Factorul Evrica. Momentele Aha, insightul creativ și creierul - John Kounios, Mark Beeman | Editura Trei, 2021

Factorul Evrica. Momentele Aha, insightul creativ și creierul - John Kounios, Mark Beeman | Editura Trei, 2021

„Aha! Asta era!" spunem de multe ori atunci când, brusc, realizăm ceva și ajungem la o înțelegere despre lume, despre noi înșine sau despre ceilalți pe care nu o aveam până în acel moment, care ne aduce multe beneficii – atât o creștere personală, cât și avantaje practice. În cartea de față doi specialiști în neuroștiințe – John Kounios și Mark Beeman – explică, pe baza ultimelor cercetări din științele neurocognitive și din psihologie, ce anume este insightul creativ, care este modul de funcționare al acestuia în creier și ne arată cum putem folosi această informație pentru a ne spori creativitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor.

În carte îi vom întâni pe Christopher Columb, pe Elvis Presley, pe regizorul filmelor de animație Andrew Stanton și pe mulți alți oameni creativi în anecdote care ilustrează modul în care experiențele Evrica pot fi un factor-cheie în traseul vieții. Scrisă într-un limbaj accesibil, Factorul Evrica ne deschide o perspectivă fascinantă asupra creierului uman și a capacității sale infinite de a ne surprinde.

John Kounios este profesor de psihologie la Universitatea Drexel. A publicat numeroase cercetări despre insight, creativitate, rezolvarea de probleme, memorie și boala Alzheimer realizate din perspectiva neuroștiințelor.

Mark Beeman este profesor de psihologie la Universitatea Northwestern unde studiază bazele cerebrale ale cogniției creative și rezolvării de probleme, modul în care dispoziția influențează atenția și cogniția, diferențele de funcționare dintre emisferele cerebrale.

Matematicianul și filosoful René Descartes avea obiceiul și luxul de a sta o vreme în pat după trezire. Intr‑una dintre aceste dimineți și‑a ridicat privirea din pat și a observat o muscă bâzâind. S‑a întrebat cum ar putea descrie matematic poziția muștei în spațiu la un moment dat. Apoi a avut un insight: podeaua și pereții dormitorului său ar putea fi gândiți ca un sistem tridimensional de axe (X, Y și Z). În orice moment musca avea o distanță specifică față de podea și față de cei doi pereți. Astfel a luat naștere sistemul de coordonate al geometriei analitice.
John Kounios și Mark Beeman

Când stai prea aproape de o pictură nu ai perspectiva potrivită pentru a o înțelege. Fă câțiva pași în spate și vei dobândi un punct de vedere nou, care îți va permite să îi observi toate părțile și modul în care acestea se potrivesc pentru a forma un întreg semnificativ. Aceasta este „perspectiva de la mare distanță" sau „punctul arhimedic" pentru a înțelege întreaga situație. Pentru a‑l atinge este nevoie să îți extinzi atenția pentru a vedea — și mintea, pentru a concepe — toate piesele interconectate, chiar și pe cele aparent neînsemnate, non‑evidente.
John Kounios și Mark Beeman

 

Video: Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Trei.

 

Info:

Titlul original: The Eureka Factor: Aha Moments, Creative Insight, and the Brain
Ediția 2021, paperback cu clape
Traducător: Roxana Nourescu
Dimensiuni:  160 x 200 mm
336 pagini
ISBN: 978-606-40-1153-4

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related