Mi-e tare mila de ghost-urile care nu iau premii.
Si mai mila mi-e de cei care in timpul lor liber - din ambitie - sau intre 9 si 6 - ca politica de agentie - s-au scremut sa produca un super-ad. Si nu le-a iesit.
Pentru ca ei, saracii, nu mai au nici o scuza.
De data asta clientul nu a fost de vina.
Brieful nu a fost prost, iar strategul nu i-a f***t la cap cu relevanta pentru target.
De data asta el, copywriter-ul de ghost-uri, si-a bagat singur mortul in casa. Ghost-ul lui trebuia sa se intoarca din lupta incarcat de bling-bling, de flash-uri si zdranganele mai ceva ca un pom de Craciun din piata centrala a unui oras de provincie. Si cand colo, i s-a dat dismissed! Cu un cascat plictisit, ad-ul a fost trimis la plimbare. Pe centura, unde-i e locul. Printre alte consecinte si alternative de duzina boite strident pentru a masca falsitatea demersului din spatele lor.
Copywriter-ul stie ca si-a furat-o. Iar asta il racaie.
Un gand mai urat ca toate brosurile nescrise care il asteapta sa se apuce de ele ii apare in cap: daca nici macar asa la liber n-a fost in stare sa rupa gura targului, atunci cand?
In momentul asta de luciditate intelege ca valoarea lui e data de valoarea ghost-ului sau. Ca a vrut cu tot dinadinsul sa fie mare si nu a reusit decat sa isi dea seama cat e de mic.
Nasol.
De-asta mi-e mila de ghost-urile care nu iau premii. Nenorocesc copywriter-ii. Asa ca, pe aceasta cale, as dori sa adresez o rugaminte tuturor celor care vor face parte pe viitor dintr-un juriu: Domnilor, doamnelor, va rog, premiati toate ghost-urile!
