Cam cât de multe proiecte care să aibă drept participanți persoane din generația a 3a cunoști? Când trăim într-o societate care pune accentul pe consum, conversațiile despre sustenabilitate devin esențiale ca să re-învățăm cum să ne raportăm la mâncare, electricitate și obiecte. În mintea Alexandrei Lulache, ideea unui proiect care să documenteze practicile de economisire ale bunicilor noștri exista de mult. Cu sprijin din partea Fundației Cărturești și a asociațiilor Act For Tommorow și SNK a implementat Sfat: Dialog Intergenerațional despre Sustenabilitate. Proiectul face noțiunea de îmbătrânire activă mai clară și arată cum vârstnicii pot fi implicați cu ușurință în inițiativele care își propun să facă pași către o societate mai responsabilă. Pentru că, de cele mai multe ori, excludem din obișnuință persoanele în vârstă din conversațiile importante, iar asta trebuie să se schimbe.
Oricând menționam ideea acestui proiect altor oameni, fiecare sărea instant cu un exemplu din familia sa. Pachetele improvizate, cămara plină, punga cu pungi, încercarea de a grădinări în spatele blocului, toate fac parte dintr-o poveste culturală pe care o cunoaștem cu toții. Prin proiect am dorit să documentăm și să reabilităm practicile de economisire a unei generații pe care deseori o stigmatizăm drept zgârcită. Dacă eu, la 27 de ani, aș face multe din lucrurile pe care le fac bunicii noștri, aș fi considerată un cetățean responsabil, nu unul zgârcit.
Ce ne oprește de multe ori din a-i implica pe bunicii noștri în discuțiile importante e gândul că ocupăm lumi foarte diferite ca urmare a generațiilor din care facem parte. Dar Alexandra a înțeles din dialogul cu ei că nu sunt doar persoane vulnerabile, ci au o diversitate mare de nevoi și interese care așteaptă să fie descoperite. La întâlnirile cu pensionarii a dat de oameni dornici să meargă la expoziții de artă contemporană, la curent cu cele mai noi seriale și, cel mai important, bucuroși să vorbească și cu alți tineri înafară de nepoții și copiii lor. Un sneak peek despre legătura dintre consum sustenabil și plantele uscate învelite în ziare, punga cu pungi și conservele pentru iarnă ne-a oferit Alexandra în rândurile de mai jos.
Dacă vreți să aflați toată povestea, ghidul și expoziția foto pot fi văzute la Grădina Verona, până pe 1 decembrie. Mai multe detalii aici.
Vârstnicii și sustenabilitatea
Eu lucrez pe proiecte de cercetare pe teme legate de dezvoltarea urbană incluzivă. Aveam în cap ideea proiectului Sfat de mult timp, dar a prins formă odată ce am găsit susținere din partea Fundației Cărturești, care are un interes manifest (ilustrat mai ales prin proiectul Street Delivery) față de întrebări precum: ce înseamnă un comportament sustenabil, cum poate fi acesta încurajat în orașele unde locuim, cum putem să conviețuim mai bine ca și comunitate?
Noi ne-am pus aceleași întrebări, doar că ne-am concentrat mult mai mult pe punctul de vedere al vârstnicilor, încercând să aflăm inclusiv cum am putea avea o relație intergenerațională mai bună. Se pare că mai mulți oameni aveau aceste curiozități, așa că, după ce am lansat un call de lansare, ne-am adunat destul de rapid aproape 20 de oameni sub 30 de ani, majoritatea cu studii în antropologie și sociologie, gata de intervievat bunici.
Nevoia oamenilor de a li se vorbi despre sustenabilitate
Cred că depinde la cine ne referim. Pentru tineri, nevoia este destul de evidentă pentru că trebuie să ne construim din timp comportamente mai puțin dăunătoare pentru mediu. În cazul celor de vârsta a treia, am descoperit un mare vid în comunicarea despre sustenabilitate. Ei nu sunt țintiți de campanii de informare (conform consultărilor noastre cu ONG-uri ecologiste), deși probabil ar fi aliați valoroși pentru agenda de mediu. La urma urmei populația de 65+ de ani este de peste 19%, nu este un procent chiar neglijabil. În plus, ei au deja practici și valori de prevenire a risipei de resurse, așadar au o bază solidă peste care pot construi comportamente mai sustenabile. Mai este un aspect. Ni s-a părut că dacă ne putem conecta pe acest subiect, poate mai acoperim puțin din distanța care desparte generațiile. Este important ca vârstnicii să fie la curent cu ideile care ne preocupă, și mai mult, este necesar să găsim tot mai multe spații și subiecte unde ei pot participa activ, și unde putem acționa împreună.
Punga cu pungi&consumul responsabil
Primul gând a fost că suntem înconjurați de atât de multe resurse informaționale ca să ne schimbăm stilul de viață, dar tot avem o listă de „comportamente vinovate” care par greu de schimbat. Învățând de la bunici speram să ajungem “back to the basics”, și să re-învățăm cum să ne raportăm la mâncare, electricitate, sau obiecte, într-un mod inventiv, unde risipa nu are loc.
Mai mult, oricând menționam ideea acestui proiect altor oameni, fiecare sărea instant cu un exemplu din familia sa. Pachetele improvizate, cămara plină, punga cu pungi, încercarea de a grădinări în spatele blocului, toate fac parte dintr-o poveste culturală pe care o cunoaștem cu toții. Prin proiect am dorit să documentăm și să reabilităm practicile de economisire a unei generații pe care deseori o stigmatizăm drept zgârcită. Dacă eu, la 27 de ani, aș face multe din lucrurile pe care le fac bunicii noștri, aș fi considerată un cetățean responsabil, nu unul zgârcit.
Asta a fost forma inițială a proiectului și nu ne-am îndepărtat de scopul său. Dar pe parcurs au apărut multe alte elemente; cel major este că am aflat foarte multe lucruri despre experiența îmbătrânirii active, care a meritat o secțiune separată în ghid. Nu puteam să explicăm de ce vârstnicii economisesc fără să discutăm și despre pensiile mici; nu puteam să înțelegem de ce îi preocupă atât de mult curățenia spațiilor verzi fără să descoperim că parcul este printre principalele lor scuze de a ieși din casă; și nu puteam vorbi despre conservele sezoniere fără să realizăm că pot constitui un mod de a menține relații cu cei dragi. Practic (și scuzați-mă pentru truism) un stil de viață mai sustenabil din punct de vedere ecologic nu este separat de viața noastră economică sau socială, ba chiar vin mână în mână (conform teoriei People, Planet, Profit). Așadar, aflând mai multe despre colectare selectivă, reparare, reutilizare, risipă și altele, am aflat foarte multe despre cum este să îmbătrânești într-un oraș din România. Am încercat să păstrăm cât mai multe din informațiile astea în rezultatele finale.
În al doilea rând, am început cu un focus pe apartament, încercând să cartografiem ce fac vârstnicii bine în fiecare spațiu din casă (bucătărie, baie etc). Dar am ajuns la multe informații interesante despre asociațiile de bloc, acțiuni în cartier, și relația cu orașul mai pe larg. Așadar am ieșit din spațiul domestic cu analiza, și am ajuns până în centrele de zi pentru seniori de sector.
Așteptările de la începutul proiectului
Marea majoritate s-au împlinit, deși pentru unele ne-am dat seama că aveam nevoie de mai mult timp. De exemplu speram să adunăm mai multe rețete de transformare a resturilor alimentare. Frigănele de mămăligă, tort din cozonac uscat, tocănițe și tot felul de alte rețete prin care să transformi mâncarea pe care nu mai vrei să o termini. Dar nu le-au venit la îndemână în timpul interviurilor, ne trebuia un proces mai participativ și mai de lungă durată decât ce am reușit să facem.
Selectarea participanților și reacțiile lor
Am mers pe două direcții în procesul de selectare. Pe de o parte am lansat un call de participanți tineri care să își intervieveze bunicii sau alte cunoștințe în vârstă; aceștia au format jumătate din baza de participanți. Pe de altă parte, am făcut teren în centre de zi pentru seniori din București, care aparțin de DGASPC sau de structuri non-guvernamentale precum CARP Omenia.
A fost surprinzătoare deschiderea și cooperarea administrației și a beneficiarilor din centrele de zi. Am participat la aproape toate activitățile lor și ne-am lungit la vorbă de fiecare dată. Cred că suntem obișnuiți să avem conversații destul de limitate cu vârstnicii din jurul nostru, conversații care rămân într-un singur tipar (din zona „ce-ai mai mâncat?”, sau supărări de la știri). Faptul că noi am participat la activitățile lor, sau că purtam interviuri care îi plasau pe ei în centrul discuției au spart dinamica stereotipică, și ne-am trezit că vorbim sincer despre o diversitate mare de subiecte. Această schimbare de dinamică s-a regăsit și la cei din familie. Cu toții am aflat povești și păreri pe care nu le știusem până atunci despre muncă și utilitate, despre dorințe, sau despre timpul liber. Cu cât se legau mai multe interacțiuni, cu atât ne dădeam seama mai clar că ele înainte lipseau. Cei de la centre și-au exprimat interesul să mai venim în vizită, pentru că nu au multe ocazii să vorbească cu oameni tineri care nu le sunt copii sau nepoți.
Nu s-au arătat surprinși nici de subiectele legate de mediul înconjurător. Întrebările noastre păreau mai degrabă o recunoaștere întârziată a faptului că ei deja știu să colecteze selectiv și să nu consume “în exces și fără cap”. De asemenea, nu a trebuit să îi convingem că schimbările climatice sunt adevărate pentru că ei înșiși aveau amintiri
foarte clare despre aerul curat și iernile cu adevărat reci de altă dată. În plus, nu prea au cum să ignore aceste schimbări pentru că sunt afectați de ele într-un mod mai imediat; vârstnicii au o vulnerabilitate ridicată în fața poluării și a caniculei, care pot agrava anumite afecțiuni fizice.
Ne-am întâlnit cu reticență din partea lor numai atunci când le-am propus să îi includem în fotografiile pentru expoziție. Majoritatea nici nu au vrut să audă de poze.
Cele mai mari provocări din dezvoltarea proiectului
În mod nesurprinzător, pandemia. Unul din lucrurile pe care le recomandăm în ghid este să ne activăm ecosistemul (cel infrastructural, social, și ecologic), să găsim mai multe planuri unde putem să ne conectăm cu vârstnicii. Ne-au venit multe idei, majoritatea fezabile: să facem un atelier de murături, să îi invităm pe participanții din alte orașe la expoziția din București, să facem parteneriate între centre și festivale de film, ateliere de scriere liberă și fotografie, seminarii stiințifice, multe! Dar imediat după ce ne-am apropiat, a trebuit să ne distanțăm din nou. Totuși, toate aceste idei rămân în picioare pentru viitor, și probabil ar deveni subiectul unui alt proiect.
A doua barieră este alfabetizarea digitală redusă a vârstnicilor. Generația tânără ocupă atât de multe spații și conversații online, și atâta timp cât vârstnicii nu se pot conecta la lucrul ăsta, hăul intergenerațional o să continue să fie uriaș. Un grup de facebook ar fi fost o variantă bună de a continua conversația despre sustenabilitate în mod organic, dincolo de limitele proiectului, și de a păstra o legătură cu cei de la centre.
Preconcepțiile oamenilor despre sustenabilitate
Aș discuta strict despre preconcepțiile pe care le-am întâlnit în proiect. Prima ar fi că atunci când vorbim despre sustenabilitate, lumea se gândește instant la reciclare. Dar reciclarea ar trebui să fie ultimul pas, iar într-o lume ideală am face mai întâi următoarele lucruri: am reduce consumul, am reutiliza și repara ce avem înainte să cumpărăm ceva nou, am refuza să cumpărăm anumite lucruri dăunătoare (cum ar fi plastic de unică folosință), și am avea ocazia de a returna materia primă la origine (resturile alimentare în pământ prin compost, iar materiale precum sticla înapoi la producător). O altă idee ușor eronată este că lumea spune că reciclează atunci când de fapt colectează selectiv sau reutilizează, pentru că reciclarea se face doar în fabrică.
O sursă de confuzie care din păcate persistă din cauza comunicării deficitare a autorităților, este neîncrederea că lucrurile aruncate la coșuri selective chiar vor fi reciclate. Lipsa de încredere este cauzată de faptul că văd mașini de gunoi amestecând toate tipurile de reciclabile. Asta nu este o problemă mare pentru că atunci când ajung la stația de sortare se mai separă odată. Așadar cel mai important lucru este ca obiectele pe care le punem la coșurile separate să fie curate și necontaminate de mâncare. Dar atunci când te chinui să le separi pe categorii numai ca să le vezi aruncate împreună la loc, normal că frustrarea îți mai taie din elanul civic.
Principalele elemente pe care le-ați înțeles legate de consumul bunicilor noștri
Ca să nu dau prea multe spoilere din ghid - pe care vă încurajez să îl căutați la Seneca sau Cărturești Verona - v-aș lăsa cu o listă de valori cheie. Cea mai interesantă a fost regula de „bună conviețuire”, respectiv să tratezi resursele pe care le folosești cu ideea că ar trebui să se poată bucura și alții de ele. De exemplu, asta se vede foarte clar în atitudinea lor față de curățenia din spațiul public, dar și în modul în care își extind rezervele alimentare- zacuscă, sosuri etc- către alți cunoscuți și membri ai familiei. Cealaltă este prevenirea risipei sau economisirea, prin care încearcă să folosească doar câtă mâncare, curent sau apă le trebuie. Al treilea element principal ar fi reutilizarea, care începe de la toate obiectele de unică folosință pe care de fapt le tratează drept reutilizabile, până, de exemplu, la apa de la cadă care mai merge întrebuințată pentru a spăla pe jos.
Diferențele de consum între generații
Cred că generația mea aruncă ușor, și nu își găsește timp să transforme un rest în ceva interesant- chit că ne referim la mâncare sau la a recondiționa haine. Un alt aspect care ar fi greu de schimbat la noi este că ne-am dori să consumăm estetic. Am reutiliza borcane de sticlă, dar am avea reticențe să întrebuințăm un pahar de iaurt de plastic. Așadar ar trebui să facem un alt fel de exercițiu mental pentru a ne da seama cu ce fel de obiecte ne-am simți comod și în ce fel de locuri; de exemplu, poate e ok să refolosești ambalaje de plastic pentru frigider sau ca să trimiți și altora mâncare, dar nu le-ai pune pe rafturi în bucătărie.
Lucruri neașteptate descoperite din dialogul cu bătrânii
Pentru mine personal, cel mai surprinzător lucru a fost dinamica de gen. În cursul vizitelor noastre la centrele de zi am descoperit că marea majoritate a beneficiarilor erau femei, lucru pe care experții din domeniu ni-l confirmă ca fiind normal. Acest lucru este reflectat la nivel național, iar România este una dintre puținele țări din Europa unde bărbații au un scor mai mic decât femeile în Indexul Îmbătrânirii Active. Ne-a făcut să ne punem câteva întrebări despre cum acționează rolurile de gen în România încât la bătrânețe bărbații să se simtă mai puțin motivați să învețe lucruri noi sau să își reclădească cercul social.
Dar dacă ar fi să aleg un lucru neașteptat legat de (ceea ce noi am numi) sustenabilitate, a fost surprinzător să aud că, atunci când erau tineri, se implicau atât de mulți în acțiuni de ecologizare sau colectare de materiale (sticle, maculatură). Ieșeau cu întreprinderile, cu școala, cu asociația de bloc, cu sindicatul. Sigur, era un element de obligativitate acolo pe care nu îl ignorăm, dar mai toate persoanele intervievate povesteau că se duceau și cu drag la asemenea acțiuni, pentru că era normal să faci puțin efort pentru spațiul pe care îl împarți cu ceilalți. Ne-am pus întrebări despre cum ar putea reînvia un sentiment de comunitate sau vecinătate la nivelul asociațiilor de bloc.
Contribuția noastră la îmbătrânirea activă
În primul rând, nu trebuie să ocupăm lumi atât de diferite, putem să le spunem vârstnicilor din viața noastră ce mai facem, pe unde ne mai ducem, la ce ne mai uităm- unele lucruri ar putea să meargă făcute împreună. De exemplu, un grup de seniori cu care am discutat ar fi vrut să meargă la Art Safari, iar alții se uitau la Squid Game. Vârstnicii nu sunt numai persoane vulnerabile, au o diversitate foarte mare de nevoi, capacități, și interese, care nu sunt întotdeauna întâmpinate de o ofertă culturală sau educațională. Așadar, deschiderea despre care vorbim se aplică inclusiv sectorului cultural și ONG, care ar putea să planifice proiecte și evenimente care încurajează participarea mai multor grupuri de vârstă. Acest lucru poate fi obținut, de exemplu, printr-o strategie de comunicare prin canale diverse, nu doar online, sau prin introducerea de oferte specifice vârstnicilor ca să își permită să fie mai activi cultural. Nu în ultimul rând, cred că toți ar trebui să reflectăm puțin mai mult asupra a ce înseamnă o bătrânețe demnă; tu ce ți-ai dori, și cum ai putea contribui la asta astăzi, pentru cineva care trece prin asta acum?
