![[Comunicare ca la carte] Stefan Vasilachi: Sfatul meu pentru studenți/juniori este să iasă cât mai mult, în ciuda pandemiei. Că storytellingul vine din cartier, nu din youtube](https://media.iqads.ro/2021/12/s-vasilachi-cover-850.jpg)
Am adunat ceva povesti in seria dedicata publicitarilor cu drag de predat, in contexte mai mult sau mai putin casual. Am discutat despre drive-ul de a fi in fata unui public tanar si a-l indruma, despre cum sunt noile generatii de studenti si despre scoala de comunicare, in general.
Stefan Vasilachi, Creative Director DDB nu ne-a vorbit, insa, despre teorie, structura unui curs sau strategii de predare. Dar ne-a dat la schimb experienta lui de tanar care isi dorea sa intre in publicitate, acum ceva ani. Cu portofoliul si lista agentiilor din Bucuresti, in mana. Cat se poate de sincer. Cu intamplari de genul: “nu m-a sunat nimeni niciodată” sau“m-au dat afară pe ușă, dar am intrat pe geam”. Si cu mici coincidente:
La avizierul din facultate a apărut un anunț de la o agenție de publicitate cu nume de telefonie - Erickson, McCann Erickson. Căutau ilustrator (…). Aveam telefon Ericsson, clar era un semn.
Stefan ne-a mai spus si despre ce inseamna experienta predarii la Scoala ADC, despre cum i-a devenit si lui scoala, si ce distanta lunga e intre atmosfera din agentie si atmosfera dintre cei 4 pereti de acasa, cand lucrezi remote, in pandemie.
România 1997
- Ștefan? Student la grafică? Aveți experiență? A, nu prea? ...adică zero. Bine vă sunăm noi dacă apare ceva... a, nu aveți nici telefon?
Pe vremea aia despre telefonul fix era vorba.
Eram disperat să-mi găsesc un job, să muncesc. Știam să țin un creion în mână, dar nu și un mouse - mare problemă.
După multiple tentative eșuate în a mă angaja, a ieșit soarele și pe strada mea - am câștigat un concurs de logo pentru o agențioară de buzunar. Acolo, după ce mi-am luat premiul - 100 de dolari, am întrebat cu juma de gură dacă n-au nevoie de mine ca grafician și m-au luat în gașca lor: 1 patron, 1 grafician, 1 șofer + eu. Timp de 2 ani am învățat, dar am și furat, niște Photoshop și Illustrator. Cu banii din premiu mi-am cumpărat primul telefon din viața mea, un Ericsson furat de prin Regie.
Următorul pas, marea publicitate. Portofoliul îl aveam pe un CD, iar cea mai grozavă realizare din el era un flyer pentru un dentist. Cu un xerox după un Pagini Aurii în mână, pe care erau numele și adresele agențiilor de publicitate din București, mă opream la toți taximetriștii să întreb pe unde vine strada cutare sau cutare. Agențiile le alegeam în funcție de cum îmi suna numele lor, iar dacă aveau un "&" în nume mă cucereau pe loc. Am dat iama în recepțiile lor, sperând că o să mă vadă cineva din creație și să-i povestesc cât de tare o să muncesc și că n-or să regrete. Secretarele mă executau cu un sec, "lasați în tăviță CV-ul, or să vă sune ei". Nu m-a sunat nimeni niciodată.
La avizierul din facultate a apărut un anunț de la o agenție de publicitate cu nume de telefonie - Erickson, McCann Erickson. Căutau ilustrator. Am zis că intru ca ilustrator și după aia le arăt eu ce pot și mă fac art-director. Aveam telefon Ericsson, clar era un semn. Am concurat cu Alex Talamba pe postul de ilustrator, el și cu mâna stângă desena mai bine decât mine și restul. Ghinion, am picat. Dați un google să vedeți ce face omul, e superb.
Bun, m-au dat afară pe ușă, dar am intrat pe geam. I-am zis directorului de creație, Adrian Boțan, să-mi dea un test să vadă ce pot. Am stat după aia vreo 2 săptămâni să desenez pe coli A4 idei de print. M-am prezentat cu ele și i-am zis că să mă ia niște luni de probă, fără bani, că pe parcurs îi arăt că-s bun. Mulțumesc, te sun eu... nimic. Au trecut niște luni până când a venit telefonul prin care mă întreba dacă pot să vin de luni la birou. Mă angajau!
Ce voiam să zic: este al naibii de greu să te angajezi, mai ales dacă n-ai experiență.
România 2008
Când m-au invitat să predau în cadrul școlii ADC, am zis da din prima. Motivul fiind evident: mi-ar fi plăcut ca și pe vremea mea să existe o școală unde să înveți, să cunoști niște creativi, iar ei să te vadă la treabă.
Este un loc în care înveți baze solide și poți să te alegi cu-n portofoliu consistent. Iar cel mai mare atu al școlii ADC sunt profesorii, creativi care nu vorbesc doar teorie, ci teorie aplicată în jobul de zi cu zi.
Școala ADC mi-a fost și mie școală. M-a împins din nou să reînvăț publicitatea, dar acum din postura de tutore. A trebuit să bag niște teorie, niște istorie a publicității, să dau un cap și-o coadă muncii de la birou.
Încerc să predau simplitate, plăcere de lucra și să-i fac pe studenți să realizeze că ține foarte mult de ei să-și facă jobul/munca interesantă. Și dacă înainte aveai tv, print și radio la dispoziție, azi poți comunica într-o mie de feluri: de la graffiti-uri, tweet-uri, tik-tok-uri, youtube, facebook până la gaming. Dar baza este aceeași, trebuie e să ai o idee, să ai ceva interesant de zis.
România 2020, 2021
Of, pandemia n-a fost aliatul studenților/juniorilor. E greu să stai acasă și înveți sau să lucrezi singur. Îmi pare rău că ratează venitul la birou, aici sunt poveștile, glumele și ironiile. La birou se aud situațiile cu final neașteptat, se deapănă amintiri jenante, se fac mini-revoluții sau se dezbat trendurile dâmbovițene. Acasă e confortabil, comod, poate eficient, dar cât să-ți povestească cei 4 pereți?
Sfatul meu pentru studenți/juniori: să iasă cât mai mult, în ciuda pandemiei, să viziteze, să vadă, să experimenteze. Că storytellingul vine din cartier, nu din youtube.
