În urmă cu o lună, Europa Liberă România a vrut să afle ce înseamnă pentru fiecare libertatea de a fi sincer.
Provocarea lansată a venit la momentul potrivit. 12 personalități au dat curs apelului, au răspuns pe conturile personale de Social Media și au împărtășit cu cititorii propriile lor povești și experiențe. Realiste, tulburătoare, interogative, dramatice, sarcastice, pline de detalii emoționante de la mărturia „am fost un copil nefericit”, a psihologului Gáspár György, la momentul „am intrat în pământ de rușine” a lui Marius Manole, sau ce a însemnat să fii captiv într-o relație de cuplu, cum faci să mergi mai departe după ce soțul se confruntă cu un diagnostic terminal, cum lupți pentru drepturile tale din interiorul poliției, sau cum practici exercițiul sincerității după ce ai fost „cea mai mare mincinoasă din lume”, toate au putut fi descoperite de zeci de mii de oameni din comunitățile celor care au răspuns la provocare.
Onestitate în 12 povești spuse pe bune
Protagoniștii poveștilor pe șleau au fost: Marius Manole, Melania Medeleanu, Simona Tache, Ciprian Muntele, Cătălin Striblea, Marian Godină, Paula Rusu, Gáspár György, Diana Popescu, Roxana Șunică, Andreea Remețan.
Iar mărturiile lor au strâns peste 22.000 de like-uri, share-uri și comentarii, încurajând majoritatea oamenilor să transmită propriile trăiri și concluzii referitoare la ce înseamnă să fii sincer în România.
Realitatea este că a fi sincer înseamnă și să confrunți consecințe imediate. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor activați în campanie a mărturisit că ar alege oricând să spună adevărul și să audă adevărul, pentru că acesta este esențial pentru a avea șansa la o viață echilibrată, ca persoană demnă și respectată. Însă, uneori a spune adevărul înseamnă riscuri reale.
Melania Medeleanu:
„Bunicul meu mergea mult cu bicicleta. Mi-l amintesc de multe ori venind din deal. Îl așteptam la poartă și știam că-i el după cum se stârnea colbul pe drum în urma lui. Îmi spuneam atunci că trage tare să ajungă mai iute la mine.
Bunicul meu cu vorba dulce ca poveștile cu care mi-a scris adolescența, își manevra bicla de parcă ținea în mână frâiele libertății. Bicla îl ducea peste tot – la magazinul de peste două sate, unde era gestionar, la oraș, de unde venea încărcat cu bunătăți. Tot cu bicla mergeam și la bâlci – mă ținea în față, pe ghidon, iar eu simțeam și fuga, și spaima vântului, și căldura, și siguranța brațelor lui care mă înconjurau ca să ajungă la coarne.
Abia când n-a mai putut să pună piciorul în pământ a ajuns bunicul meu la doctor – c-așa-i țăranul, obișnuit cu greul – mai pune-o foaie de ceapă, mai stropește cu un pahar de rachiu să dezinfecteze locul și-așteaptă să treacă.
Am primit verdictul înaintea lui. Piciorul e cangrenat și trebuie tăiat. De sus de tot.
- O să mai poată vreodată să meargă cu bicicleta? am întrebat.
Pentru o clipă l-am urât pe doctorul ăla.
- Cine-i spune?
Ne-am uitat unii la alții. Știam că Moș Gheorghe n-are să se lase convins cu una cu două. Tata sondase puțin terenul, dar fusese dat afară ca un școlar care deranjează lecția.
E unul dintre momentele cele mai dificile de care-mi aduc aminte. Primisem cea mai grea îndatorire – aveam să fiu nu doar mesagerul veștii că libertatea lui de mișcare se încheie a doua zi, dar trebuia să-l și conving că e singura opțiune ca să rămână în viață.
I-am sărutat ochii, i-am pus mâna pe piciorul bolnav și i-am arătat de unde-l vom tăia. Și i-am promis că locul liber o să-l umplem cu alte povești pe care o să le scriem împreună.
Nu mi-am dorit nicio secundă acel moment de sinceritate. Aș fi vrut să-l mint, să-l amăgesc, să mă mint, să mă amăgesc. Dar numai adevărul putea să-l salveze.
De multe ori încătușăm adevărul. Sau îl punem într-un colț în speranța că nu va fi nevoie să ținem seama de el. Însă, uneori, sinceritatea e diferența dintre viață și moarte.
Am primit cu oarecare teamă provocarea prietenilor de la Europa Liberă de a vorbi despre libertatea de a fi sincer. Pentru că știu că, de-a lungul timpului, libertatea asta a venit cu un preț – mai ales când opinia mea e diferită de a altora. Azi știu însă că ce am pierdut fiind sinceră, cu mine și cu alții, e mai ușor de gestionat decât ce aș pierde fiindu-mi frică de adevăr”
Marius Manole:
„Munceam mult și mi se părea că ăsta e succesul. Făceam rol după rol, uneori câte patru roluri în paralel. Chiar și în două sau trei orașe. Eram foarte mândru de mine și de puterea mea de muncă.
Într-o bună zi primesc o invitație de la Teatrul Bulandra. Mi se propunea să joc în Oscar și Tanti Roz, alături de Oana Pellea. O admiram de mult și speram ca într-o bună zi să jucăm pe aceeași scenă. Am acceptat imediat și am cerut textul. L-am citit pe nerăsuflate și deja aveam în cap cum aveam de gând să fac rolul. Părea că știu deja, că e făcut deja și că nu aveam decât să aștept seara premierei.
Am primit vestea că doamna Pellea pleca într-un turneu de 10 zile și că eu trebuia să învăț textul, să fiu pregătit pentru când se va întoarce. Zece zile am <<mâncat>> textul ăla.
A venit și ziua primei repetiții. Cu textul învățat perfect și cu mare încredere în mine am pășit în sala de repetiții. Și am început. Prima scenă din spectacol, eu cu Oana Pellea. Repetam și mi se părea că sunt bine și că anii de experiență, iată, își spuneau cuvântul. Practic, am așteptat să ne oprim și doamna Oana să spună <<Bravoo, Manole, așa ceva mai rar>>. Și așa a și fost. Oana s-a oprit, și-a pus haina, și-a luat geanta și cu o smerenie pe care am văzut-o doar la actorii mari, fără să mă privească în ochi, a spus: <<Dacă el are de gând să joace așa, eu pot să și plec acasă>>. Am simțit că mi se taie picioarele, îmi venea să intru în pământ de rușine. Am întrebat ce nu e bine și a răspuns că am un regizor.
În secunda aia am reevaluat tot parcursul meu de până atunci. Tot ce făcusem în teatru și tot ce pierdusem de-a lungul timpului din cauza faptului că lucram prea mult și nu mai dădeam importanță lucrurilor. Am știut că dacă în momentul ăla nu fac nimic, pierd rolul și mai ales, pierd ce era mai important, respectul unei actrițe pe care o admiram enorm. Singura opțiune era să mai zic o dată monologul ăla. Și l-am spus, cum nu l-am mai spus niciodată în viața mea. Cu emoția unui tânăr care dă admitere la facultate, care nu știe nimic, care caută și e nesigur, care trăiește clipa, căruia inima îi bate mai tare ca tobele din marile orchestre. M-am simțit exact așa cum trebuie să fie un actor mereu. În căutarea propriului adevăr, cu umilința și curiozitatea unui copil care descoperă lumea și pe el însuși. La fiecare rol. A fost cel mai mare reset pe care mi l-a făcut cadou Oana Pellea”.
Paula Rusu
„Prin clasa a V-a, tovarășa dirigintă a făcut un lucru care m-a impresionat atunci în naivitatea mea, dar nu am priceput decât mult mai târziu ce a făcut de fapt. Era la Reghin prin 1986-87, m-a luat de mână, un gest destul de neobișnuit pentru ea și m-a rugat să ieșim împreună puțin din clasă fiindcă vrea să mă întrebe ceva fără să audă ceilalți. M-am înfoiat toată, doar urma să am un mic secret împreună cu diriginta mea.
- Voi unde mergeți la biserică? m-a întrebat ea pe hol. Eram în plin comunism, mersul la biserică era aproape o infracțiune în ochii partidului. Asta ca să înțelegeți perioada.
- Noi nu mergem la biserică! i-am raspuns.
- Nici macăr cu bunica? reia din nou întrebarea dna dirigintă.
- Nu, nici cu bunica. Noi nu mergem la biserică.
Nu mințeam cu nimic. Doar că diriginta mea, care avea ceva informații despre mersul nostru la biserică, nu a știut cum să mă întrebe, că aș fi spus tot în perfecta mea candoare.
Când i-am povestit mamei, s-a albit toată și m-a intrebat ce am răspuns. Am văzut-o cum cade ca o cârpă pe scaun după ce i-am zis.
Cei care mai citiți pe aici știți că sunt greco-catolică. Comuniștii au scos confesiunea mea în afara legii și i-au băgat în pușcărie pe toți episcopii, care au și murit la Sighet, Râmnic sau la Jilava, pe preoți, pe călugărițe și au confiscat toate bisericile.
Așa că noi chiar nu mergeam la biserică după definiția clasică. Duminica mergeam la casa preoților care se rugau în secret, să nu îi afle Securitatea și să-i bage din nou în pușcărie.
Dacă dna dirigintă ar fi știut cum să mă întrebe, îi spuneam fix adresa unde mergeam duminică la liturghie; i-aș fi spus că împreună cu bunica și cu ceva vecini <<retrograzi>> de la țară ascultam Europa Liberă.
I-aș fi recitat fără reținere jingle-ul <<Aici e Radio Europa Liberă>>, i-aș fi dat nume: lelea Todăra, moșul Păpucului, lelea Anica, iar lista celor care ascultau adevărurile ascunse de un întreg aparat de propagandă al dictaturii comuniste, era lungă. I-aș fi spus totul fiindcă la vârsta de 10-11 ani libertatea de a fi sincer e absolut naturală. Oare ce ne schimbă mai târziu? Frica, aroganța, ambele?”
Libertatea de a fi sincer în presă
Acestea sunt punctele de inflexiune pe care jurnaliștii sunt datori să le caute și pe care sinceritatea oamenilor în viața de zi cu zi le-ar putea aduce la suprafață într-un orizont de timp rezonabil.
„Schimbarea în bine dintr-o situație extrem de complicată vine pe firul roșu al adevărurilor fiecăruia, asumate de fiecare, sau de cât mai mulți cu putință. Aceasta este de fapt libertatea de a fi sincer la care invită Europa Liberă”, explică Elena Vijulie Tănase, director Europa Liberă România.
Faptul că trăim într-un melanj sufocant care alimentează dezamăgirea, frustrările și, în cele din urmă, curentele politice extremiste, cu toată cohorta lor de amenințări, este evident. Or, aceasta este ecuația complicată în care echipa Europa Liberă, condusă de directorul Elena Vijulie Tănase și redactorul-șef Ionuț Cristian Benea, încearcă să aducă informații nu numai exacte, dar și ieșite din tiparul declarațiilor politice zilnice. Iar aici, cum știu atât de bine jurnaliștii, e nevoie de contribuția intervievaților, dar și a unui public activ.
„Există prejudecata că numai politicienii mint. E adevărat că politicienii, chiar și cei onești, dezamăgesc întotdeauna chiar prin definiție: fiind mediatori nu își mulțumesc nici adversarii, dar nici simpatizanții. Dar, în România, nu mint numai politicienii. Există o reținere generală de a spune lucrurilor pe nume. Există temeri, deseori supraevaluate, că dacă spui adevărul ți se întâmplă ceva rău. Dar, dacă e să respectăm cu adevărat persoana cu care avem zilnic tete-a-tete în oglindă, a spune NU propriei comodități, a spune NU propriilor frici, neplăcerilor din familie, a spune NU șefului, devine mai simplu. Iar, când acest exercițiu al sincerității devine natural, atunci îți aperi drepturile, te plângi primarului sau parlamentarului local, suni la o redacție în care ai încredere ca să semnalezi acte de corupție sau probleme grave. Când ești sincer în viața personală îți pasă și de cei din jur”, argumentează Elena Vijulie Tănase.
Această comunitate de oameni onești este publicul căruia i se adresează Europa Liberă. Oameni dornici să crească și să îi ajute și pe cei din jur să facă la fel – lucru pentru care cu toții avem nevoie de informație corectă, fie că vorbim de principalele știri internaționale, fie că e vorba de investigații sau reportaje realizate în România.
Newsletter-ul „3 MINUTE”
Provocarea de mai sus face parte din campania de lansare a newsletter-ului „3 MINUTE” realizat de către Europa Liberă, o redacție care își asumă ea însăși „libertatea de a fi sincer”, campanie derulată de agenția de comunicare Zaga Brand.
În mai puțin de o lună, recent lansatul newsletter are aproape 1000 de abonați. Mai exact, 948.
„Pentru noi a fost o onoare faptul că am căștigat contul de comunicare Europa Liberă România. Este vocea libertății cu care au crescut bunicii și părinții noștri, care acum, din radioul cu care ne-am obișnuit, a devenit o platformă multimedia de știri. Alcătuită dintr-o echipă editorială care își asumă să ducă mai departe misiunea clasică a jurnaliștilor de a spune adevărul, redacția Europa Liberă își dorește să spună realmente lucrurilor pe nume. E rândul generației noastre să fie atentă la Europa Liberă și să aducă cât mai aproape de public produse jurnalistice de calitate. În campania de lansare a newsletter-ului „3 MINUTE” am decis împreună cu Europa Liberă România să punem accent pe misiunea esențială a redacției: onestitatea cu care aduce știri esențiale, investigații și reportaje despre viața reală publicului. De aici conceptul <<libertatea de a fi sincer>> și provocarea către cei din jur de a spune propriile povești despre adevăr”, declară Silvia Teodorescu, Managing Partner Zaga Brand.
La finalul campaniei de comunicare a fost realizată o serie de short video cu o durată de 3 minute, care pun în valoare povești personale despre libertatea de a fi sincer, alături de poveștile și mesajele jurnaliștilor care semnează newsletter-ul „3 MINUTE”, Elena Vijulie Tănase și Ionuț Cristian Benea, toate pledând pentru cel mai simplu și în același timp pentru cel mai complicat și, uneori, cel mai periculos lucru din lume: acela de a spune adevărul, ca soluție de a reveni la echilibru.
Europa Liberă a revenit în România la finele lui 2018. Finanțată de Senatul Statelor Unite, corporația media cu sediul central la Washington și sediul european la Praga, a decis că situația politică internă și regională necesită o contribuție semnificativă la informarea corectă a publicului. Redacția de la București a Europei Libere, deocamdată restrânsă, își propune să furnizeze cu acuratețe marile știri internaționale, dar în același timp să aducă pe agenda publică subiecte legate de fenomene sociale majore – de la exod la sărăcie sau traiul la limita sărăciei chiar pentru categorii considerate de mijloc, și de la corupția în formele și consecințele ei concrete, până la traficul de persoane.
