Nu o sa spun ca reclamele din Romania seamana unele cu altele ca toate boabele dintr-o pastaie. O sa ma intreb doar de ce muza publicitara joaca pe mai multe planuri.
Goana dupa stele
Prima chestie amuzanta de care imi aduc aminte este carioca aceea care innegreste oameni, drapelele si scaunele de la terase. Nu stiu de ce, dar reclama in cauza este ca o madeleina care imi declanseaza in memorie spotul cu baiatul de la piscina, care se impauneaza ca vorbeste cit vrea la telefon, dar mai ales martea, dupa ora trei noaptea. In ambele creatii, cele doua companii de telefonie mobila protesteaza fata de soarta nedreapta in care oamenii au avantaje de comunicare doar in situatii circumspecte. Acuza mi s-a parut insa vaga. O fi vorba despre un repros reciproc? Sau, ca sa fim politici si cuminti, indreptat inspre o alta companie? Sau, cine stie, si-or fi reprosind propriul lor trecut? Cei doi rivali mobili imi amintesc de un alt episod, cu aceiasi protagonisti. Tin minte ca prima data a aparut pe ecran un tinar cu pancarte. Pe scurt, cartoanele erau inscrise cu avantaje care bucurau mult pe cei care s-au nascut cu urechea lipita de telefon, iar aceste avantaje aveau linga ele stelute, iar la final, ca intr-un roman de Gide pentru buzunar, o ultima pancarta cu steluta pe ea anunta milioanele de telefonisti romani ca, de fapt, nu exista nici o steluta. La foarte putin timp dupa aceea, un grup de oameni in tipografie cautau si ei nelinistiti astrii de pe afise. Sfirsitul metaliterar i-a ajuns insa si pe ei, un pic mai greu e adevarat, si aratindu-le un destin fara stele.
Autobuzul interdimensional
Eliminam un personaj, pastram rivalul si introducem o alta culoare in actiune. E vorba despre un baiat, intr-un autobuz, care baga mina in buzunar si, incet - incet, intra cu el cu tot in proprii pantaloni, ca sa treaca, neingradit de nimeni si de nimic, printr-o serie de dimensiuni placute de a petrece timpul: concerte, roller coster, competitii sportive. La putin timp dupa aceasta metamorfoza apare un alt individ, tot in autobuz din cite imi amintesc, care trece si el printr-o serie de chestii faine - deltaplane, orase straine, strazi necunoscute. Si iata cum, un roman plictisit are de ales intre doua alternative egale de a-si petrece timpul, avind avantajul ca orice nume va retine la finalul pauzei publicitare, nu exista absolut nici o diferenta. Asta ne arata generozitatea companiilor de la noi, care se gindesc cu adevarat numai la binele consumatorului.
Eroii sint si ei oameni
Superoamenii, in schimb, imi plac la nebunie. Si femeile incredibile. Si superparintii. Dar cel mai mult dintre toate, supermamele au ceva numai al lor, care imi fac pofta sa spal rufe. Sau sa ma dau cu deodorant? Sa recapitulam si sa facem lumina. Mai intii de toate era un detergent atit de cool incit parintii copiilor care se tavaleau prin noroi erau efectiv incintati de chestia asta. Ii recunosteai usor, chiar asa ti se spunea in spot, iar mie mi s-a parut logic: parintii astia care isi felicita odraslele pentru hainele murdare sint o specie extraterestra. Apoi a intervenit reclama cu femeia care foreaza prin trotuar pentru a ajunge in metrou, iar puterile supranaturale nu i se trageau de pe Krypton, ci de la un deodorant. Asta a distorsionat putin gindurile de la detergent. La fel si glasul cristalin care de vreun an si ceva repeta obsedant ca superbebe pot fi toti copiii, daca parinti lor citesc o superrevista. Recent insa am aflat o chestie si mai tare: de fapt, toate mamele sint supermame pentru copiii lor. Iar planeta lor datatoare de putere este de fapt un detergent.
O lume minunata
Cu atitia oameni obisnuiti care pot fi (si chiar sint - ne spun solutiile de spalat) supereroi, viata este mult mai frumoasa. Egalitatea de sansa este cu adevarat minunata. Eu chiar o sa multumesc aici companiilor pentru generozitatea cu care si-au propus sa lase in spate diferentierea. Cu atitea mesaje contradictorii, consumatorii riscau sa se aleaga cu o derutare cronica. Dar asa, viata lor e mult mai usoara.
