Cheil | Centrade, hub-ul pentru Europa de sud-est al rețelei globale Cheil Worldwide, adaugă trei noi profesioniști în echipa de middle management.
Denisa Armașu se alătură echipei Cheil | Centrade după un parcurs de 16 ani în agenții multinaționale și independente, în care a coordonat atât campanii digitale, cât și campanii de comunicare integrată pe conturi globale și locale, printre care și campania „Half Full” pentru Coca-Cola, remarcată la Cannes Lions și Golden Drum. Denisa va coordona din postura de Group Creative Director produsul creativ de pe conturile First Bank, NN Asigurări, Ursus Breweries și Asociația ANAIS din portofoliul agenției.
„Ca absolventă de Conservator, pot să spun că am găsit aici, în Cheil | Centrade, o echipă care lucrează împreună ca o orchestră perfect sincronizată – atât efortul individual, cât și munca de echipă contează enorm. Avem deja campanii importante în lucru, despre care sperăm că vor deveni parte din pop culture”, menționează Denisa Armașu, Group Creative Director Cheil | Centrade.
Raisa Soare - Șendroiu este noul Group Creative Director pentru contul Samsung, brandul în jurul căruia a luat naștere rețeaua Cheil Worldwide în Coreea în 1973. Raisa se alătură echipei Cheil după un parcurs prin agenții multinaționale, dar și independente, coordonând atât campanii de branded content digital, cât și Above The Line.
„M-am alăturat echipei Samsung chiar la debutul pitch-ului pentru probabil cea mai importantă lansare a anului, tocmai implementată cu succes în singura dată de tip palindrom ambigram pentru mulți ani de acum înainte. Am găsit aici oameni plini de energie pozitivă, pasionați de all things GenZ, de gaming și de cele mai noi tendințe în social, alături de un client care nu se teme să aprobe work curajos. Sunt sigură că vom face #Epic things împreună”, completează Raisa Soare - Șendroiu, Group Creative Director Cheil | Centrade.
Miruna Baias este noul Strategy Head al agenției pe întreg portofoliul de branduri locale și regionale. Cu un background unic ce îmbină experiența în audit și consultanță de business cu cea de strategie de brand și comunicare, Miruna a semnat în ultimii ani direcția strategica a mai multor campanii premiate pentru eficiență la Effie Awards.
„Nu am putut să nu remarc faptul că Cheil | Centrade face brand-building work consecvent pe majoritatea brandurilor din portofoliu și acest lucru se vede atât în performanța de la Effie, dar și din festivaluri de creație precum IAB Mixx, Webstock, Internetics, sau D&AD. Am aflat că nu e deloc întâmplător – Cheil | Centrade are un departament de creație puternic, manageri de proiect excelenți dar și DIA - un data powerhouse care susține performanța campaniilor. Noii mei colegi sunt oameni remarcabili care m-au convins deja că am luat cea mai bună decizie și că vom continua seria campaniilor de succes împreună”, remarcă Miruna Baias, Strategy Head Cheil | Centrade.
„Denisa, Raisa și Miruna, a.k.a. The Wonder Women, au intrat în focul proiectelor cu foarte mult power și s-au integrat foarte bine. Unele campanii au și apărut, altele sunt în plan sau chiar în studio, revenim curând cu vești”, adaugă Mihai Gongu, Executive Creative Director Cheil | Centrade.
„Evenimentele extraordinare din ultimii ani, dar și cele prin care Europa trece acum în aceste zile dramatice, ne-au arătat că oamenii buni cu simțul echipei sunt cei care fac diferența, mai mult decât orice alt factor, iar această observație este perfect relevantă și pentru industria de comunicare. Mă bucur că reușim să atragem unii dintre cei mai buni profesioniști din piață și că suntem unul din grupurile de comunicare ce oferă oportunități egale de accesare a rolurilor de leadership, așa cum este firesc într-o piață modernă. Consolidarea echipei vine în linie cu strategia Cheil | Centrade prin care vrem să ne extindem un portofoliu digital full service deja consacrat la festivaluri internaționale și locale”, concluzionează Radu Florescu, CEO Cheil | Centrade.
Agenția digitală full service Cheil | Centrade este una dintre cele mai mari companii de comunicare integrată din România și servește drept hub regional pentru rețeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei, coordonând strategia de comunicare și creație pentru Samsung. Din portofoliul Cheil | Centrade mai fac parte Pfizer, First Bank, ENGIE Romania, NN România, Raiffeisen Bank, Dr. Oetker, Mondelez, KTI, Point Pickup, Asociația ANAIS și United Way. Din 2018, Cheil | Centrade București a lansat și divizia Digital Intelligence and Analytics (DIA), un centru unic de servicii de data intelligence care deservește mai multe piețe din Europa.
În 2021, Cheil | Centrade a obținut cele mai multe premii (16 lucrări finaliste și 7 medalii) la Webstock Awards; a fost cea mai premiată agenție românească la Cresta Awards, unul dintre cele mai importante festivaluri globale dedicate creativității în comunicare; a primit premiile The Grand Prix, Best Branded Content Campaign și Best Non-profit / Corporate Social Responsibility Campaign la MIXX Awards, respectiv primit trofeul GOLD la secțiunea Social Campaigns din cadrul Internetics pentru campania pro-bono „Teatrul cadourilor dăruite din vină”, dezvoltată pentru Asociația ANAIS; și a obținut 3 selecții și 2 trofee în cadrul Gaming Video Awards, precum și alte 5 nominalizări și 3 trofee la Premiile Effie în categoriile tech, energie, banking și asigurări.
Centrade este parte a holdingului internațional Centrade USA – cu operațiuni în București, Houston și Zagreb, alături de Chainsaw Europe, Kubis Interactive și Epidemic Worldwide.