[Povesti de fotografi] Albert Dobrin: În prima seară când s-a adunat lumea în stradă am plecat spre Piața Victoriei, inițial ezitând să iau aparatul, dar cred că a fost una din cele mai bune decizii pe care l-am luat

În anul III, pe când studia Arhitectura, Albert Dobrin s-a înscris la cursul de fotografie pe care îl ținea Vlad Eftenie. Pentru că mereu l-au atras gadgeturile mai ciudate, primul aparat foto achiziționat pentru curs a fost un Pentax care l-a ajutat să facă fotografii ce au ajuns mai târziu în expoziții. O colaborare cu Teatrul Național din Craiova care continuă și astăzi l-a adus față în față cu lumea spectacolelor de teatru și așa a descoperit subtilitățile din spatele culiselor. Teatrul e una dintre cele trei direcții pe care le explorează în fotografie, alături de portret și arhitectură.

În ultimii ani se încearcă și mai mult ca fotografia de spectacol să nu fie doar o serie de capturi din spectacol, ci să fie o documentare a parcursului creativ, de la selecția actorului până la fotografii din culise, practic fotograful dobândește mai multă libertate creativă în cadrul creației unui spectacol de teatru.

Atunci când trebuie să își adune ideile pentru un nou proiect, muzica celor de la Pink Floyd îi este sursă de inspirație, de asta e mereu în fundal când e în mijlocul unui brainstorming. Când vine vorba de trenduri în fotografie, pe Albert îl bucură ascensiunea fotografiei analog și interesul pe care generațiile tinere îl arată față de acest tip de fotografie. Albert ne-a povestit mai multe despre cum a învățat tehnicile fotografiei, mentori pe care i-a întâlnit de-a lungul călătoriei sale și publicul de fotografie din România.

Cum ai descoperit că te atrage fotografia

Tata a fost primul care mi-a pus un aparat de fotografiat în mâini, copil fiind, și care m-a încurajat să surprind cât mai mult din jurul meu. Fotografia în adevăratul sens al cuvântului am descoperit-o în anul III de facultate, unde m-am înscris la un curs opțional pe care îl ține(a) Vlad Eftenie. A fost motivația să fac ceva un pic mai mult în această direcție.

Povestea primului tău aparat de fotografiat

Primul aparat de fotografiat pe care l-am folosit era un Smena 8M, al tatei, încă îl avem acasă. Primul aparat de fotografiat “profesional” pe care l-am achiziționat a fost un Pentax K110d, o alegere bizară, dar mereu m-au atras gadgeturile mai “quirky”, mai ciudate. Nimeni în jurul meu nu mai avea Pentax, mulți nici nu știau că există altceva în afară de cele două branduri foarte populare. L-am achiziționat pentru cursul de la facultate, dar s-a dovedit că acesta și-a depășit obiectivul și în cele 7-8 luni petrecute împreună am realizat fotografii de care sunt mulțumit și astăzi, fotografii care au ajuns în expoziții.

Tehnici&mentori

Partea strict tehnică am învățat-o singur, mereu mi-a plăcut să butonez diferite dispozitive, să văd cum funcționează, așa că un aparat robust, clasic, a picat mânușă pentru a învăța cu ce se mănâncă această nouă lume. De asemenea un rol important l-a avut și mediul online, în special Youtube și minunata comunitate Pentaxforums.

Primele trucuri tehnice de compoziție, culoare și mai ales sfaturi despre cum să eviți kitschul în fotografie le-am învățat de la Vlad Eftenie, atât la curs, dar și urmărindu-i activitatea fotografică, amândoi având la bază formarea de arhitect, a venit cumva natural. (cursul era axat oarecum pe fotografia de ahitectură). Un alt fotograf care m-a ajutat (indirect) în procesul de formare a fost Ted Forbes, mai ales prin stilul său calm de a explica și cele mai banale lucruri din arta fotografică.

De asemenea trebuie să îl menționez și pe profesorul, artistul și prietenul Valentin Boiangiu, creatorul și fondatorul conceptului cultural DâlgArt. Vali a fost cel care m-a încurajat și direcționat spre o expoziție-instalație, intitulată “welcome to the machine”, curatoriată și vernisată în premieră la galeria DâlgArt, o galerie poate unicat în zona noastră, aflată în mediul rural, în satul Dâlga. Ulterior, “welcome to the machine” a participat în cadrul Nopții Albe a Galeriilor în variantele 2.0 și 3.0. Tot datorită lui Vali am început să fotografiez lucrări de artă, o temă mai greu de realizat în realitate decât crezusem inițial.

Primii bani ca fotograf

Primii bani ca și fotograf au apărut chiar în primul an din câte îmi aduc aminte, a fost o documentare fotografică a unei zone din Craiova, casă cu casă, detalii din clădiri, pentru un concurs de arhitectură. Apoi a urmat o frumoasă colaborare cu Teatrul Național din Craiova, prin revista SpectActor, colaborare care continuă și în prezent, fiind rampa prin care am pătruns în lumea din spatele scenei. În ultimii ani se încearcă și mai mult ca fotografia de spectacol să nu fie doar o serie de capturi din spectacol, ci să fie o documentare a parcursului creativ, de la selecția actorului până la fotografii din culise, practic fotograful dobândește mai multă libertate creativă în cadrul creației unui spectacol de teatru.

Tipul de fotografii pe care le faci

Nu știu dacă îmi pot asuma un tip, un stil sau un gen de fotografie. Tata îmi spune că sunt puțin haotic, că uneori abandonez pentru o perioadă un anumit tip de fotografie sau că exagerez în altă direcție. Este “impresarul” meu, dar și cel mai aprig critic.

Totuși pot identifica trei teme sau direcții pe care la explorez. Teatru, portret și arhitectură, teme care sunt într-o simbioză pe care am înțeles-o pe parcurs. În fotografia de spectacol se pot aplica principii din arhitectură, atât compozițional cât și de percepția spațiului.

Cine si ce te inspira

Poate părea surprinzător, dar nu voi începe cu un fotograf, ci un om de teatru, Robert Wilson, cu care am luat contact pentru prima dată în 2012, cu reprezentația spectacolului “Sonetele lui Shakespeare”. Era ceva total diferit față de ce văzusem până atunci, lumină, compoziție, culoare și totul atât de simplu, curat și clar – less is more. Influența lui nu s-a limitat doar la fotografie, ci și în arhitectură, chiar în proiectul de diplomă am proiectat o sală de teatru gândită după principiile lui Wilson.

Pink Floyd – formație a cărei muzică o cunoșteam de mic dar pe care am înțeles-o abia în anii de facultate. Muzica lor rulează în fundal mereu când trebuie să îmi adun ideile pentru un nou proiect, iar de cele mai multe ori asociez fotografiile cu pasaje cheie din diferite piese. (în special din Meddle și The Dark Side of The Moon).

Ce te-a invatat fotografia

Cred că fotografia m-a învățat faptul că este puternică, că poate aduce oricând o schimbare, un impact puternic în realitatea de zi cu zi, și acest fapt l-am învățat în zilele evenimentelor de stradă din 2017. În prima seară când s-a adunat lumea în stradă am plecat spre Piața Victoriei, inițial ezitând să iau aparatul, neștiind cum va fi situația în teren, dar cred că a fost una din cele mai bune decizii pe care l-am luat. Unele din fotografii au schimbat percepția unor persoane despre ceea ce se întâmplă acolo, fiind alte imagini față de cele pe care le vedeau în social media sau mass media.

Ce ar spune aparatul foto despre tine

Aici este subiectiv, depinde de aparatul pe care îl întrebi, căci fiecare dintre ele a trecut prin momente diferite ale parcursului meu fotografic. Uneori stau minute bune analizând ce aparat să iau în ziua respectivă, dilema fiind pentru aparatele analog, care au devenit calul de bătaie pentru fotografiile de zi cu zi. Aparatul digital este pregătit să mă susțină, probabil ar spune “hai la treabă, dă-i bătaie!”. Cele analog își susțin fiecare cauza când vine momentul alegerii: “sunt mai ușor”, “am obiective faine”, “sunt mai silențios”, “n-ai nevoie de baterii pentru mine!”.

Cum decurge o ședință foto

Ca și fotograf de teatru sau arhitectură, interacțiunea cu subiecții este puțin mai dificilă. Chiar și la repetiții, de cele mai multe ori prefer să mă las purtat de actor sau de regizor încât cadrul să pară cât mai natural, desprins din piesă. Să fie o fotografie pe care un spectator să o poată regăsi vizual în piesă. Altfel, de cele mai multe ori, le confer încredere fiind sincer și spunând subiecților că nici eu nu știu exact ce se întâmplă la ședința foto și vom vedea cum decurge.

Povestestea unui shooting memorabil

Deși îmi este greu să aleg un shooting anume voi alege un moment din cadrul Festivalului Shakespeare din 2016, când am avut ocazia de a fotografia o repetiție a spectacolului Richard al III-lea în regia lui Thomas Ostermeier, poate una dintre cele mai bune reprezentații de teatru la care am asistat până acum. Și totul a fost întâmplător. Eram undeva lângă teatru, într-o pauză între alte două piese, când o prietenă care lucra la PR mă sună: “în 10 minute începe șnurul, se fac fotografii”, am alergat și am reușit să văd “din interior” magia pe care Ostermeier, prezent în sală, urma să o prezinte seara pe scena Naționalului craiovean. Cum spuneam, nu pot alege doar unul, așa că voi menționa și shootingul de la Ace și Opiu, în ediția din 2018 a aceluiași Festival, în regia lui Robert Lepage sau zilele lungi de repetiții de la spectacolele lui Radu Afrim montate la Craiova.

Trei fotografii preferate din portofoliul tău si povestea lor

Cele trei fotografii sunt alese extrem de subiectiv. Mereu mi-a fost greu să aleg fotografii, mai ales când se cere un număr specific (și mic).

1. Teatru
Fotografie din spectacolul “Athens by Night”, în regia lui Charles Chemin, spectacol montat la Naționalul craiovean în 2018. A fost unul din spectacolele cele mai atractive fotografic la care am asistat, Charles fiind unul din discipolii lui Robert Wilson (încă nu am avut ocazia de a fotografia unul din spectacolelel lui Wilson), participând la o serie lungă de repetiții, mereu descoperind o imagine nouă, un detaliu pe care îl trecusem cu vederea.

2. Portret
A durat ceva până cei din jurul meu s-au învățat cu faptul că de cele mai multe ori am cu mine un aparat și că mai devreme sau mai târziu vor fi fotografiați, dar nu am renunțat și în timp au acceptat să îmi fie subiecți în fotografii.

3. Arhitectură
Poate deloc surprinzător, am ales un cadru care îmbină oarecum cele trei tipuri de fotografie pe care le-am enumerat. Este unul din locurile mele preferate de fotografiat, spatele unei scene de teatru, deschiderea spre sală, spre publicul care nu este prezent, având ca fundal al patrulea perete. Aici, sala mare a TNB.

Relația public-fotograf

Cel mai important aspect din relația cu publicul consider că îl reprezintă feedbackul direct, ceva ce nu cred că se cuantifică prin numărul de aprecieri din social media, ci reacțiile directe pe care le primești de la persoana care stă în fața fotografiei.

Publicul din România cred că începe să redescopere iarăși plăcerea și poate nevoia de a participa la expoziții de fotografie, atât de tip clasic, dar și expoziții care te provoacă, care propun un performance, o experiență care te transformă din vizitator în participant.

Ghidul tău personal de etică

Personal consider că fotografia trebuie să fie sinceră, să reprezinte cât mai real posibil subiectul, dar fără a produce un disconfort acestuia. Desigur, nu am nimic împotrivă cu diferitele tehnici de manipulare, editare sau chiar regie a unei fotografii, fiecare este liber să creeze după bunul plac atât timp cât este sincer și își asumă procesul creativ precum și rezultatul.

Trenduri relevante pentru tine

Nu știu dacă poate fi considerat un trend, dar apreciez faptul că din ce în ce mai mulți tineri încearcă fotografia analog, pe film, și trecând peste expresiile stereotip precum “ai număr limitat de cadre, deci îl gândești pe fiecare în parte” – mai important este faptul că aleg să fotografieze printr-un procedeu care nu le oferă un rezultat imediat, și cumva bucuria de a vedea fotografiile după un anume timp este mai mare. Revenirea în atenția publicului, mai ales a celui tânăr, a fotografiei analog, I se datorează în cea mai mare parte aplicațiilor de social media.

Recomandări de albume foto

Helmuth Newton – Private Property

Henri Cartier-Bresson: The Mind's Eye: Writings on Photography and Photographers

07.05.75 IMPRESII – Victor Boldîr