[Viață de ONG-ist] Ioana Ciuhan: Multă lume are impresia că oamenii din ONG-uri sunt niște eroi care se jertfesc pentru alții. Asta e o mentalitate toxică de care trebuie să scăpăm

În primul an de facultate, Ioana Ciuhan făcea voluntariat într-un centrul local de Cercetași. Acela a fost primul contact cu domeniul non-guvernamental în care a continuat să se învârtă și după facultate, lucrând timp de 8 luni ca voluntar pentru diverse proiecte din Tanzania. În timpul unui proiect care aborda educația menstruală, Ioana a simțit că e nevoie și în România de o inițiativă care să le vorbească adolescenților pe înțelesul lor despre astfel de subiecte, iar în 2019 a fondat asociația Iele-Sânziene. Misiunea ONG-ului este să sprijine fetele și femeile, venind către ele cu informații despre menstruație, relații sexuale, pubertate și consimțământ. În 2022 atelierele marca Iele-Sânziene își propun să ajungă la cât mai mulți beneficiari, de aceea se vor adresa și băieților prin proiectele lor.

Pe parcurs, lucrând la firul ierbii cu oameni, mi-am dat seama că e imposibil să schimbi un sistem defect de ani de zile printr-un proiect de 6 luni sau 12 luni, oricât de bine l-ai gândi. Dar asta nu înseamnă că nu schimbi totuși niște lucruri, niște comportamente, niște atitudini. În cazul nostru, de pildă, la finalul unui atelier de educație menstruală și despre pubertate cu 10 adolescente, nu vom schimba dramatic situația sărăciei menstruale în România sau lipsa accesului la educație sexuală, dar cele 10 fete vor ști din acel moment ce înseamnă consimțământul, ce sunt infecțiile cu transmitere sexuală, ce e menstruația etc.

De multe ori, să fii ONG-ist în România înseamnă să lucrezi cot la cot cu burnout-ul, asta pentru că responsabilitățile sunt multe, iar echipa e mică și timpul scurt. Cu toate astea, apare mereu ceva care face ca totul să merite și care îi reamintește Ioanei despre importanța muncii ei. Mai multe despre ce înseamnă să lucrezi în acest domeniu, provocări și satisfacții, ne-a povestit chiar ea în rândurile de mai jos.

Primul contact cu mediul ONG

Contactul meu cu lumea ONG-urilor a început în primul an de facultate, cand m-am înscris într-un centru local de Cercetași. Deși făceam lucruri care îmi plăceau mult, lucrând cu copii mici și promovând activitățile în aer liber, nu a durat mult până să îmi dau seama că valorile din echipa respectivă - foarte conservatoare și pe alocuri discriminatorii - erau total diferite de ale mele. Am continuat să caut un loc unde să simt că aparțin, așa că am aplicat pentru un internship în cadrul programului educațional Ajungem MARI, unde am rămas în echipă mai mult de 2 ani și jumătate. A fost o perioadă foarte frumoasă de creștere pentru mine, unde am învățat foarte multe lucruri atât despre mediul non-profit din România, cât și despre mine. Pot spune cu ușurință că e locul în care mi-am pus bazele ca ONGistă și, deși nu a fost totul roz și ușor, rămâne un loc foarte special în ochii mei.

Cum ai stiut ca vrei sa lucrezi intr-un ONG

După experiența intensă de la Ajungem MARI, unde am îndeplinit pe rând (și uneori simultan) mai multe roluri, am avut nevoie de o pauză pentru că mi se părea că nu știu ce vreau să fac în continuare, însă cumva am ajuns să mă îndrept tot spre zona de ONG, lucrând ca voluntar în diverse proiecte în Tanzania, țară în care am petrecut în total 8 luni. Așa mi-am dat seama că lucrul într-un ONG e potrivit pentru mine. Deși nu cred în ideea că trebuie să facem același lucru toată viața, momentan nu mă văd făcând altceva, așa că îmi dedic tot timpul Asociației Iele-Sânziene, pe care am fondat-o la finalul lui 2019, după ce am avut un proiect de educație menstruală în Tanzania și am realizat cât de importantă și necesară este pentru adolescente.

Proiectele asociației

Toate proiectele de la Iele-sânziene îmi sunt dragi, toate sunt create de noi după ce am identificat anumite nevoi în rândul grupurilor țintă cu care lucrăm.

Obiectivele pentru 2021 ale ONG-ului

Misiunea noastră este să venim în sprijinul fetelor și femeilor care au nevoie de resurse și informații cu privire la pubertate, menstruație, relații sexuale, așa încât să fie sănătoase și independente. Prin toate proiectele pe care le derulăm promovăm egalitatea de gen și de șansă, solidaritatea feminină și sustenabilitatea.

Trăim într-o societate postcomunistă în care feminismul, sexualitatea, menstruația sunt subiecte tabu, învăluite în rușine, iar acest lucru ne afectează foarte mult viața de zi cu zi, în special pe adolescenții și tinerii care trec prin schimbări firești și nu au acces la informații potrivite pentru ei. Alături de alte ONG-uri din domeniu și de oameni dedicați, și noi muncim să schimbăm acest lucru și să ne asigurăm că tinerii primesc resursele de care au nevoie ca să se dezvolte armonios, într-o societate incluzivă, cu mai multă egalitate.

Aș zice că unul dintre cele mai ambițioase planuri pentru 2022 e extinderea rețelei de activiști și traineri pentru a putea ajunge la cât mai mulți tineri - începem așadar să susținem ateliere și pentru băieți, nu doar pentru fete.

Perspectiva de la început asupra ONG-urilor

Înainte să lucrez în domeniul ăsta mi se părea că e o zonă bazată doar pe voluntariat, și foarte boemă și creativă. Ulterior mi-am schimbat total părerea, am înțeles și experimentat că cele mai multe organizații nu există doar pe bază de voluntariat, iar ăsta e un lucru perfect normal. Acum știu că a lucra într-un ONG e un job ca oricare altul, în care poți să lucrezi part-time sau full-time, doar că adesea motivația și scopul final diferă puțin. Multă lume are impresia că oamenii din ONG-uri sunt niște eroi care se jertfesc pentru alții și, deși e o muncă foarte solicitantă, mi se pare că asta e o mentalitate foarte toxică de care trebuie să scăpăm. Oamenii din ONG-uri sunt oameni ca toți oamenii, care au aceeași capacitate de lucru și aceleași și facturi de plătit. ONG-urile suplinesc anumite nevoi ale societății de care statul nu se ocupă. Rolul lor este de multe ori esențial pentru că fără ele nu am identifica anumite probleme și nu am începe să le rezolvăm, fie punând presiune asupra autorităților, fie pe cont propriu.

Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până

Că foarte multe comportamente stau la baza unor sisteme învechite și discriminatorii în care am trăit și că schimbarea nu e deloc ușoară, dar și că atât lucrurile bune, cât și cele mai puțin bune tot cu oameni se fac. Cred că am învățat să iau lucrurile așa cum vin, mai ușor.

Cea mai grea experiență prin care ai trecut în ONG

N-aș putea să numesc o experiență acum. Sunt multe situații în care am fost foarte dezamăgită, și asta pentru mine e cea mai urâtă senzație pentru că te lasă fără energie. Dar cum spuneam, încerc să iau lucrurile mai ușor și asta mă ajută.

Ce inteleg gresit oamenii despre ONG-urile din România

Cred că una dintre ideile greșite pe care le au mulți oameni cu privire la ONG-uri e cu privire la activitatea și proiectele pe care acestea le derulează. Nu de puține ori am auzit că x proiect e un nimic, sau că y activitate nu ne va salva, că nu schimbă nimic. E o mentalitate foarte greșită din punctul meu de vedere. Dar o înțeleg perfect pentru că și eu obișnuiam să văd lucrurile așa și să am obsesia asta să facem doar proiecte și activități complexe, în care se întâmplă multe lucruri, se schimbă multe lucruri. Pe parcurs, lucrând la firul ierbii cu oameni, mi-am dat seama că e imposibil să schimbi un sistem defect de ani de zile printr-un proiect de 6 luni sau 12 luni, oricât de bine l-ai gândi. Dar asta nu înseamnă că nu schimbi totuși niște lucruri, niște comportamente, niște atitudini. În cazul nostru, de pildă, la finalul unui atelier de educație menstruală și despre pubertate cu 10 adolescente, nu vom schimba dramatic situația sărăciei menstruale în România sau lipsa accesului la educație sexuală, dar cele 10 fete vor ști din acel moment ce înseamnă consimțământul, ce sunt infecțiile cu transmitere sexuală, ce e menstruația etc.

Viața de ONGist in România

Cred că viața de ONGist în România e similară cu cea de antreprenor, dar în varianta non-profit. În punctul în care suntem noi acum nu există stabilitate financiară, echipa e subdimensionată și de multe ori aproape de burnout. E un job cu highs și lows, ca toate job-urile (cred), doar că mult mai intense, ceea ce poate fi uneori obositor. Dar sigur că satisfacțiile sunt foarte mari, fiind emoționale, și de fiecare dată când crezi că nu mai poți, se întâmplă ceva bun și frumos și primești un boost și you keep on going. Probabil dacă ar citi un terapeut asta ar spune că nu e prea sănătos. Adevărul e că poate fi un mediu frumos de lucru, dar este și toxic, din cauza contextului, presiunii, economiei - noi lucrăm constant la modalități prin care să schimbăm anumite obiceiuri proaste așa încât să avem mai multă grijă de noi și sănătatea noastră mintală. Am învățat pe propria-mi piele că dacă n-ai spațiu pentru tine, n-ai unde să faci loc și pentru alții.

Ce s-a schimbat în bine în ultimii ani

Îmi place că acum ONG-urile sunt mult mai deschise la colaborare și cooperare. Deși aplicăm la aceleași finanțări și asta ne pune într-o oarecare competiție, sunt convinsă că suntem mult mai eficiente atunci când lucrăm împreună, cu răbdare și înțelegere, împărtășindu-ne resursele și făcând schimb de idei și experiențe. Cu toate astea, încă există (sau a apărut?) ideea de gatekeeping, ceea ce e puțin frustrant, mai ales în acest domeniu, dar știind cât de multe piedici sunt la nivel extern, pot să înțeleg de ce tranziția spre cooperare e mai dificilă decât în alte țări.

Gândul renunțării

Da, mă gândesc la asta de fiecare dată când îmi amintesc că nu avem stabilitatea financiară necesară să ne mărim echipa ca să putem să lucrăm mai bine și ușor la proiectele asociației. Dar nu o fac într-un mod serios, evident. Când chiar nu-mi mai e bine într-un loc, renunț - am scăpat acum ceva timp de complexul salvatorului. Dar încă mi-e drag de iele și cred tare mult în cauza noastră și în proiectele pe care le derulăm, așa că momentan încerc alături de Oana, jumătatea asociației, și cealaltă colegă a noastră, Alexandra, să ajungem la o formulă sustenabilă și eficientă pe termen lung și să ajutăm cât mai multe adolescente să își cunoască corpul și să aibă acces la resurse și informații.

Dacă România ar fi un organism, ce organ ar fi ONG-urile ei

Hm, mi-aș dori să știu mai multe despre organe acum, ca să fac o comparație mai validă. Dar aș zice plămânii. Pentru că ne ajută să filtrăm aerul pe care îl respirăm și să eliminăm dioxidul de carbon în exces, fix așa cum ONG-urile intervin acolo unde statul nu o face, pentru o societate sănătoasă.