predă în București, pentru a ne spune mai multe despre cum e să cânți swing, soul & jazz în România și toate avatarurile prin care a trecut până acum în formarea sa.
Cum te-ai apropiat de muzica de peste ocean, soul, jazz, swing
Am început pe la 17, 18 ani, m-am apucat de chitară, clar căutam ceva în perioada aia a vieții. Cumva, am fost reticent, pentru că nu am avut studii de muzică. Ai mei remarcau că ciuleam urechile la radio, când intra o piesă bună, dar ei neavând treabă cu muzica, se gândeau că nici eu nu am. Și de aia, m-am apucat din proprie inițiativă târziu.
La început mi-am luat o chitară de la Muzica, cu un cd inscripționat cu un folkist, ceva în genul, Cum să înveți chitară. În mod tragic, avea 12 sau 13 lecții, acorduri, digitații, game, iar lecția 12 din 13 era despre cum să-ți acordezi chitara.
Drept urmare, după luni de zile de încercat acorduri diferite care nu aveau cum să funcționeze, am pus deoparte chitara vreun an. Apoi, o colegă de liceu a zis că a găsit un tip care preda, Florin Șerban, știa că eu vreau să învăț, iar el a fost cel cu care am pus o bază.
El preda foarte fain, iar de acolo, a fost un șir de întâmplări aleatorii, începând cu un concert cu John Lee Hooker care a avut un impact mare. Aveam o idee despre blues iar de acolo a început o explorare online, căutam și făceam asta obsesiv. Mai mult ascultam decât repetam.
Cum povestește Charlie Parker că între vârsta de nu știu cât și nu știu cât repeta timp de 4 ani, 12 ore pe zi. Eu cred că repetam 2, 3 ore , iar 10 ore căutam pe youtube și m-am tot adâncit în blues. Din ce în ce mai timpuriu, stiluri tradiționale, gospel, old-time. Cumva, am încercat să caut să emulez chestia asta. Nu știam să citesc partituri, nu aveam o pregătire, nu lucram metodic, era foarte după ureche, ceea ce era și în spiritul muzicii pe care o adoram.
Primul concert, primii bani
Am avut o primă cântare cu un cover band în care am ajuns întâmplător. Acel concert a ieșit cam aspru, lucru pentru care nu eram încă pregătit. Am plecat de acolo cu mai mulți bani decât credeam că pot face pe vremea aia. Mă gândeam că e senzația aia pe care n-aș fi vrut să o asociez cu muzica, o seară groaznică, dar cu niște bani în buzunar, și credeam că nu ăsta e drumul. Mânat de nu știu ce forțe a doua zi am schimbat acordajul la chitară, am învățat să cânt cu slide-ul, m-am dus la Muzica și mi-am luat o tamburină și un set de muzicuțe și am început să fac o chestie instrumentală foarte instinctivă. Acolo am simțit prima oară că am o voce, oricât de nefinisată. Apoi am început să cânt pe stradă în
Vamă, ceea ce a avut un impact uriaș asupra mea pentru că toată lumea era încântată și aveam feedback foarte fain. Toată lumea circula pe jos, strada principală era nepavată pe vremea aia, și stăteau 70 – 100 de oameni să te asculte. Am făcut asta vreo 2 veri, apoi am început să mă duc la jam session-uri prin București, în Big Mamou, Iron Club. Am prins puțin curaj să cânt și singur cu vocea și încet, încet am început să caut cântări. Am avut câteva cântări singur, iar la scurt timp după am cunoscut-o pe Ada, iar noi suntem împreună de atunci, asta se întâmpla în 2010.
Ai vreo chitară preferată?
Da, de vreo 3 ani mi-am găsit o chitară, e un Collings AT- 6, o firmă din Texas. Am reușit să o iau de la un prieten care are niște chitare fabuloase . Are un sound distinctiv, e o chitară Archtop, fața și spatele sunt curbate. Este făcută de mână și emite sunetul radical diferit față de un Flattop. M-am învățat să-mi reconsider felul în care cânt, e foarte articulat și diferit sunetul, se înțelege foarte bine cu ce am început să cânt în ultimii ani, mai mult către jazz și o abordare mai amplă sonor.
Începuturile Soul Serenade
Printr-un prieten comun din Buzău, Ada fiind din Buzău, ne-am cunoscut. Ea avea background de festivaluri, studiase foarte mult canto, dar nu se împăca cu caracteristicile acelei comunități, cu competiția de acolo, cu ideea că trebuie să fii cel mai bun, cel mai frumos, astea nu aveau nicio legătura cu muzica. Ea înclina către rock, iar un profesor de muzică din Buzău, George Stănescu făcea o trupă de rock cu puști de la liceul de artă din Buzău. A început să cânte cu acea trupă, iar prietenul nostru comun era și el în trupa respectivă. Ne-am cunoscut și așa am început să cântăm. Cumva, de-a lungul timpului ne-am influențat reciproc. Primii doi ani cântam ca duo, axați mult pe blues însă stilistic am început să experimentăm din ce în ce mai mult, urmând într-un fel evoluția istorică a muzicii. (blues, old time, hot jazz, swing etc)
Credit foto: Vladimir Gheorghiu
Albumele fizice
Cumva am tot amânat chestia asta, până vara trecută, când am început să lucrăm la album. Au tot fost chestii logistice asupra cărora nu aveam niciun control, de la studio, la navete etc. Într-un fel mă bucur, în ciuda promisiunilor făcute că o să lansăm mai devreme, acum chiar există o voce care o să fie pe disc. Înainte era mai mult o presiune că ar trebui să scoatem ceva. Acum simt că în spatele fiecăruia e o intenție artistică. O să scoatem și fizic și pe streaming.
Agenți, manageri, bookeri
Am fost de capul nostru în toți acești ani. Avem un booking agent în Europa și ceva conexiuni prin State, însă local, nu. Orice muzician vrea să scape de responsabilități, dar de-a lungul anilor nu am reușit să găsim oameni care să preia această responsabilitate. Întotdeauna suntem deschiși la oameni faini care să rezoneze cu noi. Dacă ar apărea un colaborator pe sfera asta în RO m-aș bucura enorm.
Relația cu radiourile și publicul
În materie de radio, sunt în necunoștință de cauză, fiindcă nu avem ceva fizic. Feedback-ul a fost fain dar cred că până în momentul în care nu ai material care să aibă și rodaj, nu știu cât de mult cântăresc niște live-uri.
În principiu, ca atmosferă , de la bun început a fost destul de eclectic, am observat că sunt oameni între 30, 35 de ani, nu știu dacă e din cauză că sunt apropiați de vârsta noastră. Cântăm muzica anilor 20, 30, dar oamenii care vin la concerte nu ne spuneau că ar asculta muzica asta acasă. Și ăsta e cel mai frumos lucru posibil fiindcă înseamnă că sunt curioși.
Credit foto: Vladimir Gheorghiu
Premiul 2 în Franța și concerte în afară
La Toulouse am luat premiul 2 la un festival/concurs european de blues. A fost cea mai fericită întâmplare, că am ajuns acolo așa devreme. Eram deja ca trio, dar abia aveam destule piese pentru cele 20 de minute cât trebuia să cântăm. A fost o super experiență. Apropo, de conexiuni, booking agentul pe care-l avem acum în Germania, l-am cunoscut atunci. S-au legat lucuri faine și a fost perfect pentru nivelul pe care-l aveam atunci. Să cânți de la 60 de oameni, cât aveam noi în Big Mamou, la 4000 de oameni, la LE Bikini, unde cântă Asaf Avidan, e ceva. A fost mult peste așteptările noastre.
Am ajuns prin A.G. Weinberger, el are poziția de reprezentant al României pentru European Blues Union. Țările care se înscriu acolo, au unul sau mai mulți reprezentanți iar aceștia aleg trupa care să meargă acolo. Cred că au fost 20 de trupe din 20 de țări. European Blues Union e o asociație, cred, de voluntari care lucreză către o centralizare a muzicienilor, booking agents, festivaluri etc pe direcția respectivă.
Premiul pentru Locul II a fost participarea la Blues sur Seine, un festival excelent. Durează 4 luni și sunt sute de trupe, peste tot răspândite în orașele și satele din zonă cu concerte în toate contextele posibile. Am cântat în tot felul de locuri, de la sală de teatru la liceu I.T. până la azil de bătrâni. Au fost niște experiențe care ne-au montat foarte tare. Tot pe lista participărilor faine din afară ar fi și Red Hot Strings Workshop, un festival din New York care anul acesta s-a ținut online, organizator fiind unul din eroii noștri muzicali. El ne-a văzut la o cântare online și ne-a propus după aia să participăm cu un mic recital. Pentru noi a cântărit foarte mult această invitație.
Publicul internațional
Cred că ține mult de fiecare societate în parte. Pulsul de pe stradă adesea se vede la concerte.
Într-un fel, nivelul de trai, dar și relația cu muzica definesc publicul. În State, datorită faptului că muzica e parte integrală din viața de zi cu zi, au o incredibilă degajare, în special ca muzicieni. Eram într-un bar cu Ada, ne bucuram de concert iar la final o parte din trupă se ridică, vine direct la noi la bar și ne întreabă dacă suntem și noi muzicieni și dacă mai stăm câteva zile să facem o cântare. Exact așa sunt ei. Atitudinea este de 100 % disponibilitate, iar dacă le place ce faci se deschid ușile imediat.
Am stat vreo 2 luni în State, a fost o chestie foarte ad hoc. Noi am fost în vizită la rude dar am am reușit să vedem vreo 20 de concerte în 2 luni. Asta s-a transformat și într-un fel de mini-turneu pentru noi, am avut vreo 4. După fiecare cântare acolo cam mereu venea cineva cu o propunere fie locație, colaborare etc.
Plecarea din București și show-urile online
Înainte de pandemie nu am avut concerte online, nici nu mă gândisem la ideea asta. Eu personal mă bucuram de concertele online, a fost minunată interacțiunea, toată lumea e mai curajoasă să-ți spună ce părere are, în plus sunt și donații de la oameni. Ne-au ajutat să ne menținem pe linia de plutire și asta a contat enorm. Vedeam că lumea e foarte entuziasmată și așteaptă următoarea cântare așa că am început și un sistem de requesturi cu care ne-am distrat enorm.
Merchandise și un website
Ne gândim la ideea de handmade sau chestii decorative împreună cu clasicele tricouri, căni etc.
Planul pentru site este să apară odată cu albumul. În rest, doar social media.
Limba română și muzica
Intenție e, dar nu am găst contextul. De curând am cântat o piesă de la Maria Tănase, cineva o ceruse la o cântare online. De ani de zile vorbeam cu Ada că mi-ar fi plăcut ideea de muzică interbelică românească, are din multe puncte de vedere același calapod cu ce cântăm noi.
Un instrument nou
Cred că cel mai mult timp aș vrea să-l dedic vocii. E chestie de introspecție și de relație cu sine. Să studiezi vocea mi se pare un proces terapeutic. De câțiva ani, Ada cântă și la bass. Cred că e esențial să tot experimentezi și plus că te scoate din rutină așa că dacă avem o idee și sună tentant, suntem deschiși.
Filmările live de pe drum
Ne place mult să facem chestia asta. În ultimii ani, ne-am făcut mai puțin timp pentru asta, pentru că totul era foarte pe fugă. Dar facem mereu teasere. De aia am și amânat atât ideea de album, din cauza concertelor. Iar în momentul în care te pui pe un album, trebuie să ai încredere în ceva. Am simțit că ani de zile de rodaj pe scene o să însemne un album.
Înregistrările o să le facem la Unda, probabil, cu Dănuț Georgescu de la Byron, ținem mult la el. Am tras o primă parte la noi acasă, dar a fost cam complicat logistic, talăngi, pisici, câini lătrând, muște în cameră, dezavantajele vieții la munte. După ce am înregistrat o parte am zis că mai bine mergem într-un mediu mai controlat. Am vrea și recording live, dar poate ăsta ar fi next step. Cred că albumul va avea 14 piese, în funcție de ce alegem, pe la 50 de minute.
Credit foto: Vladimir Gheorghiu
Microfoane și ingineri de sunet
Microfonul pe care îl am e făcut de o firmă din Portland, Oregon, din cupru și alte materiale reciclate, ceea ce mi s-a părut mișto. Au o reputație foarte bună ca producători de microfoane condenser special gândite pentru live. Ani de zile am căutat o formă de a capta instrumentul acustic. E păcat că, în general, inginerii de sunet o să zică că nu e fezabil. Ei cred că asta e o treabă de studio. Din punctul meu de vedere un instrument gândit să fie neamplificat e relevant pe scenă doar dacă se poate auzi caracterul său acustic.
Cine te inspiră în momentul ăsta?
Mă inspiră Julian Lage, Punch Brothers, Charlie Christian, Django, Miles, Bird, lista e foarte lungă. Pe plan local avem muzicieni minunați precum Cătălin Milea, Mircea Tiberian, Alex Man, Hanno Hoefer, Raul Kusak, Vali Răcilă etc.
Stilul vostru
Nu țin la ideea de a pune un nume stilului ci mai mult la ideea de a fi într-o continuă descoperire, simt că asta e esențial pentru oricine interesat de arte.
Concertele de anul ăsta și cele care vin
Anul ăsta am fost la Uzina în București, Vissual - Brașov, la Tușnad Gastro Blues Fest, la centrul Reduta în Brașov, în Târgu Mureș, Sibiu, Cluj, Sânpetru Blues Fest. Suntem în discuții cu Germania. În State ar fi prea complicat să ne gândim la ceva, din cauza restricțiilor. Anul trecut am fost în Germania ca prin minune, printre lockdown-uri s-au aliniat planetele și a ieșit foarte frumos.
