Ela Crăciun, autor și influencer: “Internetul nu îți rezolvă problemele copilului așa cum o poate face un medic”

Ela Crăciun, autor și influencer: “Internetul nu îți rezolvă problemele copilului așa cum o poate face un medic”

“9 luni fără griji” și “12 luni fără griji”, cele două cărți scrise de influencerul Ela Crăciun au avut vânzări peste așteptări în 2021. Acestea vor fi retipărite, pentru a treia oară și vor putea fi cumpărate din librării sau online. Potrivit autoarei, comenzile pentru cele două cărți sunt proporționale cu nevoia de informație pe care o au femeile însărcinate și proaspeții părinți.

Succesul de care s-au bucurat cărțile confirmă faptul că, în ciuda aparentei impresii că Internetul ne oferă toate răspunsurile, este foarte greu să faci diferența între informația de calitate și sfaturile neavizate. Cele două cărți au fost construite împreună cu o serie de specialiști a căror reputație este de necontestat, ei răspunzând la cele mai comune 101 întrebări ale părinților. Ceea ce am făcut a fost un exercițiu de a normaliza mersul la doctor, explicând că Internetul nu îți rezolvă problemele copilului așa cum o poate face un medic”, spune Ela Crăciun.

“9 luni fără griji” este prima carte lansată de cel mai citit blogger de parenting din România.  Cartea a fost lansată în 2018 și este realizată împreună cu 5 contributori, medici pediatri și specialiști în nutriție.

Ghidul pentru femei însărcinate este creat să ofere informații detaliate despre experiența celor 9 luni de sarcină și să împărtășească experiența Elei de mamă a trei copii. Cea de-a treia ediție va fi realizată de editura DPH.

“12 luni fără griji” este cel de-al doilea volum din seria de 101 întrebări și răspunsuri de la specialiști și a fost lansat de Ela în 2019. Cartea se află la a treia tipărire și poate fi găsită online și în librării.

 “12 luni fără griji” este realizată împreună cu 13 medici și specialiști și explică ce se întâmplă în primele luni de viață ale bebelușului, oferind sfaturi medicale despre nutriție, diversificare, analize și rutina somnului.

Prima carte a fost scrisă în timpul sarcinii, o perioadă extrem de emoționantă pentru orice femeie. Am documentat, zilnic, problemele cu care mă confruntam. Cititoarele mele, care împărtășeau experiența, m-au ajutat să completez lista de întrebări pentru medici. A doua carte a fost lansată chiar de ziua celui mai mic dintre copii, Nicholas. Primele luni cu bebelușul este o perioadă extrem de grea pentru toți părinții aflați la prima experiență. Scriind, am fost alături de ei și îi consider pe toți parte din cărțile mele. Ei sunt cei care m-au provocat să pun întrebări și să descopăr soluțiile pentru ele. Dând curs curiozității personale, am ajutat și alți părinți să treacă mai ușor peste această perioadă”, mai spune autoarea.

În 2022, Ela Crăciun și-a propus să să editeze noi titluri adresate părinților cu copii de toate vârstele, încurajând un stil de viață sănătos și echilibrat.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related