Când: Secretele științifice ale momentului perfect - Daniel Pink | Editura Publica, 2018

Când: Secretele științifice ale momentului perfect - Daniel Pink | Editura Publica, 2018

Toți știm că alegerea momentului perfect este crucial, dar nu cunoaștem prea multe despre acest lucru în sine. Viețile noastre sunt un șir neîntrerupt de decizii de tip ,,când”: când să înființăm o afacere, să programăm un curs, să începem o relație serioasă. Cu toate acestea luăm astfel de decizii pe baza intuiției și la întâmplare. Deseori presupunem că alegerea momentului perfect este o artă, dar în această carte Pink ne arată că este, de fapt, o știință.

Bazându-se pe numeroase studii din psihologie, biologie și economie, autorul ne arată cum să trăim și să muncim în mod optim pentru a avea succes. Cum putem folosi tiparele ascunse ale zilei pentru a ne construi programul ideal? De ce anumite pauze îmbunătățesc radical notele obținute de elevi la teste? Cum putem transforma un debut cu poticneli într-un nou început? De ce ar trebui să evităm să mergem la spital după-amiaza? De ce când cântăm în sincron cu alții ne bucurăm de aceleași beneficii ca atunci când facem mișcare? Și care este momentul ideal pentru a demisiona dintr-o slujbă, pentru a ne schimba cariera sau a ne căsători?

În Când, Pink distilează studii și date de ultimă oră, sintetizându-le într-o narațiune fascinantă, ușor de parcurs, plină de povești irezistibile și sfaturi practice, care le oferă cititorilor observații pătrunzătoare despre felul în care putem trăi o viață mai bogată și mai plină.

Pink îndulcește veștile proaste despre slăbiciunile pe care le avem când vine vorba despre timp cu câteva vești bune despre cum să le compensăm. Mai mult, nenumărate dintre sugestiile sale ne îndeamnă pur și simplu să o luăm mai încet, să facem pauze și să tragem câte un pui de somn. Însă niciunul dintre aceste sfaturi nu va împiedica timpul să zboare, dar cel puțin există moduri confirmate de a face în așa fel încât orele să se scurgă cu mai mult folos.
The Wall Street Journal

Daniel Pink este unul dintre puținii autori de nonficțiune capabili să filtreze un număr atât de mare de lucrări științifice, inserându-le în povești umane originale. Cercetările sale extrem de riguroase sunt ilustrate prin exemple accesibile. Citind această carte vă veți petrece timpul cu folos; va fi ca și când ați face o plimbare lungă cu un prieten bun, amuzant și înțelept.
Harper's Bazaar 

DANIEL H. PINK este autorul bestsellerurilor Drive, A vinde e omenește, A Whole New Mind, The Adventures of Johnny Bunko, Free Agent Nation şi editorialist The New York Times, Harvard Business Review și Wired. Este unul dintre cei mai apreciați speakeri ai momentului, susținând pentru corporaţii, asociaţii profesionale şi universităţi din întreaga lume seminarii și prelegeri despre transformarea radicală a modului în care funcționează economia şi despre noua tipologie a locurilor de muncă.

 

Video: Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Publica.

 

Info:

  • Titlul original: When: The Scientific Secrets of Perfect Timing
  • Ediția I 2018, paperback
  • Traducător: Mihaela Sofonea
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 320 pagini
  • ISBN: 978-606-722-295-1
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related