Cât succes ai putea avea dacă te-ai CONCENTRA la maximum?
Cum ți s-ar schimba viața în bine dacă ai AMÂNA MAI PUȚIN?
Cartea de față este pentru tine?
Da, dacă vrei să învingi procrastinarea, să elimini obstacolele care te țin pe loc și să te concentrezi cât mai mult, astfel încât să îți transformi visurile în realitate. Cum ar arăta viața ta dacă ți-ai învinge tendința de a procrastina astfel încât să îți atingi potențialul maxim? Vei găsi aici sfaturi și idei testate în timp, care îți vor schimba viața, cariera și lumea în care trăiești. Dacă simți acum mai mult ca niciodată că trebuie să te concentrezi asupra lucrurilor cu adevărat importante și să elimini din viața ta balastul, atunci citește această carte.
În cei 20 de ani de carieră, Keith Abraham a devenit unul dintre cei mai cunoscuți speakeri care explică și altora ce înseamnă să trăiești o viață plină de pasiune. S-a dedicat cercetării, educării și colaborării cu oameni pe care îi ajută să își descopere pasiunea și să o transforme într-un atu pe plan personal și profesional. A scris patru bestselleruri, publicate în 12 limbi străine și și-a prezentat mesajele unice și inspiraționale în fața a peste un milion și jumătate de persoane din 23 de țări, ajutându-și cititorii și publicul să își atingă peste 14 milioane de obiective.
Best-selling autor, keynote speaker multipremiat, creator de conținut, consultant pentru branduri ca Toyota, Lexus, AIA, NAB, Westpac și Toshiba. Acesta este astăzi Keith Abraham - lider mondial pe subiectul performanței alimentate de pasiune. Nu e deloc rău pentru un tip care a abandonat școala și care habar nu avea ce vrea să facă în viață, așa-i? Dacă Keith ar fi întrebat cum poți să devii dintr-un pierde-vară un expert mondial în performanță, răspunsul lui ar suna așa: Sunt exemplul viu al propriei mele lucrări. Viața este prea scurtă pentru a o trăi fără obiective personale și pasiune. Scrierea primei cărți a fost, așadar, unul dintre primele 100 de obiective aflate pe lista lui Keith. De atunci a publicat alte 4 cărți care au fost traduse în 12 limbi. În cărțile sale, printr-o serie de lecții, tehnici și instrumente, Keith îi provoacă pe oameni să-și descopere pasiunea în viață, să o valorifice, transformând-o în capital profesional și personal.
Video: Autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura Amaltea.
Info:
Titlul original: Focus
Ediția 2015, paperback
Dimensiuni: 135 x 205
184 pagini
ISBN: 978-973-162-204-0