După un lung și laborios proces de selecție, Iarina Taban de la Asociația Ajungem MARI și Eugen Vaida de la Asociația MONUMENTUM au fost desemnați anul acesta Ashoka Fellows. Ei se alătură astfel celorlalți șase Ashoka Fellows din România și totodată comunității globale de 3.800 de antreprenori sociali din peste 94 de țări, pe care Ashoka îi sprijină pe viață.
Antreprenorii sociali rezolvă prin ideile lor inovatoare probleme relevante și actuale din toate domeniile, concentrându-se asupra cauzelor acestora și impactului soluțiilor identificate. În fiecare an, Ashoka selectează inovatori sociali cu spirit antreprenorial, creativitate și o fibră etică puternică, cărora le oferă suport financiar și non-financiar pentru a-și crește impactul, acesta fiind cel mai accelerat mod de a produce schimbare sistemică în societate. În medie, un Ashoka Fellow influențează pozitiv viața a 200.000 de oameni.
„Pe lângă ideea creativă, fibra etică și modelul creat, atât Iarina, cât și Eugen, au în comun lucrul cu voluntarii, care reușesc să devină un liant principal în ecosistemul organizațiilor lor, fie că vorbim de impactul pe care îl au aceștia în viața copiilor instituționalizați sau de lucrul în echipă pentru a salvgarda patrimoniul. Fiecare dintre aceste subiecte reprezintă o angoasă a societății noastre, foarte particulară României - copiii instituționalizați și degradarea avansată a comunităților rurale, dar soluțiile propuse de cei doi pot fi, însă, modele pentru schimbarea sistemică și în alte locuri din lume. Colegii noștri care au evaluat candidaturile celor doi au fost extrem de impresionați de modul în care Iarina și Eugen au gândit misiunea organizațiilor din care fac parte și cum reușesc, prin empatie și lucrul în echipă, să sădească speranță acolo unde ceilalți au abandonat lupta”, a declarat Ana Murray, Country Director Ashoka România.
2.500 de copii și 8.500 de voluntariscriu povestea Ajungem MARIalături de Iarina Taban
Început în 2014, Ajungem MARI este un program educațional pentru copii și tineri instituționalizați. Prin rețele de echipe de voluntari și specialiști, create în jurul acestor copii cu un istoric de trauma, abandon, separe de familie, dincolo de dezvoltarea competențelor și cunoștințelor, programul pune accent pe nevoia lor a crea legături sănătoase cu persoane adulte care să-i asculte, să îi facă să se simtă importanți și acceptați.
„Programul Ajungem MARI arată importanța legăturii profunde dintre un adult și un copil vulnerabil și beneficiile care apar de ambele părți. Copiii primesc nu doar susținerea și acceptarea necondiționată care le lipsesc, dar și modele de bunătate și responsabilitate, iar voluntarii devin mai implicați civic și schimbă treptat mentalitatea celor din jur”, adaugă Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.
În medie, Ajungem MARI este alături de 2.500 de copii din 25 de județe, dintre care 682 urmează cursuri vocaționale, 136 beneficiază de terapie și 42 beneficiază de servicii de logopedie. Până în prezent, Iarina a implicat 8.500 de voluntari, care au dedicat în total 490.400 de ore pentru copii.
Programul are un impact puternic și asupra comunităților locale, voluntarii modele care îi determină și pe alții să se implice la rândul lor în cauzele în care cred, în diferite moduri. Până în prezent s-au alăturat 10.900 de donatori, iar 775 de persoane și-au folosit ziua de naștere și au participat la evenimente pentru a strânge fonduri pentru Ajungem MARI.
Reîntoarcerea la identitatea rurală autentică alături de Eugen Vaida
Eugen Vaida este un arhitect crescut și reîntors în mediul rural care a văzut cum, cu trecerea timpului, comunitățile locale se distanțează tot mai mult de moștenirea lor culturală, ceea ce face ca multe elemente de patrimoniu – clădiri, obiceiuri și meșteșuguri să se piardă. Mai mult, prin adoptarea necondiționată a modernității, comunitățile locale își diluează și redefinesc identitatea localității din care fac parte. Cu dorința de a salva patrimoniul, Eugen a pornit programul “Ambulanța pentru Monumente”, prin care pune în siguranță monumente și ajută comunitățile locale să își redescopere clădirile, obiceiurile și meșteșugurile care fac parte din istoria locului și să redevină mândri de ele. Prin intervenții care durează 2-4 săptămâni, programul implică oamenii locului în lucrările de protejare a monumentelor, contribuie la recuperarea tehnicilor tradiționale și a materialelor locale, dar și la pregătirea tinerilor profesioniști în domeniul punerii în siguranță a patrimoniului.
“Oamenii de la sate și-au pierdut stima de sine și mândria dată de apartenența la un loc. Încercăm să refacem, încetul cu încetul aceste fibre extrem de fragile ale structurii sociale ale unei comunități, ceea ce duce până la urmă la asumarea propriei identități culturale. Este important să știi de unde vii ca să înțelegi încotro te îndrepți pe această traiectorie de dezvoltare personală bazată pe identitate. Cred că până la urmă spațiile memoriei legate de clădirile vechi joacă un rol important pentru creativitate și îți imprimă un anume mod de gândire. Eu am avut o șansă imensă să descopăr încă din adolescență aceste spații care veneau, parcă, din altă lume. Tot ce am creat ulterior a plecat de la această experiență.”, ne spune Eugen Vaida, fondator al Asociației MONUMENTUM.
Fiecare intervenție este condusă de o echipă a Ambulanței pentru Monumente, iar în prezent există șapte astfel de echipe cu câte 50 de persoane în total, în jurul cărora s-a format o comunitate de aproximativ 400 de voluntari. Anual, au intervenții în peste 20 de comunități și reușesc să schimbe în bine percepția locuitorilor față de diversitatea culturală pe care o au în localitățile lor.