Aparatul de fotografiat din casa, din copilarie, a insemnat pentru multi fotografi indicatorul carierei lor. Primele fotografii erau pur si simplu despre ce intalneau la acel moment in jurul lor. Despre nori, in povestea de azi.
Alex Conu se imparte intre mai multe tipuri de fotografie. Este dedicat fiecaruia, dar atasat de niciunul. Nu vrea sa fie vazut ca un fotograf specializat, ci pur si simplu ca fotograf – un status pentru care a inceput sa munceasca din liceu, cand petrecea multe ore pe saptamana intr-un mic laborator foto de langa bloc, in Alexandria. Daca in fotografia de moda isi permite sa faca “greseli controlate”, adica fotografii neclare sau miscate, in astrofotografie tine ca totul sa fie perfect pus la punct. Cat despre fotografia comerciala:
"Întotdeauna când lucrez pentru prima oară cu un client, aloc foarte mult timp înțelegerii publicului lor, în așa fel încât fotografiile mele să reprezinte și brandul pentru care lucrez. Evident, această reprezentare nu e impersonală și adaug felul în care văd eu lumea la felul în care respectivul brand se poziționează."
Povestim in continuare despre o cariera care a inceput cu vreo 2000 de fotografii de produs, la o fabrica de plastic, si un stil de lucru actual cu un minim de surse de lumina si de cadre. Puține și cu sens.
Pasiunea pentru fotografie
Începutul e destul de obișnuit. În facultate, tatăl meu fusese un fel de asistent al unui prieten de-ai lui, care făcea fotografie de nuntă. Așa că avea un aparat foto. L-am găsit în casă, am fost curios cum funcționează și așa a început totul.
Apoi, pe la 13-14 ani, am văzut un documentar despre Helmut Newton. Documentarul era în suedeză și n-am înțeles prea multe cuvinte. Dar m-au fascinat modul de lucru și fotografiile lui Newton. Atunci am decis că vreau sa fiu fotograf.
Primul aparat de fotografiat
Fiindcă ai mei nu au fost foarte dornici să-mi arate cum funcționează aparatul, am învățat să-l mânuiesc destul de empiric. Prima dată am pozat nori. Mă fascinau, și încă mă fascinează, norii. Îmi făcusem un fel de atlas de nori. Iar legat de evoluție, nu-mi place sa mă uit la ce-am pozat de-a lungul vremii ca la o evoluție. Am pozat, mereu, ce și cum am simțit.
Tehnica fotografiei. Mentori
La început, am învățat singur. Stricând multe filme și notând pe un caiet tot ce făceam. Asta se întampla prin 1994. Apoi, prin 1998, am vrut să învăț sa developez. Am avut noroc ca, în fața blocului în care locuiam, în Alexandria, să existe un mic laborator foto.
Pur și simplu m-am dus acolo și am zis că vreau să învăț. Nea Daniel (nici azi nu-i știu numele complet; așa îl știa tot orașul), proprietarul atelierului, a fost extrem de încântat sa mă învețe și, pentru următorii patru ani, pana am terminat liceul, cred că am petrecut măcar 10 ore pe săptămână în laborator. Am învățat să developez filme, să măresc clișee pe hârtie fotografică, să fac montaje în camera obscură, etc.
Monetizarea
Primii bani i-am făcut, recunosc, pe pile. Tata avea un prieten manager la o fabrică de orice vă puteți imagina, din plastic. Am pozat vreo 2000 de produse din plastic pentru catalogul firmei. N-a fost cel mai creativ mod de a-mi începe cariera de fotograf, dar am învățat multe din pozarea aia.
Apoi, am lucrat cu una dintre primele reviste online de modă din România - stiletto.ro (nu cred că mai exista azi). Pentru că voiam să am imaginile publicate pe hârtie, i-am scris un mail Andreei Esca (director editorial la revista The One, atunci) și i-am atașat niște poze făcute de mine.
A doua zi, m-a sunat Andreea și m-a întrebat când sunt liber să fac un editorial pentru The One. M-am topit tot. Apoi, lucrurile au început să se miște mai ușor și am lucrat cu mai toate revistele glossy din România. Mi-a plăcut și îmi place foarte mult să lucrez în backstage la fashion weeks. De asemenea, am lucrat campanii pentru designeri ca Maria Lucia Hohan, Ludmila Corlăteanu, George Neagu, etc.
Relația cu clienții
În ultimii ani, s-a schimbat foarte mult viteza de lucru. Dacă, la începutul carierei mele, aveam și 3 zile (sau, chiar, mai mult) pentru a poza o campanie, azi, sunt anumiți clienți care cer produsul finit în 3 zile.
Negocierea creativa, mai ales cu revistele, a fost mereu la fel. Întotdeauna cer să fiu parte activa din alegerea imaginilor ce se vor publica, iar eu am ultimul cuvânt în privința ordinii în care se vor publica fotografiile dintr-un editorial, dacă editorialul are o poveste în spate. Și, de cele mai multe ori, ar fi bine sa aibă.
Stilul tău
Cel mai mult pozez modă, portret și astrofotografie. Uneori fac și peisaj contemporan. Și nu-mi place să zic că sunt fotograf de modă sau de orice altceva. Sunt fotograf. Nu știu dacă am un stil personal, dar cred ca multe dintre imaginile mele sunt o serie de greșeli controlate. Multe dintre fotografiile mele sunt intenționat neclare sau mișcate. Astrofotografia face excepție. Acolo trebuie să fiu foarte exact și metodic.
Inspirația
Orice și oricine mă poate inspira. Cel mai mult mă inspiră discuțiile cu persoane pe care nu le cunosc foarte bine.
Ce te-a învățat fotografia
Fotografia m-a făcut să interacționez mult mai ușor cu oamenii. Înainte să lucrez ca fotograf, îmi era relativ greu sa comunic cu persoane pe care nu le cunoșteam bine. Fotografia m-a forțat, cumva, să mă schimb, să fiu mai deschis și mai adaptabil. Și mă bucur că am reușit să mă transform în felul ăsta, fiindcă am cunoscut niște oameni excepționali, de-a lungul timpului.
Ce ar spune aparatul tău foto despre tine
Că îl tratez ca pe o unealtă și nu mă atașez de el.
Ședintele foto
Atunci când fotografiez oameni, țin foarte mult să existe un schimb și o colaborare între mine și persoana fotografiată. Nu sunt un fotograf care să dea foarte multe indicații, în timpul unei ședințe foto. Pot să-ți spun care e povestea pe care o am eu în cap și, apoi, colaborăm. Eu dau ceva, tu dai ceva.
Nu-mi plac ședințele foto în care persoanele fotografiate nu dau nimic înapoi. Vorbesc foarte mult cu oamenii pe care îi fotografiez, înainte de a poza. Dacă reușim să construim o relație de încredere reciprocă, relaxarea vine de la sine.
Un shooting memorabil
E greu de ales, fiindcă țin minte absolut toate shooting-urile și fiecare are ceva. Poate cel mai surprins am fost când am fotografiat-o pe Nadia Comăneci. Eu, în general, nu mă emoționez ușor. Când am fotografiat-o pe Nadia, în schimb, am fost mai emoționat ca oricând și mi-a luat ceva până să mă simt în largul meu.
Fotografii preferate
Prima imagine e o fotografie pentru Maria Lucia Hohan făcută pentru lansarea colecției ei "La feé paon". (Makeup artist: Miki Puran, Hair stylist: Cristina Trohani, Modele: Mădălina și Valeria - Best Models). O lumină, un obiectiv de 50mm și un singur cadru tras. În general, îmi place sa lucrez cu puține surse de iluminare și nu fac n poze pană sa fiu mulțumit. Puține și cu sens.
A doua fotografie e o imagine pe Polaroid din seria mea "About Her". Asta e o serie foarte personală, în care modelul e soția mea, Anca. Îmi place foarte mult Polaroidul; cred ca e mediul meu favorit, când vine vorba de fotografie. De fapt, încă lucrez destul de mult cu tehnici analogice mai mult sau mai puțin uitate.
A treia imagine e o fotografie a Aurorei Boreale deasupra Insulelor Lofoten. Îmi place foarte mult astrofotografia și ăsta e domeniul fotografiei în care îmi place să povestesc ce și de ce se întâmplă în fotografiile mele. Asta pentru că îmi place să fac muncă de popularizare a astronomiei, principalul meu hobby.
După ce am făcut prognoza pentru activitatea Aurorei, am decis să urcăm pe vârful Reinebringen și să campăm peste noapte acolo. A fost una dintre cele mai puternice furtuni de Auroră fotografiate de mine vreodată.
Relația fotografului cu publicul
De-a lungul vremii, am înțeles că trebuie să fiu foarte adaptabil deoarece am mai multe publicuri pentru fotografia mea comercială. Publicul meu, practic, se suprapune cu publicul brandurilor sau revistelor pentru care lucrez.
De aceea, întotdeauna când lucrez pentru prima oară cu un client, aloc foarte mult timp înțelegerii publicului lor, în așa fel încât fotografiile mele să reprezinte și brandul pentru care lucrez. Evident, această reprezentare nu e impersonală și adaug felul în care văd eu lumea la felul în care respectivul brand se poziționează.
Cu riscul de a părea snob, sunt extrem de sincer când spun că nu sunt la curent cu publicul de fotografie de azi din România. Locuiesc de aproape 8 ani în afara României și interacțiunea mea cu publicul românesc de fotografie a fost, din păcate, destul de limitată, mai ales în ultimii 3-4 ani.
Ghidul personal de etică
Etica fotografiei e o chestie extrem de fluidă și de contextuală. Cu toții avem valori diferite, avem o experiență de viață diferită și e foarte posibil ca viziunile noastre despre etică să fie foarte diferite. Cel mai mult țin la etică în relatia cu oamenii pe care îi fotografiez. Niciodată nu voi fotografia pe cineva într-un fel în care ei nu doresc să fie fotografiați și nu voi publica imagini, fără să am acordul persoanelor din fotografii.
Nu consider că retușarea fotografiilor e neetică; e doar o alegere personală ca marea majoritate a fotografiilor mele să fie retușate extrem de puțin. Fiindcă, dacă aș zice că e neetic să retușezi prea tare o fotografie, ar trebui să definesc "prea tare". Iar "prea tare"-le meu va fi diferit de "prea tare"-le tău.
În astrofotografie, țin foarte mult ca ceea ce prezint să se fi întâmplat cu adevărat. Nu-mi place să lipesc Luni în zone ale cerului în care n-au ce căuta, șamd; asta pentru că, pentru mine, astrofotografia are și o latură documentară. Dar, până la urmă, nicio fotografie nu prezintă realitatea, ci e doar o abstractizare a ei.
Trenduri relevante
Având în vedere că pozez modă, îmi place și cred că e foarte util să fiu la curent cu ce se întamplă în domeniu. Trendurile din social media nu mă interesează absolut deloc. Nu fac poze pentru social media.
Recomandări de albume foto
Prima recomandare ar fi să nu ne limitam la a privi fotografii din zona în care fotografiem noi cel mai des. Eu cumpăr albume foto din toate domeniile fotografiei, de la fotografie documentară la astrofotografie.
Printre favorite ar fi Studio Luce de Paolo Roversi, Tokyo Lucky Hole de Nobuyoshi Araki, Bumbata de Cosmin Bumbuț, Mândrie și beton de Petruț Călinescu, Sumo de Helmut Newton, Polaroids de Guy Bourdin, Caspian: The Elements de Chloe Dewe Mathews, The World at Night de Babak Tafreshi sau Ice Fishers de Aleksey Kondratyev.
De asemenea, albumele de pictura (mai ales clasicii olandezi: Vermeer, Rembrandt, van Honthorst etc.) mi se par a fi foarte utile în educația vizuala a unui fotograf.