[În numele scenei] Marinela Țepus: Fiecare schimbare ne scindează, ne scoate la iveală egoismul. Cam ceea ce se întâmplă, în mare, la nivel de țară, ni se întâmplă, în mic, la nivel de teatru

Un manager de teatru trebuie să aibă abilități de lider și calități de prieten, părinte, frate pentru echipa sa. Toate aceste ”roluri” nu vin, însă, niciodată înaintea competențelor administrative pe care este obligatoriu să le dețină. Legile autohtone în domeniul cultural implică multă birocrație, iar unele sunt făcute în așa fel încât obligă un director de teatru să aibă cunoștințe economice și legislative. Pentru că el răspunde pentru absolut tot ce se întâmplă în organizația sa. Un manager de teatru ”trebuie să fie un factotum”, zice Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

”Trăim într-un timp în care ne întrebăm tot mai des ”Cine (mai) are nevoie de teatru?” Și ne bucurăm când vedem că mai sunt oameni doritori să ne calce pragul. Nu vreau să vorbim despre ”adaptare”. Ceea ce facem se poate numi mai mult ”conformare” cu ordinele și reglementările în vigoare, în speranța că vom depăși acest coșmar".

Directorul Teatrului Nottara, Marinela Țepuș povesteste despre încercările prin care echipa sa și teatrul pe care îl conduce au trecut în acești ani de pandemie. A preluat conducerea acestui teatru în urmă cu 10 ani, la insistențele lui Mircea Diaconu, și nu s-a gândit o clipă că va rămâne atâta vreme manager. Și nici că va trece teatrul prin două perioade grele: post-Colectiv și pandemie.

Din biografie

M-am născut la 10 noiembrie 1959 într-un sat din jud Caraș-Severin. Am crescut, până la șapte ani, și mi-am petrecut toate vacanțele, până la absolvirea liceului, la sora mai mare a mamei, într-un alt sat bănățean. Apoi, în clasa I, am mers la școală la Bocșa, orășel aflat la 16 km de Reșița și la 80 de Timișoara, unde locuiau și munceau părinții mei. Erau muncitori la uzina din oraș. Idealul meu de viață era să părăsesc mica localitate în care toată lumea cunoștea pe toată lumea și unicul guvernator era... ”gura târgului”, și să nu mai trebuiască să mă trezesc dis de dimineață.
La școală, nu am prea învățat, dar mi-a plăcut să citesc. Șansa către o altfel de lume au fost mama (care dorea pentru mine o viață mai bună) și profesoara de limba și literatura română (care m-a învățat ”cum” să citesc și, mai ales, cum să folosesc ceea ce citesc).

Cum se întâmplă multor liceeni, la o serbare școlară, am recitat o poezie, Mistrețul cu colți de argint de Ștefan Augustin Doinaș. Am avut parte de primele aplauze și m-am gândit ce frumos ar fi dac-ar fi să devin actriță. N-a fost să fie, dar, îndată după liceu, am devenit ”cântiristă românistă” și am luat toate premiile de interpretare la toate edițiile acelui festival blamat un pic pe nedrept, numit ”Cântarea României”.

După bacalaureat (1978), am dat examen de admitere la IATC I.L.Caragiale din București, specializarea Actorie. Am căzut la proba eliminatorie. M-am întors la Bocșa, m-am angajat la uzină și pentru că, acolo, era o trupă de teatru de amatori, iar Cântarea României era în vogă, am intrat în echipă și viața mea a devenit, realmente, roz. În 1981, ca urmare a multor premii de interpretare luate la tot felul de festivaluri și, firește, la Cântarea României, am fost angajată elevă corp ansamblu la Teatrul de Stat din Reșița.

Am jucat roluri mai mult sau mai puțin importante vreme de aproape patru ani, dar salariul îngrozitor de mic m-a adus înapoi la uzina din Bocșa (1984). Acolo eram vedetă! Într-o bună zi, am avut o revelație, anume că eram prea tânără ca să pot spera că voi ieși la pensie în calitate de ”cântiristă românistă” și că va trebui să fac ceva pentru a avea o profesie adevărată, datorită căreia să nu fiu obligată să încep serviciul la ora 7.00 dimineața. (Așa era programul la uzină pentru cei care nu erau ”cântiriști româniști” sau fotbaliști.) Și am dat examen de admitere, în 1987, la Universitatea din Timișoara, la Filologie. Am intrat la Română – Rusă, însă am continuat să fac parte din echipa de teatru a uzinei din Bocșa, până în 1990, când s-a desființat Cântarea României. Aveam în gând ca, după absolvirea facultății, să mă mă angajez bibliotecară sau secretar literar la Teatrul de Stat din Reșița.

În 1990, am dat examen de admitere la Academia de Teatru și Film I.L.Caragiale (fostul IATC și actualul UNATC), specializarea Teatrologie, și am intrat.

În ultimul an de facultate (1994), profesoara mea, Doamna Michaela Tonitza Iordache, mi-a înlesnit angajarea la Teatrul Nottara, pe postul de secretar literar, unde am rămas, cu o pauză de doi ani, până azi. Socotea dumneaei că sunt potrivită pentru acest loc și s-a dovedit că avea dreptate.

Credit foto: Ciprian Duica

Începuturile în managementul de teatru

Teatrul George Ciprian din Buzău, a însemnat ucenicia de director (2006 – 2011) și mi-a oferit cea mai frumoasă parte din carieră. La Buzău, m-am simțit respectată, prețuită și, uneori, chiar iubită. În 2011, am acceptat să preiau conducerea Teatrului Nottara, datorită insistenței Domnului Mircea Diaconu, care a trebuit să aleagă între a fi senator sau manager. Nu m-am gândit că vor trece zece ani rămânând în această postură. Și nu mi-am închipuit că îmi va fi dat să gestionez, împreună cu o echipă extraordinară, această perioadă de criză pandemică.

Am avut de două ori norocul să preiau conducerea unor teatre care funcționau perfect, care aveau proiecte interesante, pentru că erau conduse de către directori competenți (Răzvan Dincă fusese Directorul teatrului buzoian, pe care l-a părăsit devenind managerul teatrului de Operetă Ion Dacian, și Mircea Diaconu fusese vreme de 12 ani Directorul Teatrului Nottara). În fiecare din aceste teatre lucrasem, înainte, ca secretar literar. Așa că am cunoscut locurile și oamenii, nefiindu-mi greu să continui ceea ce alții izbutiseră deja să facă.

Cum vi s-au schimbat reperele

Conducerea unui teatru nu mi-a schimbat reperele. Întotdeauna mi-am dorit să fac bine ceea ce fac, să-mi privesc colegii cu onestitate și prietenie, fiindu-le de folos. E drept, uneori, binele pe care eu încerc(am) să îl fac nu corespunde(a) cu binele pe care și-l doresc/doreau ei (sau unii dintre ei). Însă, întotdeauna, la greu am fost/ suntem împreună. Și au fost câteva momente de cumpănă la București. La sfârșitul lui 2015, după evenimentele nefericite de la Colectiv, am fost nevoiți să suspendăm activitatea cu publicul la sediu pe motiv că imobilul era încadrat cu bulină roșie-risc seismic I. Au urmat 10 luni de incertitudini și frustrări, jucând pe unde apucam și luptându-ne pentru a reveni pe Bd Magheru, nr. 20. Am reușit. Apoi, a fost câștigat un proces de retrocedare și clădirea a rămas în custodia PMB. Din păcate, toate încercările de a consolida acest imobil au eșuat. Iar acum traversăm această pandemie cu greu, făcând eforturi uriașe ca să ne păstrăm cumpătul.

Din interior vs de pe margine, tot despre management

În calitate de secretar literar, prețuit de directorii cu care am colaborat, nu am privit managementul ”de pe margine”, ci am contribuit la partea sa cea mai frumoasă, cea artistică, prin lectura unor piese, prin recomandarea unor regizori, actori, scenografi, prin urmărirea repetițiilor, redactarea materialelor de promovare etc. Am făcut parte din Consiliul Artistic și din cel Administrativ, având mereu un cuvânt de spus. Și cuvântul meu chiar era luat în seamă. Nu am anticipat că, în viața profesională a unui manager de teatru, partea administrativă îți ocupă majoritatea timpului nemailasându-ți vreme să te bucuri de cea artistică.

Cele mai dureroase momente au fost cel în care a trebuit să închidem sălile de spectacol pentru public, în 2015, despre care am pomenit mai sus, și această pandemie, în care am (și cred că toți avem) sentimentul că ne prefacem că facem. Să jucăm spectacole cu 30 de oameni, acoperind 30% din capacitatea Sălii George Constantin și/sau cu cel mult 100 de oameni la Sala Horia Lovinescu, care, în mod normal, are 300 de locuri, e și frustrant, și foarte trist.

Credit foto: Oana Turcu

Abilitățile și calitățile unui manager de teatru

În primul rând, administrative. E un paradox. Conform legii, în România, managerul cultural trebuie să aibă studii de specialitate, însă birocrația stufoasă și legile destul de prost alcătuite, îl obligă să aibă cunoștinte și în domeniul economic, și în cel legislativ. Sigur că un manager nu poate conduce de unul singur și trebuie să fie însoțit de specialiști. Doar că răspunzând pentru asolut tot ceea ce se întâmplă în instituția pe care o conduce, e necesar să cunoască foarte multe lucruri care nu țin de profesia de bază. Trebuie să fie un factotum! Mai mult decât atât, trebuie să aibă și vocație de lider, și de prieten, și de confesor, și de părinte, și de frate. Pentru că, în teatru mai mult decât în alte părți, toată lumea, nu doar actorii, interpretează roluri.

Cele mai mari provocări ale funcției

Provocările sunt de a avea și de a implementa o strategie, de a realiza/ avea o echipă profesionistă și unită, cu care să poți face lucruri nemaipomenite și pe care să te poți baza în momentele de cumpănă. În ceea ce mă privește, partea frumoasă este că am lângă mine niște oameni nemaipomeniți (nu mulți, dar profesioniști și devotați instituției) și o trupă omogenă cu multe talente din diferite generații.

Teatrul Nottara

Teatrul Nottara este un brand. Conform unor studii de piață, este al doilea în privința notorietății. Îl știe toată lumea. Are și avantajul de a se afla pe una dintre cele mai populate artere, bulevardul Magheru. În plus, este un teatru harnic, cu șase-șapte premiere pe an. Avem 150 de angajați, dintre care 40 de actori, un scenograf și doi regizori artistici. Funcționăm perfect în cele două săli, care au avantajul de a se afla în aceeași clădire. În plus, avem personal tehnic de scenă pentru ambele spații, așa că putem repeta și juca în același timp. Strategia de marketing este aceea de a oferi publicului posibilitatea de a-și alege spectacolele în funcție de preferință. Ca urmare, sala mare s-a ”specializat” pe comedie, producții muzicale, iar la cea studio se montează mai ales spectacole de nișă pentru un public mai elitist. În acest moment avem o echipă puternică, echilibrată.

Alegerea spectacolelor

Pentru că nu mai pridideam cu partea de administrație și cu cea economică și pentru că speram să mă ocup mai mult de consolidarea clădirii (îndelung așteptată), am înființat un consiliu de direcție artistică și de repertoriu format din angajați prestigioși, care să selecteze textele/regizorii conform Proiectului meu de management și a strategiei de marketing. Acest consiliu cuprinde pe cei doi regizori angajați, scenograful, actori, consultanți artistici, secretari literari, șefii departamentelor de marketing și de specialitate artistică. Eu sunt membru supleant.

Se adună un număr de propuneri, se citesc piesele, apoi se discută și se votează fiecare proiect în parte. Se fac răspunsuri către toți solicitanții. Sunt și cazuri când convenim să solicităm noi colaborarea unor regizori/scenografi. Ne dorim să colaborăm cu regizori din toate generațiile și chiar reușim să o facem.

Credit foto: Maria Stefanescu

Adaptarea la noile vremuri

Trebuie să fim la curent cu toate reglementările/ordinele pandemice și să le punem în aplicare cât se poate de strict. Ni s-a dus buhul că, la noi, toți spectatorii au completat declarații interminabile pe propria răspundere, privind condițiile de participare la reprezentații. Însă ne-a prins bine pentru că nu am avut niciun caz de infectare în rândul spectatorilor și nicio reclamație. Am avut cazuri de covid în rândul angajaților, s-au făcut anchete epidemiologice și facem tot ceea ce se poate pentru a ne menține pe linia de plutire. Jucăm cu câți spectatori ni se permite și, înainte de fiecare spectacol, când actorii își fac teste rapide (și dacă sunt și dacă nu sunt vaccinați), ne rugăm să fie negativi ca să poată începe reprezentația. Trăim într-un timp în care ne întrebăm tot mai des ”Cine (mai) are nevoie de teatru?” Și ne bucurăm când vedem că mai sunt oameni doritori să ne calce pragul.

Nu vreau să vorbim despre ”adaptare”. Ceea ce facem se poate numi mai mult ”conformare” cu ordinele și reglementările în vigoare, în speranța că vom depăși acest coșmar. Cât despre schimbări, cred că cele mai importante, și deloc benefice, sunt cele de mentalitate. Fiecare schimbare ne scindează, ne scoate la iveală egoismul și ferocitatea. Cam ceea ce se întâmplă, în mare, la nivel de țară, ni se întâmplă, în mic, la nivel de teatru.

Mijloace noi de exprimare

În timpul stării de urgență, când lumea era încrezătoare că vom traversa rapid această pandemie, am făcut câteva proiecte on line interesante și de succes. Așa am remarcat cât de important este să comunici atât cu publicul fidel, cât și cu cel potențial în mediul virtual. Noi nu am postat înregistrări ale vreunor spectacole pentru ca nu aveam acordurile tuturor colaboratorilor în acest sens, pentru că nu aveam înregistrări extraordinare la toate producțiile și pentru că, într-un timp foarte scurt, a fost o inflație de asemenea postări. Așa că am inventat tot felul de lucruri, care ne-au ținut permanent aproape de spectatori.

Acum, așteptăm banii de la PMB, pentru că tocmai am încheiat procedurile pentru achiziționarea unui sistem de transmitere on line a spectacolelor noastre prin propria platformă. Nu dorim să înlocuim teatrul de pe scenă cu astfel de transmisiuni, dar credem că putem juca în acest fel pentru oamenii cu dizabilități, pentru cei bolnavi și pentru cei din diaspora, adică pentru toți cei care nu au posibilitatea/ prilejul de a veni fizic în sălile de spectacol. Consider că este un substitut al teatrului și nu artă scenică adevărată. Însă vom încerca să jucăm, transmițând în timp real reprezentația către toate colțurile lumii. Au fost niște încercări de acest fel ale unor teatre din București și din țară, care s-au bucurat de succes, însă au fost sporadice. Nu știu ce va rezerva viitorul acestui tip de teatru ”la distanță” (care, pentru mine, nu e teatru, e doar un substitut pe termen scurt), dar sunt sigură că cel de scenă, cu publicul în sală, va exista încă multă vreme de aici înainte. Pentru că nimic nu l-a putut nimici de-a lungul secolelor. Pentru că și în aceste condiții nenorocite EXISTĂ!

Promovarea

Ne promovăm repertoriul pe toate canalele avute la îndemână. Prin partenerii media, pe rețelele de socializare. Din păcate, sistemul bugetar nu permite posibilitatea de a plati publicitatea, iar televiziunile/ radiourile nu prea se-nghesuie să ne ajute benevol. Totuși, avem parteneriate importante și evenimentele sunt vizibile și în mass-media. Avem un departament de marketing, care încearcă în toate felurile să promoveze proiectele teatrului. Nu putem dezvolta acum, aici strategia, dar o avem și o aplicăm cu succes. Din păcate, pandemia ne-a întors cu vreo șapte-opt ani înapoi. Știrile apocaliptice despre covid, despre economie, despre conspirații, despre social, despre politic au devenit mult mai importante (și de ”neratat”) decât cultura, respectiv teatrul. De aceea, suntem gata să jucăm și cu zece oameni în sală, în contextul în care pe scenă și în spatele acesteia sunt și 15 – 20 de de angajați, care participă la buna desfășurare a spectacolului.

Publicul

Am rămas doar cu publicul fidel și vaccinat. Era de presupus ca spectatorii să prefere comedia, într-o lume atât de cenușie, de lipsită de orizont. Repertoriul e și el ”sărăcit” din cauza ordinelor și restricțiilor pandemice (distanțare, contact fizic de puțină durată, reprezentații fără pauză etc.). Încercăm să respectăm toate restricțiile, fiind conștienți de pericolele care ne pândesc la tot pasul.

Teatrul Nottara mai departe

Ne dorim să nu facem rabat de la calitate și să realizăm producții și evenimente cât mai aproape de așteptările spectatorilor care ne calcă pragul, înfruntând, ca toată lumea, pandemia și restricțiile. Nu prea putem visa pentru că nu știm ce va urma! Cel mai important este să mergem înainte cu capul sus, cu speranța că vom depăși această perioadă de criză, revenind în normalitate. Din păcate, în acest moment nu se poate vorbi de ”planuri de dezvoltare”, ci mai mult de ”planuri de supraviețuire”. Și, evident, suntem pregătiți ca, după trecerea pandemiei, să ne readucem publicul în săli, să jucăm cu toate locurile ocupate, să ne bucurăm de aplauze, să reluăm festivalul care s-a oprit înainte de cea de-a VIII-a ediție, să reluăm turneele în țară și în străinătate, să reluăm insitențele pentru consolidarea imobilului și să sărbătorim cum se cuvine cei 75 de ani de când acesta există. Este o clădire istorică, aflată aflată într-o zonă protejată, care adăpostește un teatru foarte foarte cunoscut și apreciat. Nu ar trebui să uităm asta și ar fi bine să avem mai multă grijă de trecutul nostru, de rădăcinile noastre, de educație, de artă, de cultură. Toate acestea fac parte din ființa umană.