Îi place să trăiască sub cerul liber și să fie cât mai aproape de natură pentru că îi datorăm respect, la fel cum ea ne oferă libertate, crede fotograful și film maker-ul Răzvan Dima. De obicei își lua un bilet doar dus și rucsacul cu sculele de fotografiat sau filmat, până acum 2 ani când a decis să se bage și în afaceri, la cârma unui bistro vegan din Constanța. Doar că munca în horeca nu face casă bună cu spontaneitatea de care ai nevoie când te înhami la un proiect artistic.
Prin fotografie m-am apropiat de oameni. Nu mai pot fotografia un necunoscut fără să schimb o vorbă cu el și dacă e rost să-i aflu povestea cu atât mai bine.
În prezent, Răzvan lucrează la un proiect foto despre litoralul românesc și un film documentar în jurul fabricii de sticlă Avrig. L-am făcut să lase camera jos pentru a ne spune în scris despre aventura lui în lumea fotografiei și a filmului.
Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru fotografie & video
Am luat contact cu arta fotografică încă din copilărie, bunica mea era fotograf pe atunci. Pot spune că am copilărit în camera obscură ajuntând-o la developatul și măritul filmelor. Apoi colecția mamei de reviste Beaux Arts pe care le primea de afară la începutul anilor 90’ și galeria de artă Amfora unde obișnuiam să-mi petrec vremea atunci când mama picta.
Primul aparat foto
Primul aparat de fotografiat a fost un Praktica pe film pe care l-am primit de la bunica mea. A stat o vreme neatins. Uitându-mă în urmă, da, clar văd o evoluție. Bag de seamă că cel mai mult s-a schimbat perspectiva cu care mă raportez asupra mediului. Atât în ceea ce privește abordarea artistică cât și atitudinea mea, am devenit congruent cu valorile mele.
Cu timpul mi-am dat seama că nu pot fotografia orice, că fotografia trebuie să transmită un sentiment, să miște ceva în universul meu.
Mentori & modele
Am rădăcini jurnalistice, ambii părinți au lucrat în televiziune, așa că introducerea a fost ușoară. Am lucrat cameraman pentru mai multe televiziuni și am avut parte de colegi de la care am avut de învățat. În vreme aceea eram pasionat de film, mergeam des la cinematecă și nu ratam niciun workshop în domeniu. Am avut ocazia să-i întâlnesc pe Marius Panduru, Vivi Drăgan Vasile, Boris Mitic, Bela Tarr sau Francesco Berta. Atunci m-am apucat mai serios de fotografie. Scriitori, pictori, regizori, scenografi, fotografi, actori sau muzicieni, de la toți am luat câte puțin și continui să iau.
Când pasiunea devine job
Lucrând în presă ani buni, mi-am transformat pasiunea într-o profesie care mi-a asigurat partea financiară cu succes și totodată mi-a oferit șansa de a călători și de a experimenta situații limită. Îmi revine în minte mereu călătoria pe frontul din Siria și tot ce a însemnat ea. Apoi n-am mai rezonat cu televiziunea și nu mai credeam deloc în valorile pe care le promova, așa că m-am aruncat în lumea asta “liberă” neștiind cât de adâncă este apa. Pot spune că am avut noroc și primul client a fost o agenție mare de publicitate. Am investit tot ce am câștigat atunci într-un aparat de fotografiat și i-am dat bătaie.
E clar că odată cu vremurile și cerințele clienților s-au schimbat. A devenit și mai provocator să comprimi un mesaj în 30 de secunde, să filmezi sau să fotografiezi în format Insta.
Temele și sbiectele abordate
Fac aproape tot ce-mi trece prin gând cu ajutorul lentilei. Fotografia este instrumentul prin care îmi materializez imginația. Oricât de egoist și narcisist ar suna, cel mai mult îmi place să mă fotografiez pe mine. Este mai mult un act performativ, uneori e ca o meditație.
Lumea văzută prin lentilă
Fotografia m-a învățat să trăiesc viața din plin, să mă bucur de lumină, să nu renunț, să am răbdare și să privesc toate astea din exterior, căci atunci când se întâmplă apar și cadrele bune.
Herzog spunea “Only a few people can see but most people don't even look” .
Prin fotografie m-am apropiat de oameni. Nu mai pot fotografia un necunoscut fără să schimb o vorbă cu el și dacă e rost să-i aflu povestea cu atât mai bine.
Întrebarea e cum și-a schimbat societatea percepția față de aparatul de fotografiat?
Trick-uri pentru relaxarea subiecților
Preludiul. Recunosc că mi-a luat ceva până să mă prind cum stau lucrurile în cee ce privește lucratul cu modele sau cu oamenii. E foarte subțire sârma pe care pășești spre încrederea subiectului. Este și puțină sociologie și puțină psihologie acolo, e un proces într-o continuă învățare.
Un shooting memorabil
Memorabil a fost atunci când împreună cu câțiva prieteni am pornit spre satul Ceuaș să documentăm schimbul de experiență între doi muzicieni francezi și muzicanții romi. Vreme de mai multe zile am locuit în casa unuia dintre romi. A fost fascinant, schimbul de experiență ne-a implicat și pe noi, realizatorii. Ca într-un film de Kusturica, am cântat, am filmat, am băut și am dansat cu toții, noapte, zi, nu mai conta.
Publicul și fotografia
În fotografie ca și în celelalte arte trebuie să știi să vorbești pe limba ta, să te exprimi. Iar prin naturalețea asta cred că poți să câștigi autenticitate și odată cu asta, public.
Cred că publicul ar trebui să dea mai multă importanță fotografiei, să petreacă mai mult timp în fața ei, să o citească și să înțeleagă că dincolo de acea imagine se află lumea și sensibilitatea fotografului.
Ce schimbări a adus social media
Pfai… ce mă bucură întrebarea asta. Sunt fascinat de calitatea materialelor media din online, aici mă refer mai mult la Instagram. Cred că există și competiție și inspirație și narcisism și epatare dar toate astea nu fac decât să aducă un plus calitativ conținutului media (cel puțin în proximitatea bulei mele).
Toate platformele astea sunt scenă pentru mulți tineri talentați, iar aprecierea altora contează mult în evoluția lor. E drept sunt și părți negative dar depinde de fiecare cât de mult se lasă sufocat de cantitatea de informație.
De la artă la bistro vegan
Există artă și în Horeca. Entuziasmul de ceva nou și faptul că mă întâlneam într-un parteneriat de afaceri cu fratele meu, mi-au dat elan. Pe parcurs au apărut resonsabilitățile iar mai apoi provocările. Fără experiență, m-am trezit la cârma unei corăbii navigând pe valuri pandemice, iar asta nu a fost deloc ușor.
Experiența cu bistroul m-a ordonat un pic și, pentru că nu am mai avut vreme de umblat am scos de la “sertar” proiecte vechi, neterminate cărora le-am dat formă. Însă cu timpul, mi-am dat seama că nu mai pot fi atât de spontan cât să-mi arunc camera și câteva haine într-un rucsac apoi să-mi iau un bilet doar dus iar asta mă cam frustra. În horeca trebuie să fii all in, iar eu eram undeva între chin și all in. Așa că, mi-am pus rucsacul în spinare și am luat-o pe drumul meu, întorcându-mă la freelancing.
Scena culturală de la Constanța la Sibiu
La Constanța scenetele de pe stradă iau locul celor din teatru, în timp ce scena culturală urmează să fie montată, doar că de ani buni cei care ar trebui să facă asta se ceartă pe șuruburi neștiind de unde să înceapă.
La Sibiu mergeam anual pentru festivalul de teatru, așa am și ajuns să-mi fac prieteni și la un moment dat să și locuiesc acolo. Mereu se întâmplă câte ceva, poți merge la teatru și nu trebuie să fie neapărat sâmbătă pentru asta, ador programul filarmonicii și îmi place să văd filme europene la Arta, un cinematograf mic de cartier.
Fotografia de scenă
Îmi place lumea teatrului, total diferită față de lumea de afară. Aici pășești în universul regizorului. Citesc scenariu, stau cuminte în sală la repetiții, urmăresc indicațiile regizorale și evoluția decorului. Cred că în fotografia de teatru esența este să transmiți privitorului o întreagă scenă într-un singur cadru care să vorbească de la sine.
Filmări din barcă pentru X Cat powerboat
La X Cat am ajuns să lucrez prin intermediul unei case de producție din România. E total altceva față de ce fac aici în țară, acolo se muncește intens. Pe parcursul instalării evenimentului cât și în timpul cursei apar probleme tehnice pe care trebuie să le rezolvi din mers cu ce ai la îndemână, ca la cursă. :)
Echipa este formată din italieni, portughezi, români și mai nou ni s-au alăturat și greci. Îmi place acest mix, e o dinamică bună între noi.
Urmează un film documentar și foto pentru Greenpeace
Acum lucrez la un film documentar, a cărui acțiune se petrece în jurul fabricii de sticlă de la Avrig.
La Constanța am început un nou proiect foto despre litoral. Îmi place litoralul românesc în extrasezon, mă inspiră. Atmosfera statică și izul de mahala mă duc mereu cu gândul la filmele lui Nury Blidge Ceylan.
Colaborarea cu Greenpeace a venit mănușă, marea parte a timpului meu liber decurge afară în natură. De fapt e mai mult decât o colaborare, e o datorie față de mediul înconjurător. A venit momentul să punem umărul, natura are nevoie de noi toți, trebuie să o protejăm pe cât putem și să-i oferim respect la fel cum ea ne oferă liniște și libertate. Ador să trăiesc sub cerul liber, viața mea e strâns legată de natură. Fac trekking și escaladă și uneori alergare montană.
