M-am enervat din nou zilele trecute! Si de data asta nu a fost un client, nu a fost nici sefa, nici macar colegii mei de birou care s-au apucat de karaoke in timp ce incercam sa scriu un comunicat de presa. A fost un alt articol citit in care mi-e dat din nou sa aflu ca, in afara Bucurestiului, in frumoasa noastra tara nu prea avem cum sa vorbim de public relations.
M-a doborit orgoliul? Mi-au murit laudatorii? Nu prea cred. Pentru ca am, din pacate, suficienta modestie in oasele mele de PR de provincie. Si atunci, ce-mi veni? De ce in loc sa-mi vad eu de munca mea si clientii mei si sa le iau in continuare bani pe un PR care nu exista stau sa am enervez pe niste rinduri de revista?
Pentru ca nu e cinstit. Pentru ca exista oameni in comunicare si dupa tablita de Bucuresti si s-ar putea ca ei sa fie la fel de mihniti ca si mine ca nimeni nu se deranjeaza sa accepte macar ca exista, darminte ca exista cu un rost foarte clar.
Cind am inceput sa lucrez in acest domeniu acum 5 ani, fostii mei colegi de presa nu prea intelegeau ce am eu de gind sa fac la Vitrina. S-au obisnuit in timp, la fel cum in timp s-au obisnuit si clientii ca au nevoie de servicii de public relations, ca publicitatea nu e totul. Da, orice PR din provincie se poate plinge ca e inca un neinteles. Ca trebuie sa ne justificam si ultimul cent pe care il luam pentru serviciile noastre, ca lucram pentru un eveniment cu fee-uri care in Bucuresti se percep pentru scrierea unui comunicat de presa. Ca inca luptam sa convingem companiile ca este absolut necesar ca in organigrama sa aiba cel putin o pozitie pentru un om specializat in comunicare. Ca daca te suna un ziarist ar fi frumos sa-i si raspunzi etc.
Nu e usor nici pentru PR-ii din companii. Putini citi sunt si-au cistigat cu greu pozitia si lupta merge mai departe. Lupta pentru a fura un ban de la marketing, lupta de a convinge managementul ca da, e util sa faci PR, ca daca ai o informatie buna pentru presa nu merita sa o stii doar tu. Sa nu-ti fie frica daca te cauta presa, nu e neaparat ceva de rau. Sa dea libertate omului de comunicare si sa uite ca doar "sefu' mare" le stie pe toate. Ca daca porneste o actiune de CSR, nu trebuie sa-l intrebe apoi citi clienti noi a cistigat compania pentru ca a renovat un parc. Sau macar sa-l asculte cind ii spune ca nu poti aparea la televizor cu camasa in dungi de 7 culori.
Dar asta nu inseamna ca nu existam. In conditiile date, incercam sa facem cit mai mult posibil. E mai putin vizibil ce facem si poate si noi ne laudam cu proiectele noastre prea putin. Dar nu cred ca asta e solutia: sa iesi in fata si sa te bati cu pumnii in piept. Daca un ziarist care vorbeste cu tine cel putin odata pe saptamina este in stare sa spuna ca in provincie nu exista PR, atunci memoria unora e foarte scurta.
Gata, mi-am varsat nervii. Ma duc sa mai un lucrez un pic la PR-ul care nu exista. Ah, sa nu uit! Imi cer scuze tuturor celor care stiu ca exista PR in provincie, colaboreaza foarte bine cu el, schimba idei si ii e chiar prieten. Iar celor care n-au avut rabdare sa citeasca tot acest text, le dau direct concluzia: exista PR si la tara! Poftiti, e proaspat!
Comentarii
In rest, numai ei-adica-tot ei, "capitalistii"!
Simona