Văzute și simțite de aproape, durerile și panica refugiaților ucraineni pot avea un impact destul de mare asupra celor care intră direct în contact cu ele. Și este normal să fie așa, să suferim alături de ei, să le fim aproape și cu sufletul, nu numai logistic.
În aceste zile de război, jurnaliști și fotojurnaliști din toată lumea documentează și relatează povești emoționante despre războiul din Ucraina și despre uriașa criză umanitară pe care aceasta a generat-o. Unul dintre aceștia este Vitalie Cojocari de la Euronews România, care a stat zile întregi la Vama Siret și a vorbit cu mame, copii, bătrâni, tineri, care au fugit din calea războiului. De multe ori, poveștile lor l-au copleșit, pentru că nimeni nu se poate realmente pregăti pentru o astfel de realitate.
”Jurnalismul este despre oameni. Așa că ar fi important să vorbim despre refugiați, despre problemele lor. Empatia este cuvântul cheie. Ar trebui să înțelegem că situația lor este disperată. Unii au doar hainele de pe ei, alții au toată averea în mașinile cu care au fugit de bombardamente..
Vitalie Cojocari spune mai multe în continuare despre cum s-a pregătit emoțional și logistic pentru a filma și transmite despre situația refugiaților. Ceea ce se întâmplă acum în imediata noastră apropiere este o lecție despre cât de fragilă este pacea în lume și despre cât este de important să fim pregătiți oricând să ajutăm oamenii afectați de război.
Cum te-a găsit vestea atacului asupra Ucrainei
Eram acasă. Era o oră foarte matinală. Căutam pe telefon, pe calculator informații și mă uitam la Breaking news-ul de la Euronews. Părea un coșmar. Cu singura deosebire că dintr-un coșmar te trezești dimineața și ai scăpat. Acest război este un coșmar în care ne-am trezit la prima oră pe 24 februarie și nu se mai termină.
Decizia de a relata criza umanitară
Televiziunea este muncă de echipă, iar eu sunt membrul unei echipe profesioniste. Prin urmare decizia de a pleca a fost luată în echipă.
Vorbesc rusa și înțeleg limba ucraineană, iar asta m-a ajutat. Am plecat într-o echipă mai extinsă. Am fost împreună cu jurnalistul Claudiu Popa, dar și colegii operatori, Adi Ghiță, Răzvan Nicolescu.
Cum te-ai pregătit pentru acestă experiență
Jurnaliștii care știu că urmează să plece într-o asemenea deplasare au de regulă bagajele pregătite. În aceste bagaje trebuie să pună strictul necesar.
Pregătirea plecării presupune o logistică minuțioasă. De la haine groase, la acte, bani, mașină, echipament, conexiune la internet, documentare. Sunt multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt. Nu ai dreptul la greșeală. Știam ce urma să fac. Nu plecam într-o zonă de război. Urma să acoperim mediatic catastrofa umanitară, adică valul de refugiați de la Vama Siret. În astfel de momente trebuie să fii concentrat, atent și să te bazezi pe echipă.
Realitatea de la Vama Siret
Adevărul este că oricât de bine te-ai pregătit sufletește pentru durerea, lacrimile pe care le vei întâlni în taberele de refugiați, trebuie să înmulțești totul cu 100. Este greu să nu fii impresionat de poveștile oamenilor. Asta îți atrage atenția în primul rând.
Ce te-a surprins la fața locului
Poveștile refugiaților te surprind de fiecare dată. Fiecare om are o poveste a sa, una mai tristă decât cealaltă. Te surprind și lacrimile lor. Sunt multe lacrimi de tristețe, de furie ori lacrimi de eliberare când refugiații se văd pe pământ românesc, scăpați de război.
Cum ai rezistat acolo
A fost frig și a nins. Asta a fost principala problemă. În plus, s-a dovedit că zona nu are suficiente spații de cazare pentru toată lumea.
Așa că a trebuit să căutăm în localitățile din apropiere. Dar aceste probleme sunt nimic față de problemele refugiaților ori a colegilor care au fost în zone de război.
În rest, o echipa de televiziune plecată în zona unor tabere de refugiați, a unui flux de persoane care fug de război, trebuie să se organizeze logistic foarte bine. Te ajută mult și faptul că ești jurnalist Euronews, o televiziune globală și respectată în toată lumea.
Cum ai reușit să îți păstrezi mintea limpede
Jurnalistul și omul sunt de regulă în conflict în aceste momente. În fiecare zi trebuie să-ți spui că ești printre refugiați ca să vorbești lumii întregi despre problemele lor, că așa îi ajuți pe toți, nu doar punctual, pe fiecare în parte. Jurnalistul trebuie să relateze despre situația dramatică de acolo, pe când omul este copleșit de durerea din jur și vrea să ajute. Cei doi, omul și jurnalistul, trebuie să învețe să colaboreze. Așa ajungi ca în timpul unui interviu lacrimile să-ți șiroiască pe obraji. Nu le poți opri. Nu ești robot. Dar apoi când dai stop la cameră încerci să ajuți cât poți persoana intervievată.
Mărturisesc că experiența este dificilă și dură. Au fost momente când eram dărâmat emoțional, dar a trebuit să găsesc forțe să trec mai departe. Ajută foarte mult să vorbești cu cineva despre asta. Din fericire, am avut colegi la București care m-au sprijinit mult în acest sens.
Privind de aproape o catastrofă umanitară
Catastrofa umanitară nu este un cuvânt gol. Este o catastrofă în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii trebuie ajutați pentru că nu se vor descurca. Există mulți voluntari acolo, iar autoritățile reușesc deocamdată să se descurce în fluxul de refugiați.
Jurnalismul este despre oameni. Așa că ar fi important să vorbim despre refugiați, despre problemele lor. Empatia este cuvântul cheie. Ar trebui să înțelegem că situația lor este disperată. Unii au doar hainele de pe ei, alții au toată averea în mașinile cu care au fugit de bombardamente.
Poveștile refugiaților
Pe conturile Social Media Euronews România găsiți poveștile refugiaților. Veți afla despre ziua de naștere a unei fetițe sărbătorită în tabăra. Veți afla despre cum se despart familiile la graniță, bărbații rămân în Ucraina, iar femeile intră în UE. Veți afla și povestea Milei, o fetiță de 7 ani care ne-a cucerit pe toți prin dezinvoltura sa.
Important în relatarea unei crize umanitare
Din punctul meu de vedere trebuie să fii cât mai uman posibil. Să încerci să le înțelegi problemele. Pentru asta trebuie să te pui în situația lor. Pe mine m-a ajutat când am sprijinit o familie să ajungă în Italia. Mi-am dat seama cât de greu le este. Ei nu știu limba, se află într-o țară străină, nu au bani, trebuie să doarmă undeva noaptea și multe altele. Ajutând refugiați m-am ajutat pe mine să văd totul prin ochii lor.
Ce le spui celor care încă nu cred în acest război
Suntem într-o lume în care informația circulă repede. Asta presupune și foarte mult Fake News, informații la primă mână, greu de verificat. Prin urmare aș putea să le spun două lucruri oamenilor. Unu, să fie atenți la posibile știri false. Doi, să caute informațiile difuzate de echipele de știri consacrate, care de-a lungul timpului și-au demonstrat capacitatea de a verifica informațiile. Colegii de la Euronews România publică pe Social Media știri și rezumate ale știrilor importante și verificate din Ucraina.
Cei care nu cred în acest Război pot face ceva extrem de simplu. Să meargă în Gara de Nord ori într-o tabără de refugiați și să discute cu un ucrainean. Îndoielile vor dispărea în secunda doi.
Învățături din experiența ca jurnalist de război
Este mult spus jurnalist de război. Cum spuneam, am acoperit criza umanitară de la granița dintre România și Ucraina. Am intrat în Ucraina câteva zile la rând, am stat câte două ore și am mers pe jos câțiva kilometri în interiorul țării vecine ca să pot vedea, filma și transmite despre situația refugiaților.
Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o lecție pentru toată lumea. Că pacea poate fi fragilă. Că trebuie să fim mai buni.
Că trebuie să ne implicăm de fiecare dată când este nevoie să ajutăm. Că viața se poate schimba dramatic în câteva minute, iar valorile europene care ne ghidează acum ar trebui protejate cu sfințenie.
