În Afacerile, dezbrăcate, Sir Richard Branson ne împărtăşeste secretele carierei sale în business şi ne dezvăluie adevărul despre cele mai riscante, geniale şi îndrăzneţe afaceri ale sale. Descoperiţi de ce a încercat Virgin să se măsoare cu unul dintre cele mai mari superbranduri internaţionale, cum Virgin Mobile USA deţine recordul pentru compania care a generat cel mai rapid încasări de peste un miliard de dolari (depăşind Microsoft, Google şi Amazon) şi cum Richard este singura persoană din lume, care-a reuşit să contruiască, de la zero, opt companii cu afaceri de mai multe miliarde de dolari, în opt sectoare de activitate diferite.
Ce calităţi caută Richard Branson la oamenii pe care-i angajează? Cum gestionează o criză? Care sunt antreprenorii pe care-i admiră cel mai mult? Aflaţi adevărata poveste din spatele succesului Virgin Blue în Australia; ce s-a întâmplat, de fapt, atunci când Richard a vrut să preia banca Northern Rock; şi de ce crede el că toate companiile trebuie să colaboreze cu guvernele, pentru a lupta împotriva încălzirii globale şi pentru a investi în viitorul planetei.
"Poate că cei îndrăzneţi nu trăiesc pentru totdeauna, însă fricoşii nu trăiesc deloc."
Richard Branson
Richard Branson ocupă locul 212 în lista celor mai bogaţi oameni din lume întocmită de Forbes pentru anul 2010 şi poziţia 8 în clasamentul global al celor mai influenţi gânditori de business Thinkers 50, ediţia 2009. Este autorul cărţilor Screw It, Let's Do It - Lecţii din şcoala vieţii (Editura Publica - 2009) şi Pierderea virginității (Editura Publica - 2010).
Video: Interviu cu autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura Publica.
Info:
Titlul original: Business Stripped Bare: Adventures of a Global Entrepreneur
Ediția I 2011, paperback
Traducător: Alina Popescu
Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
416 pagini
ISBN: 978-973-1931-62-3