În luna februarie, începe a doua etapă a Programului „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale iniţiat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Cele 33 de idei de proiecte culturale câştigătoare ale apelului deschis „Bucureşti RE:imaginat” din octombrie 2021 urmează să fie consolidate şi dezvoltate în cadrul unui Incubator ce se va desfăşura online, între 21 şi 25 februarie 2022. Programul „București Re:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale îşi propune dezvoltarea unui portofoliu de idei care oglindesc nevoile culturale majore ale orașului şi este dezvoltat în parteneriat cu Fundatia The Institute, DC Communication SRL, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecţilor din România, Nod Makerspace, Zeppelin, Attila Kim Architects, Insula 42, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului București.
Gândit ca un instrument de susţinere şi implicare a persoanelor din comunitatea creativă în dezvoltarea oraşului, Programul „Bucureşti RE:imaginat” oferă, în etapa Incubatorului, îndrumare celor 33 de artişti, urbanişti, cercetători şi sociologi selectaţi în urma apelului deschis de anul trecut. Astfel ARCUB împreună cu partenerii programului va acompania iniţiatorii ideilor câștigătoare pentru a clarifica bugetul și alte detalii ale acestora și pentru a pregăti proiecte de impact pe termen lung pentru viitorul oraşului.
Printre ideile care intră, în luna februarie, în Incubatorul „Bucureşti RE:imaginat” se numără proiecte culturale care cresc atractivitatea spaţiului public pentru locuitorii oraşului, care contribuie la descentralizarea ofertei culturale, precum şi proiecte care aduc împreună cetăţenii oraşului şi care contribuie la consolidarea identităţii comunitare şi de cartier.
Pe parcursul celor cinci zile ale Incubatorului, finaliştii Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” discută despre proiectele propuse şi beneficiază de şedinţe de consiliere şi masterclass-uri susţinute de specialişti în urbanism şi patrimoniu, arhitecţi şi antreprenori în industrii creative. Seria de masterclass-uri din cadrul Incubatorului „Bucureşti RE:imaginat” va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a ARCUB.
În cea de-a treia etapă a Programului „Bucureşti RE:imaginat”, ideile perfecţionate în cadrul Incubatorului vor fi prezentate public în cadrul unui Târg de idei. Evenimentul este programat pentru luna martie 2022, la ARCUB şi va avea invitați reprezentanți ai unor organizații publice și private și ai mediului de business în vederea implementării proiectelor pe parcursul anului 2022.
Aflat la prima ediție ediție, Programul „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale își propune dezvoltarea unui portofoliu de idei transformatoare pentru oraş şi implementarea acestora cu ajutorul unor finanţatori publici şi/sau privaţi. Astfel, pe 28 octombrie 2021, „Bucureşti RE:imaginat” a lansat un apel de idei de proiecte culturale deschis exclusiv persoanelor fizice sau grupurilor de persoane active în viața creativă a Bucureștiului. Din cele 72 de oferte culturale depuse, o comisie de experţi culturali a ales 33 de idei de proiecte finaliste care au fost premiate cu câte o bursă în valoare de 5000 lei. Ideile finaliste intră în februarie 2022 în cadrul unui Incubator în vederea pregătirii pentru etapa finală Târgul de idei, eveniment de prezentare publică a ideilor în luna martie 2022, la ARCUB. Ideile selectate în urma apelului vor fi implementate până la finalul anului 2022 de ARCUB împreună cu partenerii programului.
„Bucureşti RE:imaginat” se desfăşoară în parteneriat cu Fundația The Institute, DC Communication SRL, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, Nod Makerspace, Zeppelin, Attila Kim Architects și Insula 42, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului București.
Participanţii la Incubatorul Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” sunt Claudiu Cobilanschi, Claudiu Komartin, Anamaria Pravicencu, Vasile Leac, Mugur Grosu, Monica Gabriela Mureșanu, Oana Sorina Pavăl, Ana Ilina Schileru, Bogdan Mihalache, Adrian Schiop, Maria Bîrsan, Maria-Livia Onete/Eduard Marian-Bălaș, Ana Maria Hariton / Maria Duda, Robert Claudiu Bălan, Andrei Cosmin Pojoranu, Oana Mărgineanu - Grupul Salamandre, Andreea Istrate/Loredana Brează, Laura Andreea Mateescu, Andrei Bîrsan, Maria Ionescu-Mariț/ Stanca Manoleanu/Smaranda Ciubotaru, Radu Popescu, Daniela Palimariu, Cosmin Manolescu, Cristina Toma, Ana-Maria Toma/Sorana Greuceanu, Ruxandra Simion/Iulia Verdeș/Silva Helena Schmidt, Marian Râlea, Loredana Munteanu, Oana Mihăescu, Alina Uşurelu, Raluca Ana-Maria Iacob, Sian Brie, Platforma Corp.: Cosima Maria Opârtan, Admina, Chlorys Huluba Iselin Luisa, Diana Păun, Dana Pârvulescu, Maria Mandea, Doriana Memet.
Parteneri media: IQads, SMARK, Agerpres și Spotmedia.ro.
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.