Ștefan Popa Popa’s: Eu știu că hârtia suportă multe, dar situația politică românescă actuală este imposibil de suportat de aceasta

Ștefan Popa Popa’s: Eu știu că hârtia suportă multe, dar situația politică românescă actuală este imposibil de suportat de aceasta

A desenat sute de oameni, majoritatea dintre ei celebri. A caricaturizat lideri ai lumii, printre care Vladimir Putin, Francois Mitterand și G.W. Bush. Guinness Book of Records l-a desemnat cel mai rapid artist vizual din lume, care întrece chiar și un computer. Ştefan Popa Popa’s este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani celebri peste hotare, lucrările sale ajungând în toate colțurile lumii.

Prima caricatură i-a fost publicată într-un ziar local din Drobeta-Turnu Severin în anul 1968, iar anul acesta, în pas cu vremurile, maestrul Popa’s a decis să-și digitalizeze una dintre cele mai importante colecţii, numită ”Liderii Lumii văzuți de Popa’s”.

"Am adunat peste 200 de caricaturi făcute în direct în timpul Summitelor în perioada când am fost caricaturist oficial. Sunt singurul din lume care i-a desenant tête-à-tête. Caricaturile lui V. Putin și a lui G. W. Bush au fost cele mai apreciate în spațiul public".

Vorbim cu maestrul Ștefan Popa Popa’s despre arta caricaturii și despre lansarea sub formă de NFT a colecției personale ”Liderii Lumii văzuți de Popa’s”.

 

Prima caricatură

Prima caricatură a fost realizată în 1968 și publicată într-un ziar local din Drobeta-Turnu Severin și a fost despre apa murdară din rețeaua de apă - canal. Tocmai trimisesem și la revista Urzica un desen și după 2 luni de zile la vârsta de 13 ani am fost debutat și de cei de la Urzica.

 

Descoperirea talentului

Într-o dimineață, pentru că desenam pe cearceafuri m-a descoperit mama dându-mi plapuma la o parte și s-a mirat când a vazut cearceafurile desenate. Asta se întampla când aveam 4 ani și putin, 5 ani. Caricatura m-a ales pe mine, nu eu pe ea.

 

Caricaturi peste hotare

Prin fraudă au ajuns caricaturile mele peste hotare, la vremea respectivă aveam colegi studenti străini la Politehnica Timișoara și le trimiteam prin ei în toată lumea.

 

Cele mai importante trăsături pe care le căutați când desenați

Ochii sunt oglinda sufetului și prin cercetarea sufletului etalarea caracterelor devine posibilă.

 

Caricaturist desenat de alții

Am fost desenat de mii de caricaturiști din toată lumea și mi-am dat seama cat de talentați sunt unii și cât de slabi sunt alții. Mi-a plăcut de exemplu faptul că unii au surpris rapiditatea cu care eu desenez.

 

Cea mai simpatică personalitate pe care ați desenat-o

Foarte simpatic este Francois Mitterand Președintele Franței în perioada 1981 - 1995, care s-a bucurat foarte tare cand și-a văzut caricatura.

 

Și cea mai antipatică

Antipatică nu, dar realistă, l-aș menționa ca personalitate pe Chavez Președintele Venezuelei, chiar când zâmbea avea un soi de negativism în el.

 

Caricaturi ale liderilor lumii

Am adunat peste 200 de caricaturi făcute în direct în timpul Summitelor în perioada când am fost caricaturist oficial. Sunt singurul din lume care i-a desenant tête-à-tête. Caricaturile lui V. Putin și a lui G. W. Bush au fost cele mai apreciate în spațiul public.

 

Ce v-a adus arta caricaturii

Mi-a adus mulți dușmani mai ales la noi în țară, unde caricatura este rău înțeleasă.

 

Arta satirică în lume și în România

S-a dezvoltat foarte bine, există mulți desenatori care participă la peste 200 de concursuri în întreaga lume. În România există o pleiadă de desenatori foarte valoroși și as putea spune un lucru foarte important: nu există niciun salon de caricatură din lume la care un român să nu ia premii. În România, arta satirică s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă prin școlile create de mari desenatori români.

 

Cum ar arăta o caricatură a României de azi

Eu știu că hârtia suportă multe dar situația politică românescă actuală este imposibil de suportat de aceasta.

 

Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice 2021 de la Timișoara

Este o premieră în lumea artei artei vizuale satirice care se va dezvolta cu siguranță în anii care vor veni.

Au fost bucuroși mai ales cei îndepărtați de România pentru că au putut viziona lucrările prin intermediul galeriei virtuale 3D.

 

Digitalizarea colecției ”Liderii Lumii văzuți de Popa’s”

Niste băieți foarte sufletișiti mi-au propus acest lucru, l-am acceptat și astept și eu reacțiile din întreaga lume în momentul în care se va lansa. Acest proiect este ceva nou pentru mine, dar sunt convins că reprezintă ceva de viitor.

 

Visuri și planuri

Vreau să zbor și eu cu băieții pe lună și să expun pe partea luminată, nu pe partea cea întunecată a lunii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related