#ceautoaremaicitim - Un proiect dedicat culturii scrise care promovează scriitoarele și artistele vizuale române contemporane, inițiat de One Night Gallery cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
One Night Gallery lansează a doua campanie dedicată lecturii și aduce de data aceasta în lumina reflectoarelor literatura scrisă de femei din România. Această ediție, #ceautoaremaicitim, vine în continuarea celei din ianuarie 2021 și este o inițiativă care marchează Ziua Națională a Culturii.
Scopul acestui proiect interdisciplinar, ce îmbină literatura cu ilustrația și arta digitală, este reprezentarea femeilor în sectorul cultural, prin promovarea lecturii și artelor vizuale realizate de acestea.
Acest demers este dedicat scriitoarelor și artistelor vizuale române și constă în prezentarea a 10 ilustrații acompaniate fiecare de câte un citat selectat din opere ale autoarelor autohtone. Selecția lucrărilor celor 10 ilustratoare române - Loreta Isac, Wanda Hutira, Bianca Jelezniac, Irina Maria Iliescu, Andreea Dumuță, Irina Perju, Cristina Frei, Alina Marinescu, Elena Manea, Gabriela Nicolae - va fi prezentată publicului online alături de 10 pasaje din cărți scrise de Cosmina Moroșan, Olga Ștefan, Doina Ioanid, Tatiana Țîbuleac, Cristina Ispas, Lavinia Braniște, Jesica Baciu, Gabriela Eftimie, Valentina Șcerbani, Elena Boldor, pe canalele social media One Night Gallery. Echipa Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei a curatoriat textele inițial alese pentru ilustrațiile ce vor fi prezentate publicului.
Proiectul are o componentă interactivă prin implicarea publicului, scopul fiind de a apropia publicul de literatura scrisă de autoare contemporane, oferind ocazia ca aceasta să fie descoperită și apreciată.
Aceștia sunt invitați să propună alte citate din literatura scrisă de autoare române din toate timpurile, texte pe care le consideră potrivite cu ilustrațiile. Pentru fiecare citat primit în cadrul campaniei #ceautoaremaicitim, One Night Gallery alături de partenerii proiectului vor dona o carte pentru îmbogățirea și înnoirea fondului de carte a bibliotecilor publice din localități din țară, prin parteneriatul cu Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală prin proiectul România EduCaB.
Proiectul se va încheia cu o lucrare colectivă unde arta digitală, ilustrația și literatura se vor uni sub forma unui videopoem. O lectură audio-vizuală ce îmbină arta video și noile medii de creație, în care autoarele textelor curatoriate vor lectura pasajele selectate, iar
artista Alina Anca, co-fondatoare a studioului Aural Eye, va realiza ilustrații generative în mișcare - o compoziție compusă din straturi virtuale suprarealiste care îmbină elemente de ilustrații cu cele mai noi tehnologii digitale.
De asemenea, proiectul se desfășoară în parteneriat cu librăriile Cărturești. Cei interesați să descopere cărțile scrise de autoarele promovate în cadrul proiectului le vor găsi în raftul #ceautoaremaicitim, disponibil la nivel național pe carturesti.ro.
Textele, atât cele curatoriate, cât și cele propuse de către public, împreună cu ilustrațiile vor fi expuse timp de 15 zile în perioada 15 – 30 ianuarie 2022, prin intermediul canalelor de social media ale proiectului.
Campania are ca scop să aducă o îmbunătățire a reprezentării femeilor în sectorul cultural, dar și promovarea lecturii prin realizarea unei culegeri digitale de citate și ilustrații realizate de autoare din România. One Night Gallery își propune împreună cu partenerii să promoveze cititul și beneficiile aduse de acesta (îmbogățirea vocabularului, creșterea capacității de focusare și a atenției, îmbunătățirea memoriei, dezvoltarea gândirii critice, creșterea imaginației și a culturii generale) prin diversificarea peisajului literar și extinderea accesului la cultură și literatură.
Parteneri: Asociația Antifragil, Asociația Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locală- România EduCaB, Cărturești
Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Elle, Libertatea, Decât o Revistă, Urban.ro, Curatorialist, Aici a Stat, Agerpres, The Institute, Feeder.ro, Igloo
Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
One Night Gallery este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc și susține tinerii artiști români. One Night Gallery este o punte între artist și public, care îi provoacă pe artiști să folosească noi instrumente de storytelling digital și să creeze proiecte care integrează realitatea virtuală, realitatea augmentată, video mapping, inteligență artificială, animație, sound design și instalații interactive.
Premiile Sofia Nădejde, parte din proiectul Zilele Sofia Nădejde al Asociației Antifragil, au fost inițiate în 2018 de un grup de artiste și scriitoare contemporane din dorința de a face vizibilă literatura scrisă de femeile din România. Ca rezultate concrete, autoarele cărților care au fost nominalizate de-a lungul celor patru ediții la Premiile Sofia Nădejde au participat la pitch-uri cu reprezentanți ai industriei cinematografice, au fost invitate la diverse întâlniri și lecturi publice sau în proiecte artistice transdisciplinare.
România EduCaB este o platformă națională, interinstituțională, interdisciplinară lansată în 2015, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabile în comunități.
Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 40 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume sau Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București.