Personal MBA explică unele concepte precum:
LEGEA DE FIER A PIEŢEI: motivele pentru care orice afacere este limitată de mărimea și calitatea pieței pe care încearcă să o servească și de modul în care poți găsi piețe mari și generoase.
CELE 12 FORME DE VALOARE: produsele și serviciile sunt doar două dintre cele douăsprezece căi de a crea valoare pentru clienții tăi.
PRINCIPIUL INCERTITUDINII PREŢURILOR: toate prețurile sunt maleabile. Creșterea prețurilor este cea mai bună cale de a crește dramatic profitabilitatea, atât timp cât știi cum să susții prețul pe care îl ceri.
4 METODE DE MĂRIRE A VENITURILOR: există doar patru căi prin care o afacere poate câștiga bani. Știi care sunt ele?
Liderii adevărați nu sunt creați de facultățile de afaceri, ci de ei înșiși, când caută cunoștințele, competențele și experiența de care au nevoie pentru a reuși. Citește această carte și vei învăța principiile pentru care majoritatea oamenilor de afaceri profesioniști au nevoie de o viață de eșecuri și de reușite pentru a le stăpâni.
Pune această carte la categoria Nu există scuze. După ce o vei citi, nu vei mai putea să le spui altora că nu ești destul de inteligent, destul de perspicace sau destul de învățat pentru a reuși să faci lucruri care contează. Josh te îndrumă într-un tur valoros al ideilor-cheie din lumea afacerilor.
Seth Godin, autorul cărților Asta înseamnă marketing, Triburi și Linchpin
O capodoperă. Aceasta este cartea fundamentală pe care o recomand tuturor persoanelor interesate de afaceri. O prezentare generală extraordinară a tuturor lucrurilor pe care trebuie să le știi. Acoperă toate elemente de bază și evită termenii la modă și detaliile inutile. Unul dintre cele mai însuflețitoare texte pe care le-am citit în ultimii ani.
Derek Sivers, fondator CDbaby.com și sivers.org și autorul cărții Orice îți dorești
Obținerea unui master în administrarea afacerilor este o alegere costisitoare, aproape imposibil de justificat, indiferent de starea economiei. Până și universitățile de elită precum Harvard și Wharton oferă programe învechite și lipsite de originalitate, care te învață mai mult despre prezentări PowerPoint și modele financiare inutile decât despre lucrurile de care ai nevoie pentru a conduce o afacere reală. Poți obține rezultate mai bune (și poți economisi sute de mii de dolari) dacă sari cu totul peste masteratul de administrarea afacerilor.
Josh Kaufman a creat PersonalMBA.com ca alternativă la inutilitatea masteratelor de afaceri. Blogul său a adus în fața a sute de mii de cititori cele mai bune cărți de afaceri și cele mai importante concepte de afaceri din toate timpurile. Acum, el împărtășește elemente esențiale de antreprenoriat, marketing, vânzări, negociere, operațiuni, productivitate, designul sistemelor și multe altele, într-un singur volum cuprinzător. Personal MBA distilează cele mai valoroase lecții de afaceri în modele mentale memorabile și simple, care pot fi aplicate provocărilor din lumea reală.
JOSH KAUFMAN e unul dintre cei mai importanți 100 de autori de cărți de afaceri din lume și a fost plasat de Amazon.com pe primul loc în topul scriitorilor de bestselleruri din domeniul afacerilor și al finanțelor. Discursul său TEDx despre Primele 20 de ore a fost vizionat de peste 5 milioane de ori în toată lumea, ajungând top 10 cele mai vizioante videoclipuri TEDx și în top 100 cele mai vizionate discursuri TED publicate până în prezent.
Cercetările sale au fost prezentate de The New York Times, BBC, The Wall Street Journal, The Fortune, Forbes, Time, Business Week, Wired şi CNN. A ținut discursuri la Universitatea Stanford, la Google și la IBM. În 2013, revista Forbes a menționat JoshKaufman.net printre „Cele mai bune 100 de site-uri pentru antreprenori”.
Video: Autorul despre carte
Cartea a apărut în România la Editura Publica.
Info:
Titlul original: Personal MBA
Ediția I 2020, paperback
Traducător: Cosmin Maricari
Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
616 pagini
ISBN: 978-606-722-397-2