Dragii mei, inchideti ochii. Incepe un nou vis colectiv la care nu are acces provincia. Intrati tiptil in paturi, potriviti ceasurile, sarutati-va miresele, lasati provizii animalelor de casa si, imbracati in pijamaua cu boneta, trageti perdeaua pana-n barbie si haideti sa intram in cabina albastra si sa ne rezemam putin capul de stampila bleumarin. Mergem la vot.
Cineva imi spunea ca pentru a-ti putea savura cum trebuie visele, pentru a le putea controla si "creste" cum trebuie, e necesar sa pui in practica onirica un exercitiu in aparenta simplu: sa incerci sa-ti vizualizezi mainile. Doar asa vei reusi sa faci ceva cu ele. Asa ca, va provoc la un exercitiu similar: incercati sa vizualizati stampila de vot, e obligatia dumneavoastra sa credeti ca puteti schimba ceva. Si nu va amagiti ca intre civic si oniric exista deosebiri esentiale. Ambele vor lua sfarsit luni. Cand primul muc fumegand de tigara va lovi aleator un scuar in Bucurestiul noului primar general.
Publicitatea ne invata sa alegem, dintre doua produse, pe cel cu copywriter-ul mai bun. Asa ca, daca ar fi sa fim cinstiti cu noi insine si sa recunoastem meritele industriei, fiecare dintre noi ar trebui sa aiba afise, poze in medalion, fetisuri, imprimeuri intime cu EL - redactorul de texte publicitare. Cu cel ce ne spune povesti, ne croieste vise pe masura noastra, ne scarmana intre urechi pe noi - purtatorii de insight, mici automate in cautare de fise. Si acum, in acest vis, tocmai ca nimeni sa nu va creada cand va treziti, va fac o mica marturisire: dintre copywriteri, Vanghelie e cel mai bun.
El este, manca-v-as. E tarnacopul din Unirea adormind dintr-o miscare un sector de familisti, scociul presat dintre Maggie si geam, politicianul iesit pe camp la SF, fiara crescuta pentru fiara din noi, ciocolata noastra cu dragoste. De ce sa nu recunoastem? Sau, mai bine zis, de ce sa nu ne recunoastem? Care este, Gogule, problema? Nu mai stati pe ganduri, e pericol, alergati la OSIM. Inregistrati toate cuvintele simple, toate dezacordurile flagrante si oximoroanele involuntare, de fapt, ce mai, inregistrati toata limba romana si tot n-o sa reusiti sa-l privati de vocabular pe acest nobil poet raspopit.
Putem sa-l declinam insa, adica sa il ranforsam fara sa stim. Care face. Buna strategie. Hai sa mizam discernamantul si finetea cetateanului pe ultime resorturi ce tresar inteligente si sa repunem in drepturi un mesaj ce s-a mai prabusit o data: "Faptele sunt politica mea". Va mai amintiti de textul cu eu fac si eu dreg? Acum rolurile s-au schimbat. Fiecare il joaca cu personalitate pe al celuilalt, ceea ce ne spune ca, in esenta, jocul a ramas acelasi. Asa e publicitatea, un fel de sah unde, din cand in cand, mai trebuie sa dai si cu zarurile ca sa vezi cum te pozitionezi.
Si pentru a va convinge definitiv, va invit sa aruncam o privire sumara pe site-urile de campanie ale celor doi candidati. Domnul Videanu: Texte bune de la oameni probabil la fel de bine platiti. Incercati sa le cititi cap coada, sa memorati eventual cateva mesaje cheie, puteti sa vi le scrieti si in palma, daca doriti. Sa trecem acum la copywriter-ul Vanghelie si sa incercam sa-l urmarim. Nu ne jucam, doar citim. Hai, ca nu e mult. Gata? Inchideti atunci caietele si, pentru efect maxim, incercati: intrati in cabina de vot asa cum intrati in supermarket. Adica fara sa ganditi.
Deci, ce alegem? Spuneti voi. Care este sau care face? Tautologul sau taumaturgul? Taica sau teutonul? Teroristul sau terminatorul? Ce ne facem? Cum procedam? Cum ne impartim? Hai dragii mei, de ce nu inchideti ochii? Doare mai mult daca ne impotrivim. Sa-i facem dreptate verbului "a fi". Putin, cat sa ne obisnuim. Care este, care va fi.
