[Acasă, în corp] Anca Broască: M-am văzut pentru prima dată cu adevărat, mi-am analizat fiecare trăsătură și am zis ”Dar ce are greșit corpul meu?”

"Arată-mi o parte a corpului tău care nu-ți place să se vadă prin haine, apoi o parte care îți place să se vadă prin haine. Spune-ți așa: sunt real, sunt mișto și mă accept și mă iubesc așa cum sunt." Așa sună o parte din challenge-ul pe care Anca Broască l-a creat pe TikTok. Într-un spațiu al comparațiilor toxice și inevitabile, ea a vrut să îi invite pe utilizatori să își amintească adevărul despre ei #FărăFiltru. S-a apucat de youtube la 15 ani, iar la vremea aceea vorbea despre subiecte precum școală, profesori și machiaje. Totuși, când venea vorba despre feminitate, nu se simțea confortabilă. Asta pentru că standardele de pe social media îi spuneau că nu e așa cum ar trebui să fie, că există un singur tipar în care dacă nu te încadrezi, ai eșuat. Iar asta se vedea în modul în care se raporta la celelalte fete. Era, de fapt, o oglindă care îi arăta ce nu acceptă la propria persoană.

Nu mă suportam pe mine pentru că nu arătam într-un anumit fel (sau nu mă vedeam eu ca arătând așa), iar multe din comentariile la vlogurile mele alimentau asta. Pe cealaltă parte, nu suportam nici fetele pe care le vedeam pe sociale că aveau corpul pe care mi l-aș fi dorit, care purtau genuri de rochii pe care îmi era frică să le port, care erau sociabile cu toată lumea și care aveau curajul să vorbească cu băieți (mie până pe la vreo 17 ani mi-a fost frică de băieți, the more you know). Eu – urâtă, grasă. Ele – superficiale, insuportabile, enervante. Și ghici ce? Nu le suportam pentru că nu eram ca ele, și mă simțeam inferioară lor. Era o oglindă.

Acceptarea a fost un proces lung la finalul căruia a înțeles că poate să facă tot ce simte. Să poarte fustițe mini sau decolteu, pulovere de bunicuță și căciuli cu moț, să-și picteze sprâncenele roz și pistruii mov. Știe cât de greu e pentru o adolescentă să navigheze prin toată marea asta de așteptări deloc realiste și modele cu trupuri perfecte prezente pe social media, de aceea vrea să fie persoana de care ar fi avut ea nevoie când creștea.

Am vorbit cu Anca despre cum a evoluat în 10 ani de content creating, cum și-a dat seama că iubirea de sine e singurul lucru de care are nevoie și subiectele pe care le abordează pe social media.

Creator de conținut de 10 ani

Eu sunt Anca, am 24 de ani. Sunt suceveancă stabilită în Ardeal și creez conținut online de... acum realizez că-s aproape zece ani. Wow. Am schimbat platforme și subiecte abordate în funcție de evoluția mea și a bunului nostru prieten - Internetul. Și sunt #FărăFiltru – dar n-am fost tot timpul așa.

Drept să spun, în adolescență nu știam ce este body positivity, singurele mișcări din online pe care le vedeam legate de subiectul ăsta erau pozele de pe Tumblr cu citate despre încredere în sine și iubire față de propriul corp. Erau răruțe, țin minte că le citeam și îmi doream să rezonez cu ele.

Nu am avut o părere bună despre corpul meu dintotdeauna și mi-a luat ceva timp și câteva experiențe care m-au călit până să îl accept așa cum este. Am început să fiu interesată de body positivity - nu doar să mă informez legat de subiect, cât și să îl abordez pe platformele mele - după ce am început să am încredere în mine, să îmi accept corpul, să învăț să îl iubesc și să fiu blândă cu el.

Lecții de pe social media

Aiaiai. Trăim într-o eră cel puțin interesantă, din punct de vedere al tehnologiei și al influențelor de afară. Înainte să intru în social media, avem influențele din toată media: de la emisiunile românești, la serialele Disney la revistele și ziarele care arătau bârfe despre X și Y. E super ușor să intri în capcană și să fii influențat de social media, mai ales dacă ești adolescent și nu ai acest sense of self bine dezvoltat.

Așa că, ce m-a învățat social media a fost să îmi fac păreri și să pun etichete: despre mine și despre alții în raport cu mine. Și să mă compar rău de tot. Nu mă suportam pe mine pentru că nu arătam într-un anumit fel (sau nu mă vedeam eu ca arătând așa), iar multe din comentariile la vlogurile mele alimentau asta. Pe cealaltă parte, nu suportam nici fetele pe care le vedeam pe sociale că aveau corpul pe care mi l-aș fi dorit, care purtau genuri de rochii pe care îmi era frică să le port, care erau sociabile cu toată lumea și care aveau curajul să vorbească cu băieți (mie până pe la vreo 17 ani mi-a fost frică de băieți, the more you know :))). Eu – urâtă, grasă. Ele – superficiale, insuportabile, enervante. Și ghici ce? Nu le suportam pentru că nu eram ca ele, și mă simțeam inferioară lor. Era o oglindă.

Și ce mă revoltă cel mai tare este că văd foarte multe adolescente acum care sunt în aceeași poziție ca mine de atunci. Sunt revoltate pe alte fete, văd atâtea comentarii răutăcioase nu doar la mine, cât și la colege de-ale mele din mediul online, de la fete care se iau de orice aspect al nostru. Și ce nu conștientizează ele este că sunt în aceeași poziție în care eram eu atunci.

Totuși, faptul că postam lucruri în online a fost unul din factorii care să mă facă să fiu mai accepting cu mine și cu fetele din jur. Eu încercam să mă concentrez pe atuurile mele – îs grasă? Îs urâtă? No, pe lângă asta îs funny și carismatică, hai să îmi expun calitățile. Asta m-a făcut mai accepting cu mine. Comentariile pozitive ale oamenilor care mă apreciau m-au făcut mai accepting cu mine. Și prin acceptarea asta a mea, am devenit mai accepting și cu fetele care arătau cum îmi doream eu, dar mi-a mai luat puțin să lucrez la complexul meu de inferioritate față de ele.

Doar după ce m-am acceptat 100% pe mine, fără a mă raporta la factorii exteriori am început să apreciez și să accept că toate corpurile sunt valide, că standardele sunt date de societate, mass media, și mai nou social media și că e foarte ușor să ne lăsăm ghidate de ele și să ne credem defecți dacă le credem.

Ce s-a schimbat de când ai început și până acum

Când am început să fac vlogging pe Youtube, la 15 ani, abordam subiecte de entertainment relevante vârstei mele: școală, profesori, relația cu părinții, tipuri de oameni în anumite situații etc. Și pentru perioada respectivă din viață au fost exact subiectele care mă făceau fericită. Abordam și subiecte ce țin de feminitate: haine, machiaje, date-uri etc., dar într-un mod foarte ironic, pentru că nu mă simțeam 100% confortabil în feminitatea mea. În atâția ani, crescând atât în vârstă, cât și eu ca persoană, mi s-au schimbat interesele. Subiectele abordate s-au schimbat o dată cu mine.

După ce am devenit confortabilă cu mine și am început să mă iubesc, iubirea de sine a venit cu asumarea a cine sunt eu în raport doar cu mine și nu cu mediul exterior. Mi-am asumat că îmi plac hainele funky, machiajele mega colorate și culorile trăznite la păr și am devenit confortabilă cu stilul meu în care îmi exteriorizam parte din personalitate. Am început să fac serii despre asta – mă îmbrăcam în personajele mele preferate din seriale, îmi puneam prietenii să mă vopsească.

Am avut la un moment dat o serie cu ”mă îmbrac în X timp de o săptămână” – inclusiv în hainele mele mai vechi cu zece ani, ținute alese de maică-mea(care are un cu totul alt stil decât mine) sau în trupele românești din anii 2000. Și pontul era că așa chiar mergeam îmbrăcată pe stradă, la facultate (aici eram deja în anul I-II). Și filmam tot. Reacțiile oamenilor, situațiile inconfortabile în care mă puneam. Și mă distram maxim. A fost cea mai frumoasă perioadă pe care am avut-o pe Youtube – contentul meu preferat și contentul preferat al urmăritorilor. Și scosul din zona de confort, punerea mea în situații în care nu m-aș fi pus de obicei mi-a crescut foarte mult încrederea în mine și iubirea de sine.

Acum timpul nu îmi permite să fac content atât de elaborat, dar simt că am multe lucruri de zis așa că abordez subiecte de self love, body positivity, tot ce mi-ar fi plăcut mie să aud când eram adolescentă și nu mi-a zis nimeni.

Procesul de acceptare al propriului corp

Prima dată comentariile pozitive, oamenii care îmi apreciau vlogurile și care mă complimentau mi-au dat încredere în mine.

Apoi a fost despărțirea de primul meu prieten. Am plâns luni de zile învinuindu-mă că nu sunt demnă de iubire și gândindu-mă că sigur s-a despărțit de mine pentru că nu îl atrăgeam fizic (desigur, în punctul respectiv era overthinking-ul meu idiot care mă sabota). Când n-am mai avut lacrimi, m-am trezit într-o dimineață cu Unstoppable de la Sia în cap. Am pus-o și m-am uitat în oglindă. M-am văzut pentru prima dată cu adevărat, mi-am analizat fiecare trăsătură și am zis ”Dar ce are greșit corpul meu?”. Din ziua aia am început să mă văd cu adevărat și să mă ascult.

Am început să fiu mai blândă cu mine, să fac lucruri pentru mine din iubire – sportul nu a mai devenit o povară ca să scap de niște kile, ci o activitate care îmi aducea fericire. Mâncarea sănătoasă, la fel, nu mai era o modalitate de a slăbi (nu cred în dietă btw), ci am început să o ofer corpului meu atunci când o cere, a devenit o sursă de energie și de bine dispunere.

Și ce am observat – modul în care mă percepeam pe mine era modul în care percepeam lumea. Cu cât mă iubeam mai mult, cu atât iubeam mai mult tot ce mă înconjura. Mi s-a diminuat anxietatea, mi s-a îmbunătățit calitatea relațiilor. Când mă uit acum la mine dinainte de perioada respectivă văd o cu totul altă persoană.

Ce consumi în spațiul online

Pe TikTok, unde consum și produc cel mai mult acum, îmi triez For You Page-ul. Văd ceva ce nu se potrivește cu valorile mele? Dau ”Not interested”. Am pe feed foarte multe TikTok-uri despre self love, body positivity, motivație, life hacks. Îmi face destul de rău să văd glume despre traume, self hatred, rant-uri despre alți oameni, scandaluri. Mă uit pe ele o dată pe zi, de obicei în timp ce/după ce mănânc. Dimineața și seara nu stau pe telefon.

Cea mai importantă lecție din călătoria spre acceptare

Faptul că eu decid cine sunt. Gândurile, fricile, care îmi trec uneori prin cap nu mă definesc. Trecutul nu mă definește. Ce părere își formează alți oameni despre mine nu mă definește.

Apoi, că eu decid cum las tot ce e în jurul meu să mă influențeze. Sunt foarte optimistă și văd partea bună din tot, dar asta vine după ani de muncă și de autocunoaștere.

De vorbă cu tine de la 14 ani

Aveam fața prea mare pt corpul meu, aveam fundul turtit, aveam scolioză și aveam enșpe mii de păreri exterioare care să-mi zică că trebuie să fiu mai nu știu cum sau că n-o să mă placă niciodată băieții pentru că arăt nu știu cum. Asta cu băieții m-a terminat atunci rău de tot și acum realizez cât de greșit era – înainte de băieți și de oricine, TU trebuie să te placi pe tine.

Dar să o văd acum pe Anca de la 14 în fața mea, nu i-aș zice asta. M-aș uita la ea cu duioșie, m-aș apropia de ea și aș strânge-o cu toată iubirea în brațe, pentru că de iubire avea nevoie, și de la iubire pornește tot.

De fiecare dată când trec printr-o situație dificilă acum, când sunt prea dură cu mine sau mă simt neputincioasă, îmi imaginez că Anca de atunci ar fi atât de mândră de mine pentru că am devenit exact cine își dorea ea să devin, dar nu a crezut niciodată că voi deveni.

Cum faci față zilelor în care nu te simți în cea mai bună formă psihică

Când mă simt rău legat de corpul meu, fac sport. Mă conectez mult cu mine prin el.

Am și zile în care mă pierd în social media și nu mă simt în cea mai bună formă a mea. E uman și le îmbrățișez cu brațele deschise când apar. Mă trezesc uneori că am scrollat o oră continuu pe Instastory-uri fără chef de ridicat din pat și conștientizez că mă fac uneori să mă simt nesigură și anxioasă – nu neapărat legat de fizic, dar de alte aspecte ale vieții.

Apoi îmi închid telefonul și să meditez, citesc, fac sport, ascult muzică, merg la plimbare – să îmi observ gândurile, să îmi pun întrebări care să-mi dea răspunsuri și să aflu ce anume m-a băgat în starea respectivă. Așa îmi amintesc că iar am intrat în campania social media și conștientizez că fiecare avem viețile noastre și să continui să îmi văd de viața mea și să mi-o fac cea mai faină, fără a o compara cu a celorlalți.

Rădăcinile asprimii față de propriul corp

Social media și mass media, influența celor din jur, generațiile anterioare și preconcepțiile lor, puterea unor oameni influenți de a normaliza asta. E bine că interviul ăsta e scris, că altfel aș vorbi două ore doar despre asta.

Cum ai ajuns să vorbești pe social media despre corp și acceptare

O dată cu acest self love journey am simțit că pot să fiu persoana care să fie acolo pentru fetele care au nevoie de un boost de încredere, fetele care îmi amintesc de mine de când eram adolescentă și mi-aș fi dorit să fi avut pe cineva care să îmi spună toate lucrurile astea. Deci cumva tind să cred că din iubire pentru copilul meu interior, pe care deși nu i-am oferit-o atunci, vreau să i-o ofer acum.

Relația generațiilor tinere cu frumusețea

Sincer încerc să nu mă gândesc la asta. Acum, cu Instagram mi se pare că posibilitatea de a cădea în capcana internetului e mai mare. Multă lume își vede valoarea în funcție de câte like-uri are, de cât de popular e. Ce-mi place acum e că sunt mult mai multe campanii, proiecte și pagini care fac awareness pe tema asta.

Cum abordezi subiectul in postările tale

Vă invit pe Youtube și Instagram – Anca Broască și pe TikTok - itsanca. Sunt foarte eu pe fiecare și sunt foarte transparentă cu părerile mele (warning – vorbesc și scriu super mult și acolo :)) Am inițiat în urmă cu o lună-două campania #FărăFiltru. Pe TikTok a constat într-un sound în care oamenii își arătau diverse părți ale corpului, acceptându-le și pe cele pe care nu le plac și pe cele pe care le plac. Pe Instagram am fost vulnerabilă eu cu corpul meu și am făcut un shooting concept.

Pe Youtube am avut două clipuri despre asta. Este cel mai de suflet proiect al meu care va continua în 2022, iar oamenii au fost mai mult decât încântați de inițiativă.

Ce crezi ca i-ar ajuta pe oamenii din România să aibă o relație mai bună a cu propriul corp

Multe lucruri. În primul rând să nu cadă pradă preconcepțiilor – că tre să arăți nu știu cum sau nu știu cum altcum. Apoi, după caz:

1. Să își dea voie să se cunoască pe ei și să nu se judece pe ei
2. Să citească despre asta
3. Să se normalizeze mersul la terapeut, iar oamenii să o facă
4. Să urmărească influencers care îi inspiră, care le dau o stare de bine

Desigur, fiecare avem parcursul diferit, și fiecare să își dea seama ce funcționează cel mai bine pentru el. Nu e nimic general valabil.

Frumusețea e schimbătoare

Se schimbă constant. Când eu eram mică era la modă ca fată să fii super slabă. Acum au acaparat Kardashiencele internetul și e la modă să ai forme foarte pronunțate. La trenduri e la fel. Totul e marketing și ne vinde ideile astea. Noi ne alegem standardul.

Nu m-am gândit niciodată cum s-a schimbat la femei vs. bărbați, dar din ce am discutat cu diferiți bărbați, și ei au fost/sunt afectați de standardele de frumusețe referitoare la ei.

Ce lucruri faci încă pentru ”frumusete” la presiunea socială

Nu fac. Chiar am stat să reflect la întrebare și nu îmi vine nimic în minte. Mă îmbrac și mă aranjez cum simt. Dacă simt să port fustiță mini sau decolteu o fac. Dacă simt să port pulover de bunicuță și căciulă cu moț o fac. Dacă vreau să-mi pictez pistrui mov și sprâncene roz, o fac. Dacă n-am chef să mă machiez, nu o fac. Dacă o să vreau să îmi fac o operație estetică, o să o fac pentru mine când simt că vine de la mine tocmai din iubire de sine, nu că mi-a zis X sau am văzut că e la modă. Dacă îmi cere corpul un burger, mă bucur de el. Sunt în punctul în care am devenit așa de confortabilă cu corpul meu și cine sunt încât singura persoană care poate decide ce să fac pentru frumusețea mea sunt eu.