În comparație cu vizitatorii organici, cei care accesează website-ul tău dând click pe anunțurile de promovare au cu 50% șanse mai mari să cumpere produsele sau serviciile tale. Acest lucru demonstrează faptul că afacerea ta ar trebui să fie la curent cu tendințele Google Ads în 2022 și că nu trebuie să lipsească din strategia digitală pe care o ai.
Pentru a menține avantajul competitiv, iată câteva tendințe pentru anul 2022 ce îți pot crește performanța în online.
Automatizare PPC
Rapoartele au indicat o creștere rapidă a pieței globale de automatizare. Mai mult decât atât, a fost prognozată o creștere a pieței de peste 83 de miliarde de dolari pentru segmentul de automatizare a proceselor în 2021. Deoarece automatizarea continuă să fie o parte integrantă a marketingului, pay-per-click (PPC) devine, de asemenea, o tendință populară în 2022 și în anii ce vor urma.
Cum va deveni mai importantă automatizarea PPC Google Ads în 2022? Anunțurile de promovare vor putea fi testate, determinând astfel anunțurile neperformante, dar vei primi și recomandări ce pot fi automatizate care să te ajute să faci ajustările necesare pentru campaniile Google Ads.
De la analiza datelor, utilizarea statisticilor, până la identificarea celor mai eficiente calls to action (CTA), automatizarea procesului de promovare prin Google Ads te va ajuta să îți atingi obiectivele de marketing și prin urmare, de afaceri.
Inteligența Artificială (AI)
Inteligența artificială (AI) nu este o tehnologie sau o tendință nouă. Cu toate acestea, va contribui la modelarea lumii digitale în special a campaniilor PPC din Google Ads, nu doar în 2022, ci și în anii următori. De exemplu, va fi mai ușor să înțelegi performanța anunțurilor de promovare pe baza scorurilor de calitate.
Cuvintele cheie ineficiente vor fi optimizate și vor fi recomandate cele cu un impact mult mai mare în piață sau mult mai eficiente pentru afacerea ta. Ofertele sunt, de asemenea, automatizate și analizate pentru a obține cel mai mare trafic. AI (inteligența artificială) se extinde la predicția ratelor de clic pentru anunțurile viitoare.
Călătoria consumatorului (Customer Journey)
În trecut, strategiile PPC din Google Ads se concentrau asupra conținutului care să satisfacă algoritmii și să atragă atenția consumatorilor. Între timp, aceste lucruri s-au schimbat. Tendința PPC din 2022 va îndemna afacerea să înțeleagă dorințele și nevoile consumatorilor. Acest lucru înseamnă că performanța marketingului online va fi determinată de relevanța campaniilor din punctul de vedere al consumatorilor și modul în care tu îi abordezi - de la imagini vizuale, la text și preferințele lor de păstrare a anumitor informații (date personale).
Amplificându-ți viziunea despre publicul tău și urmărind călătoria acestuia, poți construi strategii mai bune pentru campaniile tale PPC din Google Ads.
Date primare (First-Party Data)
În timp ce cookie-urile generează mai multe reclame online, Google a raportat că acestea (cookies) vor fi disponibile numai până în 2023. Specialiștii în marketing trebuie să înceapă să caute alternative și să se asigure că vor respecta în continuare noile reguli și reglementări atunci când acumulează date. Aici intervin datele primare.
Majoritatea colectează deja astfel de date, inclusiv numele și email-urile vizitatorilor care ajung pe website sau care au plasat o comandă. Aceste informații pot fi obținute în continuare prin utilizarea Google Ads, abonare la newsletter sau rețele sociale, doar că totul va fi mai sigur pentru consumatori.
Eficacitatea este mai presus de eficiență
Majoritatea dintre noi și în special marketerii se bazează pe eficiență, pe rezultate cu costuri reduse - nu pe eficacitatea care ajută la obținerea de consumatori care devin clienți reali și prin urmare asigură creșterea veniturilor. Cu toate acestea, un marketer înțelept știe că numărul de clienți potențiali nu este singurul obiectiv al unei campanii de promovare.
În schimb, trebuie să-i faci pe consumatori vedeta campaniei tale PPC pentru a antrena algoritmii și a vedea tipul de conversie care duce la noi clienți reali. Când vine vorba de Google Ads, poți adopta cea mai comună metodă, care implică integrarea directă a CRM-ului tău în Google Ads.
Acest lucru se poate face manual în cazul în care nu există nicio opțiune pentru integrare directă. Este posibil să trebuiască să investești mai mult în clienți potențiali de calitate superioară, dar costurile vor scădea treptat, mai ales dacă acești clienți potențiali devin clienți reali și te ajută la creșterea performanței și a încasărilor.
Performanța Google Ads și PPC în 2022
Pe măsură ce lumea marketingului continuă să se schimbe, trebuie să te adaptezi rapid la cele mai recente tendințe Google Ads și PPC pentru a-ți stimula afacerea. În 2022, pregătește-te să maximizezi avantajul automatizării PPC, AI, date primare și alte schimbări.