[Viata de freelancer] Lacrămioara Vidru: Pandemia acționează ca un catalizator pentru freelancing. Trendul era oricum ascendent şi înainte de 2020

Începem cu ce e mai greu: freelancerul de azi este bossy cu ea însăși. Lacrămioara Vidru e numele ei și face digital copywriting. Ok, acum că am mâncat broasca, cum îi place ei să spună, să fierbem încet în poveste. Imaginați-vă taskuri cu coduri de culoare în Google Calendar; numele proiectului: viața (de freelancer). În stânga sus, în culori pale, nesiguranță și frică de expunere. Ți se pare că orice proiect venit e un favor care ţi se face. Sindromul impostorului.

Cum a ajuns Lăcrămioara de la stările astea la zâmbetul relaxat din fotografia de cover? Am căutat un declick în povestea ei, dar n-am găsit. Spune ea că tranziția a fost naturală și se justifică în următoarele chenare din calendar: în culori deschise, îngăduință cu sine. Apoi, încredere, terapie prin expunere și exerciții de - cum să ai curaj, cum să te prețuiești și cum să pui idei în practică.

Acum, în colțul din stânga sus al calendarului Lacrămioarei, dintr-o zi obișnuită de lucru, e doar pilates; o carte; sau un ceai negru. Iar termenii sunt așa: stă cum vrea la laptop, aromaterapie, moțăie în balansoar după prânz. Și face a doua facultate, din pasiune. 

Viața înainte de freelancing

Răspunsul la întrebarea asta pare că vine dintr-o altă viaţă, aşa de departe şi blurat mi se arată totul acum. Munceam mult şi fără prea multă bucurie. Am avut două şi chiar trei job-uri simultan. Într-o perioadă, programul meu începea la 8 dimineața cu un job în comunicare în administrația publică, continua cu ştiri sau reportaje pentru Radio România Actualităţi şi se încheia 12 ore mai târziu printre dosare de resurse umane.

Era în perioada dificilă de după criza financiară din 2008, când lumea fiecăruia părea să se ruineze. Oamenii se uitau la ziua de mâine cu spaimă şi îngrijorare crescânde, unii îşi pierdeau locul de muncă, alţii şi casele. Ca şi lumea, şi eu intrasem pe survival mode.

Atunci am învăţat lecţia surselor multiple de venit, cât de important e să ai un back-up şi să ştii sau măcar să fii dispus să faci mai multe. Tot atunci mi-a fost servită şi lecţia nesiguranţei.

Job-ul în comunicare din administraţie era contractual, la fel şi cel de la radio şi alte două care le-au urmat. Au fost un antrenament bun, deşi dureros şi costisitor emoţional, pentru freelancing-ul de mai târziu.

Declick-ul

Linia dintre viaţa de angajat şi cea de freelancer e destul de difuză, în cazul meu. Privind în urmă, îmi dau seama că o bună bucată de vreme am făcut freelancing fără să ştiu că fac freelancing. La o lună după ce am născut, făceam social media într-un soi de sistem hibrid pentru un producător de îmbrăcăminte pentru copii şi copywriting pentru un altul din industria alimentară.

Opt luni mai târziu, mă mutam în Bucureşti şi deveneam freelance copywriter full-time. N-aş zice că a fost neapărat o opţiune personală, ci mai degrabă una generată de context. Aveam un bebe şi mi-ar fi fost imposibil să mă angajez în vreo agenţie sau o corporație. Aveam nevoie de ceva care să-mi permită luxul de-mi face programul după programul copilului şi de a lucra din pijamale cu el în braţe.

Aşa că am făcut ce mai făcusem şi în trecut, m-am orientat către proiecte în regim contractual. Îmi plăcea să mă joc cu cuvinte de mică, să le găsesc pe cele mai potrivite şi să le asamblez în cea mai potrivită formă, iar lumea din jurul meu îmi tot întărea ideea că sunt bună nativ la asta. Drept care mi-am luat în serios rolul de copywriter.

Şi pentru că făceam inclusiv social media, asta îmi asigura o oarecare siguranţă şi continuitate pe 2-3 proiecte. Pe baza asta mai stabilă, am început să construiesc şi altceva. Am făcut content writing o vreme, dar curând mi-am dat seama că mintea mea e mai degrabă hard wired pe tot ce înseamnă short form copy.

Mie-mi plăcea să scriu comprimat, condensat, îmi plăceau headline-urile, copy-ul pentru website-uri – unde lucrezi mult cu microcopy – copy-ul pentru newslettere şi email-uri tranzacţionale, copy-ul pentru campanii SMS şi pentru product description. Îmi plăcea să surprind în două vorbe cât alţii în două paragrafe.

Tranziția

Tranziția mea a fost naturală. Fără să îmi propun conștient asta, la 25 ani n-avem un job confortabil şi sigur ca toţi ceilalți. Contractul meu în comunicare, bine plătit la vremea aia, putea înceta, literalmente, peste noapte, fără vreun preaviz, fără vreun pachet de beneficii la plecare.

De altfel, cred că am avut trei contracte pe perioadă nedeterminată la viaţa mea, astea trei însumând o perioadă totală de maxim 5 ani. Faptul că m-am confruntat din plin cu incertitudinea şi cu schimbările încă de la începuturile mele profesionale, mi-a dat ceva reziliență, o doză mai mare de flexibilitate şi m-a făcut să mă tem mai puţin de a fi pe cont propriu. Terapie prin expunere, aş zice azi.

Să fiu de capul meu a început de timpuriu şi a devenit curând un stil de viaţă. Nu prea ştiu ce-i aia înregimentarea şi cu toate astea sunt genul acela de freelancer pe care ştii că te poţi baza, extrem de responsive, responsabil şi de conștiincios. Sunt chiar bossy cu mine însămi. Plus, cred că libertatea nu înseamnă lipsa regulilor, a disciplinei sau a responsabilităților, iar filosofia asta mi-a fost de ajutor în freelancing.

Provocări. Prejudecăți

Prima şi cea mai mare provocare a fost să am încredere în skill-urile mele, să casc ochii la mine şi să mă văd prin prisma a ceea ce am bun de oferit (aveam un handicap perceptiv real). De altfel, sindromul impostorului şi cel al perfecționismului sunt boli grele şi cronice, ce necesită intervenție îndelungată.

Cel mai mult mă temeam să nu scriu plat, liniar, inexpresiv. Ideal pentru mine însemna să scriu altfel, condimentat, cu simțire şi substanță, să dovedesc că sunt în stare de tot soiul de giumbușlucuri creative, asociative şi metaforice. Miza nu era să-mi mulțumesc clienții, ci să-i dau pe spate ca avionul la decolare. De fiecare dată.

Timpul şi experiențele m-au învățat ce-i îngăduința cu mine însămi, că pot fi bună în ceea ce fac fără să fiu perfectă. Cel puţin nu de fiecare dată.

Greșelile de început

Am fost excesiv de exigentă cu mine, excesiv de nesigură şi excesiv de temătoare să mă expun. De când fac freelancing nu am avut nicio lună fără proiecte, am clienţi cu o vechime de 5-6 ani, însă îmi dau seama că ar fi fost loc să fac mai mult şi mai bine. Nesiguranța m-a costat poate o creştere mai rapidă. Totuşi, la un moment dat s-a întâmplat NO.MAD Talks, primul proiect dedicat comunității de freelanceri. M-am prezentat pe jumătate neliniştită şi pe alta extrem de curioasă fix la primul eveniment din 2018, iar un an şi jumătate mai târziu mă alăturam echipei NO.MADe formate din Iunieta Sandu, Anca Spiridon şi Andreea Pietroşel.

NO.MAD Talks e un cadru creativ unde poţi învăţa multe, de la cum să lucrezi în echipă la cum să ai curaj, cum să te prețuiești, cum să pui idei în practică, cum să construiești şi cum să think big.

Împreună am pus pe picioare nişte proiecte punctuale foarte mişto, printre care Kind Market, Pandemia Made Me Do It sau proiectul meu de suflet NO.MAD Newsroom, newsletter-ul săptămânal cu idei bune, inspirație şi super multe resurse utile, la care am lucrat preţ de vreo doi ani. Cel mai mult am învăţat şi am crescut din momentul în care am decis să ies din zona de confort şi să scot capul în lume.

Stil de lucru

Am un program destul de riguros, îmi fac planificarea la final de săptămână pentru săptămâna următoare. Asta mă ajută mult să-mi ţin sub control anxietatea, să am o desfășurare completă a task-urilor, să nu-mi scape nimic din vedere, dar şi să monitorizez pe ce îmi cheltui timpul şi restul resurselor. Îmi trec totul în Google Calendar şi folosesc coduri de culoare pentru task-uri.

Mă trezesc în jur de 6.30, iar prima oră e dedicată pregătirii copilei pentru şcoală. Apoi îmi dau timp mie, să fac pilates, să meditez, să fac journaling sau să citesc cu o cană de ceai negru cu lapte alături. La 9 intru în mood-ul de lucru. Lucrez după metoda eat the frog, asta înseamnă că încep cu cel mai solicitant task al zilei.

M-am prins destul de repede după ce tip de pattern biologic funcționez, aşa încât încerc să îmi bugetez adecvat energia, potrivind cât mai bine resursele cu sarcinile. Cele mai dificile, creative sau complexe sarcini primesc primele 3 ore ale dimineții şi, eventual, cele imediat de după prânz. Las pe final de zi tot ce nu-mi solicită prea mult creativitatea sau o putere prea mare de concentrare, cum ar fi mail-uri sau chestiuni administrative.

Ca să îmi fac viaţa mai uşoară şi munca mai fluidă, de mai bine de un an mi-am oprit toate notificările de pe mobil. Funcţionez pe principiul „nu mă deranjaţi, intru eu din când în când.” Diminuând distragerile, simt că am recâştigat controlul asupra timpului meu.

La capitolul pauze nu sunt încă de premiul I cu coroniță. Bad habits die hard. Învățată de timpuriu să trag şi 12 ore/ zi, s-a tot întâmplat ca munca să se extindă tentacular peste timpul liber.

Fun fact, leacul pe care l-am găsit pentru a munci mai puţin a fost să-mi dau altceva de făcut, de exemplu să învăț. Aşa că acum fac freelancing şi cea de-a doua facultate, psihologie, o veche şi mult dorită pasiune.

De unde lucrezi

Cel mai mult şi cel mai bine lucrez de acasă. Sunt însă şi cazul acela fericit care are acasă propriul său birou, cu lumină caldă, difuză, cu difuzor de aromaterapie, cu bean bag de tolănit în așteptarea inspirației şi balansoar de moțăit după prânz, cu rafturi de cărţi, plante şi ceai aburind, dar mai ales cu o uşă care mă ţine departe de dinamica restului casei.

Spaţiul meu de lucru mă inspiră şi mă face să mă simt incredibil de confortabil, că doar e făcut de mine pentru mine. Ăsta este şi unul dintre motivele pentru care lucrez foarte rar din oraş.

Un altul e că tind să am nişte poziţii nefireşti atunci când stau la laptop, nepermise în spaţiul public. Dacă ies totuşi, îmi plac locurile liniştite, cozy, în clădiri interbelice, de genul Coftale Coffe Shop, Lokal, Matcha Bar, Infinitea.

Relația cu clienții

Lucrurile se întâmplă, de fapt, invers, clienții vin spre mine prin recomandări. Recunosc că nu fac mari eforturi din punctul ăsta de vedere, iar acum, când atenţia mea e divizată între muncă şi facultate, încă şi mai puţin.

Intenţionez însă să schimb abordarea odată cu nişarea şi mai accentuată pe microcopy, în speță pe website copy, email marketing copy şi UX copy. E un proiect personal pe care îl am în vedere pentru anul ăsta.

S-a întâmplat extrem de rar să-mi fie puse la îndoială fee-urile şi să mi se solicite ajustări. Ba chiar, maxim de extravaganță, s-a întâmplat ca universul să potrivească lucrurile de o manieră neașteptată şi clientul să dorească să mărească fee-ul inițial, nu să-l scadă. Nu cred că există dovadă de încredere şi satisfacție mai mare ca asta.

Cât despre a refuza proiecte, aici am avut nevoie de antrenament. Când eşti la început de drum, nu te încumeți să spui nu, ţi se pare că orice proiect e un favor care ţi se face. Cu timpul, îţi dai seama că nu toți clienții şi nu toate proiectele sunt pentru tine.

Pe unele le vei refuza pentru că îţi vei da seama nu merită atenția şi energia ta, pe altele pentru că nu sunt tocmai în aria ta de expertiză sau în domeniul în care îţi place să lucrezi, iar pe altele le vei refuza pentru că îţi vei aminti că totuși ţii suficient de mult la tine cât să nu vrei să sfârșești în burnout.

Brandul personal

Îl mențin cultivându-mi agreabilitatea, livrând ce am promis atunci când am promis, tratându-i pe ceilalți cu încredere, înțelegere şi respect. Cred mult în corectitudine, în responsabilitate, în a construi relații umane nu doar de business, de profunzime şi de lungă durată. Mi se pare că lucruri de genul acesta contează fundamental mai mult în ecuația succesului pe termen lung decât strategia clasică de a fi vizibil şi vocal în online şi offline.

Brandul personal nu ţi-l faci singur şi nu se reduce la o imagine pe care să o vânturi pe toate canalele. Brandul personal ţi-l faci mai degrabă prin acțiuni, decât prin vorbe, mai mult prin oamenii cărora chiar le eşti de folos, decât prin fanii de pe rețelele de socializare, mai mult prin ceea ce eşti dispus să dai, decât prin ceea ce aștepți să primești.

Guilty pleasures

Să moţăi după prânz, să mă plimb în miezul zilei, să ştiu că pot, la o adică, să dorm până târziu după o noapte lungă de ne-weekend.

Freelancingul în România

Aş zice că pandemia acționează ca un catalizator pentru freelancing. Trendul era oricum ascendent şi înainte de 2020, însă pandemia a venit ca un element disruptiv, forțând schimbări la nivel micro şi macro, determinând puneri în perspectivă, regândiri, reașezări, recalibrări personale şi profesionale.

Pentru mulți, lucrul remote, aproape de neînchipuit înainte, a devenit parte a normalității profesionale. Unii au realizat astfel că se simt mai confortabil şi sunt mai productivi când lucrează de acasă. De aici şi până la freelancing pasul nu mai e așa mare. Această expunere la un nou tip de muncă, cu mult mai flexibil, va contribui la creșterea accelerată a freelancing-ului.

Perioada asta e un soi de boot camp pentru freelancerii de mâine. Plus, business-urile în sine devin tot mai conștiente de beneficiile colaborării cu freelancerii. Sigur, piața nu este nici pe departe matură, dar perspectivele sunt foarte promițătoare.

Ce cred că lipsește este un cadru care să permită crearea unor micro echipe de freelanceri, care să lucreze cu clienţi mai mari, pe proiecte mai mari şi pe fee-uri mai mari.

Sfaturi pentru freelancerii wannabe

Să ia în calcul asta, fără doar şi poate. Dar să o facă cu cap. Să analizeze ce au ei de oferit şi ce cere piaţa, să facă research, să urmărească freelanceri şi să intre în vorbă cu ei (grupul de Facebook Freelanceri NO.MAD Talks e un bun punct de pornire), să îşi facă un fond financiar de urgenţă, în caz că nu au unul, şi mai ales dacă nu au unul, să testeze freelancing-ul înainte de a-şi da demisia.

Altfel, cred că vremurile pentru a face freelancing sunt cum nu se poate mai prielnice. Există comunități, există evenimente şi resurse, există platforme, există cerere. Mingea e la ei. Trebuie doar să o preia şi să dea dovadă că sunt nişte profesionişti mişto, care vor să facă lucruri mişto.