[Alături de Ucraina] Didona Goanță: Probabil că nu voi uita prea curând ce am văzut. Mame care așteptau și 30 de ore să treacă frontiere. Bătrâne istovite de frig și copii inocenți, cu nasurile roșii, care își vedeau de joaca lor

În noaptea primei zile de război, Didona Goanță a urmărit la știri ce se întâmplă în lumea de lângă noi, după ce încheiase printre lacrimi vărsate în baie primul eveniment fizic organizat după pandemie. Impulsul, pe care nu a putut să îl ignore, a fost să se implice imediat, însă nu știa cum. La fix a picat telefonul prietenei sale Roxana, care i-a propus să se suie amândouă în mașină și să meargă în Vama Siret pentru a ajuta ca voluntare la primirea refugiaților.

De la fața locului, Didona a scris pe Facebook despre haos, căci exact acesta era tabloul de acolo: un haos generalizat format din mulți oameni și ONG-uri care voiau să ajute, dar nu știau cum, autorități centrale lipsă, iar cele locale depășite de situație.

"Probabil că nu voi uita prea curând ce am văzut. Am văzut disperarea și neputința mamelor care așteptau chiar și 30 de ore în frig, pe teritoriul Ucrainei, ca să treacă frontiera. Am văzut femei bătrâne istovite de frig și copii inocenți, cu nasurile roșii, care își vedeau de joaca lor".

După câteva zile la graniță, Didona și prietena ei s-au întors la București unde au început o strângere rapidă de fonduri pe Platforma The Future Is Now. În mai puțin de 72 de ore, au reușit să strângă 24.000 RON și un camion de o tonă cu materiale donate de oameni, care a ajuns deja la Kiev. Și-au propus să trimită acolo câte un transport pe săptămână. Următorul pleacă joi, 10 martie.

Cum te-a găsit știrea atacului asupra Ucrainei

Îmi amintesc foarte limpede momentul. Dimineață, joi, pe la ora 5, eram la cafea și mă pregăteam pe ultima sută de metri pentru primul eveniment în format fizic pe care îl organizam de la începutul pandemiei. Muncisem două luni la acest proiect, cu mult efort, dar și entuziasm deopotrivă. Iar în ziua evenimentului, la 5 dimineața, mi-a apărut o știre cum că a început războiul. Mi-am zis în gând că mie nu-mi strică nimeni evenimentul, așa că am căutat repede alte două surse de informare, dar toate site-urile spuneau același lucru. Am înjurat puțin prin casă și apoi am plecat un pachet de nervi, dar și de temeri, la sala de eveniment.

Decizia de a te implica

Evenimentul a ieșit foarte bine, dar pe parcursul întregii zile, invitații discutau în pauze despre război. Așa că eu am făcut ture, ture pe la toaletă, ca să bocesc. Nu de teamă că o să mi se întâmple ceva rău în ziua respectivă, ci pentru faptul că abia începusem să vedem o luminiță spre ieșirea din pandemie, iar acum vom fi nevoiți să începem o altă luptă. Și am plâns, desigur, pentru drama civililor. Noaptea, târziu, când am ajuns acasă, am stat să urmăresc ce se întâmplă acolo și mi-am zis că trebuie să mă implic în vreun fel. Dar nu știam cum. A doua zi dimineața, vineri, prietena mea, Roxana, m-a sunat și mi-a propus să plecăm la Vama Siret.

Până la sfârșitul zilei mi-am rezolvat lucrurile la birou, iar noaptea am plecat la drum. Inițial, luasem legătura cu un ONG local, le-am spus că o să venim să oferim o mână de ajutor. Însă pe drum, am observat că ONG-ul respectiv nu prea avea activitate, motiv pentru care am decis să facem lucrurile pe cont propriu. Așa că sâmbătă dimineața, după un drum de 8 ore de condus, ne-am trezit în Siret. Două fete, într-o mașină, cu niște rucsaci și cardurile personale de credit, fără niciun habar despre ce și cum aveam să facem.

Mobilizarea

Prima oprire a fost la primăria Siret. Acolo am întâlnit o angajată, părea excedată și vizibil îngrijorată. Am înțeles-o, într-un fel, pentru că, din senin, viața unui orășel de provincie a început să fie rostogolită în multe feluri. Doamna respectivă ne-a pus în legătură cu primarul, vice-primarul și cineva de la asistență socială. Și de acolo am început să ne mobilizăm. Când am ajuns sâmbătă, în Vama Siret, am găsit sute de mașini și de oameni care aduseseră alimente. Atât. În rest, era un haos generalizat, foarte mulți oameni care voiau să ajute, dar nu știau cum, ONG-uri multe care făceau ce puteau, autoritățile locale care habar nu aveau ce trebuie să facă și autoritățile centrale care lipseau.

Am încercat să mergem pe un fir logic, primul lucru pe care l-am făcut, după o scurtă analiză, a fost să identificăm nevoile de acolo. Și am avut noroc cu social media, am scris pe pagina mea, oamenii au preluat postarea și asta mi-a fost de mare ajutor. Scriam în acea postare că nu există coordonare, făceam apel la nevoia de a veni la Vama Siret cât mai mulți voluntari vorbitori de limbă ucraineană și rugam cetățenii să nu mai aducă alimente, pentru că sunt suficiente, iar nevoile refugiaților erau altele: cazare, transport, consultanță, consiliere. Postarea mea a ajuns în foarte multe grupuri și m-a ajutat enorm.

Cum ai intervenit concret

Am încercat să ajut cum pot. M-am implicat în organizarea locală, am făcut call to action-uri pe social media, pentru diverse probleme și situații, iar când m-am întors la București, împreună cu Roxana și Raluca, fetele de la Platforma The Future Is Now am început o strângere rapidă de fonduri, pentru a trimite o listă concretă de ajutoare în Ucraina. Pentru moment nu mă pot întoarce la graniță, dar voi încerca să ajut din București, atât cât pot. Însă vreau să adaug că puținul ajutor pe care l-am oferit în aceste zile nu ar fi fost posibil fără solidaritatea oamenilor, fără implicarea și bunătatea lor.

La graniță, probabil că nu voi uita prea curând ce am văzut. Am văzut disperarea și neputința mamelor care așteptau chiar și 30 de ore în frig, pe teritoriul Ucrainei, ca să treacă frontiera. Am văzut femei bătrâne istovite de frig și copii inocenți, cu nasurile roșii, care își vedeau de joaca lor.

Răspunsul românilor la solidaritate

A fost un val impresionat de solidaritate. Am primit sute de mesaje, toate de la oameni care voiau să ajute. De altfel, în mai puțin de 72 de ore, noi am reușit să strângem suma de 24 000 RON și un camion de 1 Tonă cu materiale donate de oameni. Primul camion cu lucruri a ajuns deja în Kiev și ne-am propus ca săptămânal să trimitem câte un transport, mai ales că suntem în legătură cu un ONG din Ucraina care ne furnizează constant informații despre nevoile stringente de acolo și, mai mult, prin intermediul lor avem culoar verde pentru ca lucrurile să ajungă în zonele cele mai afectate. Suntem recunoscători pentru tot suportul pe care l-am primit.

Ce te-a impresionat

Toate apelurile de ajutor venite din partea oamenilor m-au impresionat. Însă sâmbătă noaptea, mult după ora 12 a ajuns un domn în Vama Siret, aproape de vârsta a 3-a, care a venit din Deva, să ia o familie de refugiați acasă. Nu am găsit o mămică care să aibă nevoie să ajungă în acea zonă de țară, așa că domnul s-a întors acasă. L-am întrebat cum de s-a gândit să facă acest gest, istovitor, dacă mă întrebați pe mine să conduci atâtea ore, în noapte, iar domnul mi-a spus că mama lui, în al doilea război mondial, s-a refugiat în Ucraina și că acum este rândul lui să întoarcă binele poporului ucrainean.

Cel mai provocator în acordarea ajutorului

Însăși organizarea. Cum să ne organizăm suficient de bine, încât să fim eficienți și să ajutăm concret oamenii de acolo. Și a durat ceva timp până să ajungem la formula în care suntem acum. Telefoane multe, urmărit fluxurile de știri, stabilit contact etc.

Noi pregătim următorul transport cu o listă de nevoi făcută cu sprijinul colegilor de la ONG-ul din Ucraina. Acum, avem nevoie să adunăm saci de dormit, haine groase, pături, hrană pentru bebeluți, medicamente. Dar vom actualiza în cursul zilei de astăzi această listă.

Categoriile cele mai vulnerabile

Toți sunt vulnerabili sub o formă sau alta. Sunt oameni care și-au părăsit casele și viețile și au plecat într-o altă lume, cu un singur bagaj după ei. Iar dacă stăm să ne gândim că 95% dintre refugiații care ajung în România și în alte țări care au graniță cu Ucraina sunt mame singure...

Implicarea statului român

Autoritățile abia în cursul zilei de duminică au început să se organizeze. Până atunci, a fost un haos generalizat și sincope grave de logică. Nu sunt eu în măsură să apreciez sau nu implicarea statului, dar poate din poziția de voluntar care s-a implicat în această campanie, pot spune că autoritățile din România ne-au arătat, încă o dată (cel puțin la începutul acestei crize), lipsa de profesionalism. Am relatat pe pagina mea de Facebook câteva întâmplări de la Vama Siret, legat de lipsa de profesionalism a autorităților. Situații care par din Kafka.

Contact pentru donații

Oamenii mă pot găsi pe pagina mea de Facebook, Didona Goanță, acolo postez constant informații despre statusul acțiunilor pe care le facem.

Urmatorul transport se va face joi, pe 10 martie, si ca donatiile pot fi facute aici: - Donație în bani. Contul este acesta: Platforma The Future is NOW, Health Emergency Interventions/Plogging pentru Romania : Cod IBAN RO80BACX0000001448179001, deschis la Banca Unicredit Bank; cod de inregistrare fiscala: 37518029.