[Alături de Ucraina] Gabriela Popescu: Nu am mai văzut atâta durere, frică, incertitudine la un loc niciodată și recunosc că îmi este greu să-i fac față și să nu mă las răpusă de durerea acestor oameni

Copiii ucraineni nu trec doar printr-o traumă mai mare decât ne putem imagina de la distanță. Odată cu fuga de război, ei au fost scoși brusc din mediul lor, fiind lipsiți de activități pentru vârstele lor și de accesul la educație. Cei mai mici dintre ei nici nu înțeleg foarte bine ce li se întâmplă, de ce s-au trezit în alt loc decât casa lor, de ce nu mai merg la grădiniță sau la școală, de ce nu își pot vedea prietenii.

Printre zecile de organizații din țară, care au sărit imediat să ajute în preluarea refugiaților și sprijinul lor, este și Te Aud Romania de la Gura Humorului. Gabriela Popescu, fondatorul ONG-ului, spune că nu a văzut acest nivel de mobilizare nici în pandemie. Preocuparea lor acum, dincolo de îndeplinirea nevoilor de adăpost, hrană și igienă ale ucrainenilor, sunt copiii.

"Am început să pregătim împreună cu partenerii noștri britanici 600 de ghiozdane/rucsacuri complet echipate cu materiale educaționale care vor sosi la noi în următoarele două săptămâni pentru familiile cu copii ce vor rămâne o perioadă îndelungată de timp".

Povestim cu Gabriela Popescu, în rândurile următoare, despre mobilizarea organizației din acesta perioadă și despre răspunsul românilor la #solidaritate.

Mobilizarea de la începutul războiului

Trecem acum, din păcate, printr-un moment absolut neașteptat, o criză pentru care nu am fost pregătiți în niciun fel. Și dacă am fi fost pregătiți, sunt convinsă că tot l-am fi pus la îndoială.

Am trăit o perioadă atât de intensă în aceste aproape două săptămâni, încât nu aș putea să îți spun exact cum am început să ne mobilizăm. Principalul factor care a contat foarte mult a fost faptul că suntem atât de aproape cu granița cu Ucraina, la 70 km de Siret, și apoi – cred că cel mai bine poți depăși o situație de criză, fie ea chiar și una ca aceasta, prin acțiune, cât se poate și unde se poate. Îmi vine greu să cred că poate rămâne cineva indiferent la ce trăim aceste zile în jurul nostru.

Cum ați intervenit, până acum

Primele două zile cred că au fost petrecute mai mult la telefon, ba cu diversele centre, pensiuni și hoteluri ce s-au organizat în județul Suceava, ba cu parteneri care ne sunau doritori să ajute. Dinamismul informației și incertitudinea din jur ne părea un haos complet. După ce am reușit să centralizăm nevoile și să ne așezăm și noi puțin gândurile – lucrurile au devenit ușor mai clare. Pentru început, nevoia era într-o continuă schimbare și noi încercam din răsputeri să acoperim cât mai multe nevoi, de peste tot de unde eram sunați sau primeam cereri.

Între timp, organizarea între ong-uri și autorități funcționează mai bine și cred că fiecare din cei implicați are o direcție mai clară cum să acționeze. Astfel, avem la momentul de față o relație directă cu 15 – 20 centre care adăpostesc refugiați și încercăm să ne ocupăm de nevoile în continuare dinamice. Cele mai importante pe partea asta sunt medicamentele – oamenii petrec foarte mult timp în vamă, pe partea cu Ucraina, și de cele mai multe ori ajung înfrigurați, răciți și epuizați, atât fizic cât și psihic, dar și produsele de igienă și cele pentru bebeluși. Ne-am mobilizat foarte repede aici și am obținut din donații ce era necesar (medicamente, saci de dormit etc.) sau pe unele chiar le-am cumpărat noi.
Suntem în constantă comunicare cu alte organizații din țară, dar și cu autoritățile pe un grup comun de lucru, unde informația circulă cu o viteză nemaîntâlnită până acum. Acolo ne oferim suport direct unii altora, centralizăm nevoi, preluăm situații și cazuri unii de la alții, în funcție de cine poate sprijini imediat ș.a.m.d.

Tot în ultima perioadă am primit multe solicitări de la organizații internaționale, dornice să ajute, sau chiar persoane fizice. Pe unele le-am redirecționat către alte zone, pentru că era mai viabil și necesar ajutorul acolo, pe altele le-am pus în contact cu organizații care transportă direct către Ucraina și cu altele lucrăm noi direct pentru a oferi un sprijin cât mai coordonat și util refugiaților din Ucraina.

În termeni practici, îți pot spune că facem aproape de toate – încercăm să conectăm refugiații (cazurile care ajung la noi) cu spații de cazare, ținem constant legătura cu celelalte ong-uri și rezolvăm spețe concrete (zilele trecute am avut o dezbatere cu o colegă de la alt ONG despre cum ar putea o familie de refugiați să își aducă șarpele animal de companie cu ei în România), trimitem donații către alte centre de refugiați din țară, acolo unde oamenii au nevoie de ceva ce noi putem trimite imediat sau procura imediat ș.a.m.d.

Totodată, fiind de mulți ani în comunitate și conectați cu autoritățile locale și județene prin prisma proiectelor pe care le desfășurăm în mod normal, în special educație și implicare prin sport, am primit foarte multe cereri individuale de ajutor punctual, cereri care nu au ajuns să fie procesate de organizațiile mari, de exemplu. Am avut mai multe transporturi de medicamente către Cernăuți, cu mașini individuale, cu mult înainte să se formeze cordoanele umanitare mobilizate de la nivel central.

Răspunsul românilor la solidaritate

Rapiditatea cu care s-a mobilizat toată lumea în această perioadă este într-adevăr incredibilă. Partenerii și donatorii noștri existenți nici măcar nu au așteptat apelul, ne-au sunat din prima zi să își pună la dispoziție suportul și promovarea. Am rămas impresionată de rapiditatea cu care a circulat atât informația în perioada asta, dar și spiritul orientat către soluții. Ne-am unit oameni cu oameni pentru a găsi soluții, fiecare la nevoile și problemele celuilalt. Știu că poate părea ușor prea mult spus, însă nu am văzut acest nivel de mobilizare nici măcar în pandemie. Noi acum nu mai suntem organizații care derulăm programe educaționale, donări de sânge, programe pentru vârstnici etc, am devenit organizații suport pentru refugiați în diverse colțuri ale țării și reușim să o scoatem la capăt.

Provocări din coordonarea organizației

Pentru mine, este pentru prima dată în șapte ani de organizație când mi se pare înspăimântător să lucrezi la firul ierbii. Nu am mai văzut atâta durere, teamă, frică, incertitudine la un loc niciodată și recunosc că îmi este greu să-i fac față, să mă adun și să nu mă las răpusă de durerea acestor oameni. Îmi este foarte greu să transpun în cuvinte. E complicat ce simți când ești acolo, printre ei. Momentul când noi avem contact cu ei, sunt epuizați fizic și psihic, disperați și temători în același timp.

Comunici cu ei pe whatsapp și săracii nici nu știu cu cine comunică și se tem. Cu toate acestea, au nevoie de ajutor și se sprijină între ei.

Uite, chiar în weekend ajunsese la mine un număr de telefon de la un voluntar din Satu Mare. Persoana urma să treacă vama prin Siret și m-a rugat să o sprijin cu cazare și ce mai are nevoie până pleacă mai departe spre Spania. Reușise să treacă granița în România la 20 de ore de la primul meu contact cu ea, timp în care am primit constant mesaje de genul Hope to meet you soon. În acea noapte în care a intrat pe la Siret, fusesem în contact cu mai multe persoane și aveam mai multe discuții deschise și implicit, oameni redirecționați către cazări. La câteva ore, mă sună un număr de Ukraina pe whatsapp să mă întrebe dacă am reușit să îi cazez familia și au luat legătura cu mine. Una dintre femei îi dăduse soțului numărul meu. Inițial, am răspuns că nu fără să îmi dau seama că l-am panicat și mai tare. Îi simțeam disperarea în voce. El nu reușise să ia legătura cu ei. Însă imediat am realizat că am greșit și am început să-i expun familiile ce le redirecționasem spre cazare și se afla și familia lui printre ele.

E complicat. Foarte complicat. Vezi durerea și disperarea lor. Ce simt este că nu e locul meu să le spun povestea, că nu e locul meu să le pun întrebări, de parcă m-aș teme să aflu detalii. Simt că eu ar trebui să fiu doar omul care sprijină și atât, cu cât pot. Nu am reușit până acum să scot telefonul pentru o poză la niciunul dintre ei. Efectiv, îmi este rușine.

Realitatea de la granița cu Ucraina

O realitate cruntă pe care mi-aș fi dorit să nu o trăiesc niciodată. În primele zile am avut pe cineva prezent în vamă, iar acum doar ținem legătura cu celelalte ong-uri care fac o treabă excelentă acolo.

Pe lângă nevoile imediate materiale, cred că cel mai mult acești oameni au nevoie de informație clară, concretă și coerentă. Deși există foarte multe platforme de informare și s-a făcut o treabă excelentă în acest sens, încă mai sunt întrebări fără răspuns, nelămuriri și nedumeriri, și câteodată neclarități în proceduri. Inclusiv la procedurile deja existente, cred că ar ajuta o comunicare în masă de către autorități pe spețe de interes, pentru că refugiații sunt confuzi și nu-i ajută să primească informații constrastante.

Cum reușiți să vă apropiați de refugiați

Cu suport, soluții și informații clare. Siguranța de care au ei cel mai mult nevoie în momentul de față nu le-o putem oferi. Însă le putem oferi siguranța că nu sunt singuri în asta, că nu sunt lăsați de izbeliște și că suntem acolo să-i sprijinim, dar și să le dăm spațiul necesar să respire, să își tragă sufletul.

E important pentru cei care sunt în tranzit să le oferim soluții concrete până la destinația finală și să-i asigurăm de susținerea noastră. Avem un sistem de colaborare foarte bine pus la punct și ne putem sprijini acum la un click distanță.

Ajutorul eficient

Coordonat. Știu că în aceste vremuri toată lumea își dorește să facă câte ceva. Eu vin să le spun că suntem pe termen mediu și lung în asta, și că fiecare din noi va avea șansa să își facă bucățica sa în asta, dacă va dori. E important acum să nu facem risipă de resurse și să corelăm suportul cu nevoile din teritoriu ca să ne asigurăm de sustenabilitatea acțiunilor noastre de acum.

Programe pentru copiii refugiați

Am început să găsim căi și soluții să integrăm mamele cu copii, despre care știm ca vor să ramână perioadă mai lungă de timp în zonă și am desfășurat primele ateliere de lectură cu ei, deocamdată în limba engleză. Situația e încă fragilă, copiii sunt foarte speriați, nu înțeleg ce li se întâmplă. Vom încerca să îi integrăm și prin participarea la diverse activități sportive, în grupuri mai mici deocamdată și cu participarea părinților deopotrivă, însă au nevoie de timp și de răbdarea noastră. În astfel de momente delicate, consider că e important să îi lăsăm în ritmul lor de adaptare, în timp ce le oferim un zâmbet și convingerea că suntem acolo pentru sprijin.

Din păcate, nu cred că putem vorbi aici de o soluție identificată până în prezent, pentru că fiecare copil reacționează diferit la trauma și e important să-i tratăm pe fiecare având copilul în centrul procesului. Și mai cred că soluția care va funcționa la un grup s-ar putea să nu funcționeze la altul.

Deocamdată suntem pe modul de trial & error, dar cred că, date fiind circumstanțele, e cel mai bun lucru pe care îl putem face.

Contextul fragil al situației ne permite foarte puține, consiliere individuală poți oferi doar cu acordul părintelui – părinte care la rândul lui este și el în stare de șoc. Cred că este o perioadă de învățare pentru toți cei implicați și cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să se simtă bineveniți la noi în comunitate. De aici încolo, soluțiile vor apărea și vor converge natural. Și rămân în continuare dedicată ideii că sportul poate contribui mult la rezolvarea disensiunilor sociale.

Ce urmează

Clar că vom rămâne în continuare aproape de tot ceea ce se întâmplă, vom menține legătura cu centrele cu care deja suntem în contact și dacă situația financiară ne va permite, vom încerca să acoperim și altele, ne vom coordona cu alte organizații pe problematici concrete și vom face tot ce putem să sprijinim acest eco-sistem creat natural să ofere soluții pe termen mediu și lung, nu doar un răspuns la o criză actuală.

Între timp, noi am început să pregătim împreună cu partenerii noștri britanici 600 de ghiozdane/rucsacuri complet echipate cu materiale educaționale care vor sosi la noi în următoarele două săptămâni pentru familiile cu copii ce vor rămâne o perioadă îndelungată de timp.

Tot pentru următoarea perioadă vrem să pregătim cât mai multe kituri de tranzit cu produse de igienă necesare, atât pentru mame dar și copii/bebeluși, având în vedere nevoia identificată și faptul că 80 % din refugiați sunt în tranzit spre Vest, unde au rude și cunoștințe, pentru care încă încercăm să identificăm parteneri și potențiali donatori.

Și mă întorc din nou la nevoia clară de informare concretă, coerentă și clară pentru a putea sprijini cât mai bine oamenii de lângă noi.

Cum v-ar putea ajuta statul român

De-a lungul timpului, am observat în teritoriu o reticență de colaborare (bineînțeles nu peste tot) între instituțiile statului și sectorul civil. Bineînțeles, există cazuri când și organizațiilor le este greu să colaboreze între ele dintr-un exces de spirit competitiv. Și tare îmi doresc ca această criză să contribuie la schimbarea acestei paradigme la nivel național.

Mi-ar plăcea ca statul să înțeleagă că pe alocuri ne putem completa foarte bine unii pe alții și putem lucra foarte bine împreună, ca o echipă. Acum, chiar în timp ce vorbim, cred că principalul suport ar fi necesar la comunicare – proceduri clare, simple, concrete și coerente către sectorul civil care poate transmite unitar aceeași informație către acești oameni și așa dezorientați.

Contact pentru ajutor și donații

Putem fi găsiți pe pagina noastră www.teaudromania.com , cât și pe Facebook, Instagram, LinkedIn.

Cei care vor sa ajute o pot face:

• direct de pe site-ul nostru 
• prin Paypal 
• platforma Global Giving
• sau direct in conturile noastre bancare
  - RO83BTRLRONCRT0279900102 (RON)
  - RO18BTRLGBPCRT0279900101 (GBP)
  - RO37BTRLUSDCRT0279900102 (USD)
  - RO33BTRLEURCRT0279900102 (EURO)

Cu rugămintea de a se abona și la newsletter-ul nostru, îl găsiți pe prima pagină a website-ului. În contextul actual, toți donatorii vor fi informați de activitatea noastră din cadrul acestei crize periodic, prin intermediul newsletter-ului, abonare aici.