[La final de 2021] Radu Afrim: Nostalgia salilor pline-ochi nu dispare. Asa cum n-a disparut niciodata nostalgia salilor pline cu trepte pline, cu studenti care stau pe jos in fata scenei

L-am intrebat si despre fericire pe Radu Afrim. De fapt, despre cea mai fericita perioada a anului, asa cum a trait-o el. Ne-a marturisit ca nu stie sa ne raspunda, poate si pentru ca face parte dintre oamenii pentru care fericirea nu este o stare continua, ci se traieste in momente. De viata, de munca, de vazut filme pe Netflix. Radu spune despre el ca nu stapaneste gramatica fericirii, dar stie sa traiasca clipele de placere, mai scurte sau mai lungi.

"Ma amuza profesorii de fericire. Oare exista oameni care se antreneaza constient pentru fericire de cand deschid ochii pana se culca la loc? Cred ca oamenii foarte activi gasesc fericirea asta de care vorbesti tu in actiunile lor, in munca lor (aoleo asta e deja cehov), in alergatura lor".

Radu Afrim a avut un an plin, prin care a trecut cu motoarele turate la maxim. A scris in cafenele si a montat patru spectacole in teatre de stat si unul pentru online. A fost onest cu publicul, a vorbit in creatiile sale despre boala si moarte, nu a gasit ca este vremea “comediilor spumoase”, dar s-a straduit sa-i faca sa rada pe oameni de moarte.

Cu toate ca a renuntat sa mai ia dupa el peste tot aparatul de fotografiat, a continuat sa capteze locuri si oameni cu camera telefonului sau. Si le-a impartit cu generozitate pe Facebook, ca sa ne mai si bucuram, iesind din vortexul polemicilor despre virus si politica.

Ce faceai pe 1 ianuarie

Citesc intrebarea ta, reiau ultima parte a ei si sunt stupefiat la gandul ca s-ar putea sa existe oameni care stiu ce faceau pe 1 ianuarie. Sau pe 2 sau pe 3. Fara sa tina un jurnal.

Bine, ma pot uita pe FB pentru ca acolo postez fotografii care nu au alt nume decat data zilei. Si apoi de acolo probabil o sa ajung undeva. La o stare, la o senzatie atinsa in ziua aia . Dar nu garantez.

In general, oamenii de felul meu - atunci cand calendarul le arata ca e 1 ianuarie - fac tot ce se poate sa capteze cat mai mult din lumina noua, fresh, cetoasa sau laptoasa, inghetata sau rece-calda in acelasi timp - o combinatie pe care doar in primele dimineti ale anului o poti vedea. E lumina care ne relaxeaza dupa momentul de panica universala care marcheaza trecerea dintre ani. Eu am stat intre ani cu cainele meu speriat de focurile de artificii. Despre cat de mult detest artificiile am scris in 'caine cu om. caine fara om'. Toti cei care au scris despre spectacol s-au ferit sa pomeneasca acest moment :). Deci intre ani mangaiam cainele, care tremura ascuns sub chiuveta din baie. In cazul meu, panica populara de a nu uita sa-ti pui o dorinta intre ani a cam disparut :).

Cumva 1 ianuarie are in calendar rolul pe care il are fila aia alba de la inceputul cartilor. Aia pe care o scoteam din calcul atunci cand aveam de citit un roman gros pentru examenul de literatura universala. Se poate scapa foarte usor de aceasta zi, dormind mai mult de jumate din ea. Oricum de la jumate incolo e noapte. Si e legitim sa dormi.

Rezolutiile, daca a mai fost cazul

Ultimii doi ani prea au semanat intre ei. Banuiesc ca pentru toata lumea. Pare ca au fost doi in unu. Asa cum toata lumea e de acord ca nu se stie cand au trecut anii `90 si sunt confundati adesea cu mult anticipatii ani 2000.

Profesional mi s-au intamplat unele din cele care erau prevazute. Cel putin am onorat niste contracte. Ca proiectele s-au mai modificat, asta e altceva. Pe mine asta nu ma incurca.

In viata personala mi-am dorit lucruri socant de banale. Dar esentiale. Cred.

Din fericire nu s-a intamplat nimic rau. Ceea ce e o realizare uriasa. Evident nu a mea. A destinului, sau cum vreti sa-l numiti.

Mereu lucrurile care au contat cu adevarat mi s-au intamplat cand au vrut ele. Si tot cand au vrut ele s-au si incheiat. Fie ca au fost prinse sau nu in dorinte de inceput de an. Pentru ca, nu-i asa, nu aduce anul ce aduce ziua :).

Ce sperai de la 2021 si s-a confirmat

Pai s-a confirmat ca pandemia nu se va termina. Pentru asta nu trebuia sa fi oracolul din Delphi.

S-a confirmat ceea ce stiam cu totii si anume ca lipsa educatiei elementare ne va costa. Si ma revolta faptul ca revolta mea e deja tardiva. Nu a fost o surpriza sa constat ca stiinta e pusa la indoiala. La noi.

In acelasi timp m-am setat pe entuziasmul (mai palid) ca lumea a venit la teatru. Si am avut bucuria sa vad ca oamenii din teatrele in care am lucrat mai au motivatia sa lucreze.

Ce te-a surprins

Ca pe toata lumea, m-a contrariat presedintele tarii. Pe care l-am votat. Imi amintesc zorile naivitatii noastre, lucram la Sibiu cand a iesit presedinte prima data. Era frumoasa bucuria aia. Dar n-as mai putea-o repeta . Pentru nimeni. Si acelasi lucru il spun mai toti acum. E foarte trist ca un popor sa incheie anul cu o senzatie de neputinta, de secatuire, de umblat in gol pe un drum infundat. Si asta din cauza celor pe care ii platim sa ne dea senzatia ca putem trai linistiti aici. Nu fericiti. Ca asta deja suna patetic. Dar ei nici macar nu mai fac efortul sa ne minta ca am putea trai linistiti aici. Adica la noi. Au populat casa asta, au confiscate-o. Si-au ales camerele cu vedere spre mare. Si spre munte. Desi ei nu inteleg nimic din marea aia. Cetatenilor le-au ramas camerele cu vedere spre occident. Insa mor de foame uitandu-se pe fereastra. Asa ca ies din case, incuie usile si se cara care incotro.

Vrei sa-ti arat interviuri pe care le-am dat acum aproape 20 de ani in care le sugeram oamenilor cu copii sa stranga bani sa-i duca pe la scoli pe dincolo sa-i educe? Evident ca oamenii strang banii pe dincolo. Si sunt decenii de cand copiii invata pe dincolo. Cui ii pasa ca tara s-a golit ? As vrea sa traiesc sa vad tara asta goala de tot si politicienii, evident aceiasi, care se voteaza ei intre ei prin rotatie. Pentru ca nu mai exista electorat, toti au plecat in vest. Iar votantii naivi si romantici vor fi murit demult. De fapt sper sa nu apuce nimeni sa vada acest peisaj dezolant. Poate doar nepotii politicienilor de azi :).

Un an cu motoarele turate la maxim sau la relanti

La maxim. Ca de obicei. Ca si cum pandemia s-ar fi oprit la usile teatrului in timpul lucrului. Si poate chiar s-a oprit. Sigur ca mereu revenea in forta intrebarea ''pentru cine sau pentru cand fac eu spectacolul asta''. Apoi m-am gandit ca treizecilasuta azi, cincizecilasuta maine poate fi important. Insa nostalgia salilor pline-ochi nu dispare. Asa cum n-a disparut niciodata nostalgia salilor pline cu trepte pline, cu studenti care stau pe jos in fata scenei. O imagine atat de familiara pana la tragedia Colectiv. Pe de alta parte sa nu-ti imaginezi ca in acest an am lucrat la fiecare spectacol ca si cum ar fi fost ultimul. Cred ca m-am comportat cinstit si le-am vorbit spectatorilor despre boala si despre moarte. Nu i-am pacalit cu ceea ce industria numeste 'comedii spumoase'. Din alea la care se rade cu spume. Si bulbuci. Pai ia fa-i pe oameni sa rada de moarte. Nu de poanta anosta cu ministrul ala gras care si-a ascuns amanta in dulap.

Cu actori ai Teatrului Național Craiova

Proiecte marcante si rezultate

Toate sunt marcante. Mai ales privind retrospectiv. Ma gandesc ca puteau pur si simplu sa NU fie. Si asta m-ar fi intristat. Am facut 4 spectacole in teatre si unul pentru online. M-am dus la serviciu ca pana acum. Repet. Nu am avut nevoie de proptele speciale pentru munca. Cat despre rezultate, la noi nu prea e ca la corporatie sau ca la patron. Nu vine nimeni la final de an sa-ti dea o prima pentru ca ai avut rezultate. Nimeni nu te bate consolator pe umar pentru burnout. E treaba ta daca vrei sa arzi pana la capat. Sau sa dormi in scaunul de regizor la lumina calda a veiozei. Cu foile ingalbenite ale pieselor 'de repertoriu' in fata ta. Si gandul la ciorba radauteana de dupa repetitie.

O sa te dezamagesc inca o data insa eu nu pot sa dau sfaturi motivationale. Doar atunci cand am in fața mea un caz disperat. Un om pe care-l simt eu pe culmile depresiei. Altfel, deschizi tv-ul si dai peste o cantareata de folclor cu machiaj de transgender care-ti vorbeste despre vibe-uri pozitive si oameni toxici. Si iti zice din varful buzelor aplicate cum sa-i indepartezi pe toxicii astia de langa tine chiar daca ramai prins in hora.

Flavia Giurgiu & Radu Afrim

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Trendurile țin lumea pe loc pentru un timp… Altfel ritmul schimbarilor ar fi ametitor. Sunt unii care au mereu grija sa incetineasca ritmul cu care aruncam la cutia cu banalitati diverse lucruri, gesturi, cuvinte, atitudini, țoale. Imi place sa cred ca in anii maturitatii am fost pe langa trend, in spatele lui. Uneori inaintea lui :). Lipsa de originalitate nu mai deranjeaza ca altadata. Lumea e mai uniforma decat in alte decenii pe care le-am prins. Desi vorbim mult despre diversitate.

Norocul meu e ca am suficienta ironie incat sa scot chestii comice in spectacolele mele atunci cand vorbesc despre trenduri. Care nu sunt decat niste clisee. Si cliseele au umorul lor. Nu trebuie privite cu incrancenare. De aceea nu as putea zice ca ma enerveaza trendurile. Uite, am iesit asta iarna de la o repetitie in Iasi si brusc toti baietii pe strada aveau parul cret :). isn't funny? N-am aflat insa cine a dat tonul. E drept ca nu e ca si cum as fi facut mari investigatii in sensul asta. Insa multa lume nici nu realizeaza ca gireaza un trend sau altul. Cand eram adolescent doream sa am freza celor din Duran Duran :). Aveam cam aceeasi varsta cu ei si nu intelegeam de ce eu nu pot sa ma tund asa si sa merg la liceu. Ignoram total ca traiam in dictatura lui c.

In alta ordine, am fost in toamna asta intr-un juriu la un festival de regie tanara si m-am intristat sa vad setea cu care tinerii regizori isi puneau limite. Pe langa cele puse deja de altii, la care aderau cu patos. Si vorbeau fericiti despre reguli care trebuie urmate cand pui ceva in scena. Si mai ales despre CUM nu e bine sa vorbesti despre unele lucruri. Despre multe lucruri…Nu am gasit o voce rebela. Si nimeni nu se considera inregimentat. Tendintele sunt considerate norme obligatorii de urmat la munca.

Stii desigur concursurile alea de la tv, alea care zic ca lanseaza talente in muzica. Alea cu 20 minute de reclama intre doua melodii. Toate gagicele canta la fel: nazal cu inflorituri. Si juratii se prefac ca sunt pe spate. (Unii chiar sunt :) ). Si nimic nu se schimba. Si in toate topurile se canta pe nas. Profa de cor ma lovea peste cap cu piatra de la inel cand infloream, cand nu cantam notele simple, asa cum erau scrise. Cam asta e in trend pe spotify. Insa eu am libertatea sa ascult playlistul meu cu muzicieni independenti de trenduri, voci de gagice cu timbru unic si texte care sunt poemele prezentului.

Bref, mi se falfaie de trenduri, cred ca isi au rostul lor, insa atata timp cat ma pot tine la distanta de ele si nu ma obliga nimeni sa le accesez, sa ingros randurile celor pun umarul la perpetuarea lor e ok. In concluzie, traiasca tredurile pentru ca nu exista trenduri bune si proaste. Nu vad ce comisie suprema ar putea delimita lucrurile. In general, orice trend devine prost cand iese din trend. Desi pana atunci toata lumea era de acord ca e wow.

Drumul trendului inspre cimitirul cu banalitati nu e trist pentru nimeni. Cei care l-au lansat si-au umplut buzunarele cu bani. Si cu toate astea, sicriul fostului trend e facut din lemnul cel mai ieftin. De fapt, e o cutie de carton.

Ada Milea & Radu Afrim

Obiceiuri si rutine noi pe care vrei sa le pastrezi la anul

Inca nu-mi dau seama de ele. O sa le observ in timp. Sau nici macar. O sa mi le semnaleze altii. Cert e ca nu zburd prin calendar fara sa se lipeasca de mine tot felu' de obiceiuri. Nu sunt atat de atent la ele incat sa le si monitorizez.

Si totusi, dincolo de programul de lucru care aduce cu el inevitabil o puzderie de obiceiuri proaste&bune, pot zice ca scriu foarte bine dimineata. Scenarii. Dialoguri. In cafenele. Luminoase. As vrea sa nu renunt la asta. Cat se va putea. Ar trebui sa scriu aici si despre masaj, cel de dupa repetitiile mai tensionate, dar asta e subiect de spectacol. Prea amplu si prea deep pentru un interviu care apare in luna cadourilor vesele si dragalase.

La ce ai renunțat in 2021

Am rarefiat programul de lucru. Nu mai vreau sa lucrez proiect dupa proiect. Probabil si vremurile ma vor duce in directia asta. Am renuntat sa mai car dupa mine aparatul de fotografiat. Imi ajunge telefonul. Renunt in fiecare zi la cate ceva, o fac de ani buni nu ține de 2021, e un feeling placut, renunt foarte usor la cunoscuti, dau block fara remuscari. Nu se ocupa niciun neuron din capul meu cu contabilizarea lucrurilor la care renunt zilnic. Nu mai sunt la varsta acumularilor. Cu fiecare spectacol pe care il fac renunt la ceva. Arunc cate ceva din mine, de langa mine sau macar din raza mea vizuala.

Cea mai urata zi

N-a existat asa ceva. Nu mi s-au intamplat lucruri atat de negre. Probabil pt ca nici nu-mi pun mari sperante in ziua care incepe. Au existat momente nasoale in multe zile. Dar asta nu da nota zilei, care se poate termina foarte fain. Au existat zile goale, dar eu n-am sa spun despre ele ca au fost urîte. Pentru ca nici n-au fost. Poti sa spui despre un tablou de Klein ca e urît? Doar pentru ca tie nu-ti place albastrul si inafara de albastru nu vezi nimic in tabloul ala?

O zi urîta a fost ziua in care l-au impuscat pe ursul Arthur. L-am injurat pe ministrul mediului pe pagina lui ca alte cateva mii de oameni. Cam atat am putut face. S-a mai auzit ceva de ancheta care cica s-a deschis atunci? Nimic.

Foto Radu Afrim

Cea mai fericita perioada

Na c-am ajuns si la o intrebare de oracol :))) ala pe care-l aveam in scoala generala. Si caruia i-am dedicat destul spatiu in Pasarea retro. Lui si ierbarului. In orice caz e o intrebare care nu mi se potriveste. Nu stiu sa raspund. Exista momente de placere, mai scurte mai lungi. De unele trag. Pot intra in stari care-mi provoaca un soi de fericire, insa tocmai de aia intru, ca sa nu fac analiza de stare in minutele alea :).

Marturisesc ca nu stapanesc bine gramatica asta a fericirii. Si ma amuza profesorii de fericire. Oare exista oameni care se antreneaza constient pentru fericire de cand deschid ochii pana se culca la loc?

Cred ca oamenii foarte activi gasesc fericirea asta de care vorbesti tu in actiunile lor, in munca lor (aoleo asta e deja cehov), in alergatura lor si

la finalul zilei cad lați

si uita ca

au uitat

sa caute fericirea -

care unora le face cu ochiul dintr-un serial bun pe Netflix.

In anii astia ai molimei, o mare fericire e fiecare dimineata in care te trezesti si vezi / ti se spune ca n-a plecat din lumea asta nimeni dintre cei apropiati.

Cea mai frumoasa stire

Nu am ce sa raspund. E drept ca n-am deschis televizorul in ziua in care s-au dat in folosinta cei 600 km de autostrada in Ro. Ratez stirile bune. Le prind numai pe alea cu popi care cad in gol de pe cisterne cu tone de apa sfintita.

De obicei avalansa de stiri frumoase pana la lacrimi vine de 1 decembrie. Atunci sunt cautati, prin cotloanele tarii si ale lumii, romani care fac lucruri absolut uluitoare sau doar firesti, lucruri care nu fac insa audienta in tot restul anului. De la tineri care renoveaza din donatii private monumente de arhitectura care stau sa cada, pana la tineri care filmeaza timp 10 ani pe banii lor natura salbatica din Ro, de la doctorita originara din Ro care e sefa celei mai mari clinici oncologice din Europa, pana la preotul de langa maternitatea din Iasi care construieste, din donatii, case pentru saraci. Si in toate astea, nici un ban de la stat. Nimic. Nici un interes. Deci in toate aceste stiri frumoase e inclusa cea mai urata stire cu putina: aceea ca statului i se falfaie.

O stire care mi-a picat bine. Cica Romania e tara cu cele mai multe pisici si cei mai multi caini pe langa casa omului. Nu stiu daca s-o cred.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult in jurul tau

Cartea despre Nutu Camataru. Glumesc. Desi nu.

In jurul meu nu se vorbeste despre carti. Daca s-ar vorbi, asta m-ar ajuta foarte mult in alegerea scenariilor pe care sa le lucrez. Mereu intreb despre carti noi care merita citite, nimeni nu prea stie. Zic prin teatre. La fel era si cand eram student la litere. Medicinistii vorbeau despre literatura contemporana tare si eu citeam tone de literatura mare. Pentru examene.

Actorii nu se omoara cu cititul. Mai ales daca nu sunt replicile lor. Secretarele literare, no comment. Deci tot la intuitia mea ajung. Intru in librarie, citesc, nu-mi place cum suna primele fraze, renunt. Nu ma iau dupa New York Times care zice pe coperta 'a tour de force of writing'. Mi-am cam pierdut increderea.

Am descoperit-o in 2021 pe Simona Gosu , am pus in scena o nuvela de-a ei, am continuat cu Dan Coman, am dorit o colaboare cu Tatiana Tibuleac. S-a vorbit despre cartile lor. Am citit fara sa am vreo revelatie trei carti de Olga Tokarczuk. Se vorbeste despre piese noi de teatru, insa nu in jurul meu, ci pe site-uri de specialitate. Voci feminine care e musai sa promita, ca daca nu, stop joc.

2021 in social media

Pe pilot automat. Cu un plus de blazare. Si mai pe copy paste. Cum a fost anul insusi :).

Ce te-a enervat in spatiul public

Ipocrizia. Ca intotdeauna.

Intoleranta. Mai mult ca niciodata.

Ignoranta. In sosul careia ne balacim ca in ciubar.

Ganduri si visuri pentru 2022

Cu ganduri de supravietuire. Nu visez la zboruri ametitoare. Nu sunt vremurile alea. Nu am asteptari mari de la 2022. El e deja parcelat. Nu exclud ajustari sau bonusuri :).

Cum crezi ca va fi viata in 2022

Tu cam ce crezi? :)